Cum poate premierul Ponta să suspende pensiile torţionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevarul
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevarul

Premierul Victor Ponta intenţionează să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să le suspende torţionarilor pensiile nesimţite. Are însă o singură piedică: Constituţia

Premierul Victor Ponta a pus tunurile pe pensile numiţilor “torţionari”, cei care au schingiuit sau au ucis deţinuţi politici în timpul regimului comunist. În două zile consecutive, premierul a avansat două posibilităţi prin care să umble din punct de vedere legal la pensiile acestei categorii de persoane.

„Îmi angajez eu răspunderea, cu dumneavoastră împreună, ca torţionarii, dacă avem orice fel de începere de acţiune penală din partea Parchetului sau un mic suport juridic, să le suspendăm plata pensiei până se judecă procesul“, i-a transmis Ponta ministrului justiţiei, Robert Cazanciuc, în şedinţa de Guvern de miercuri. Anterior, premierul avansa la un post de televiziune, ideea unei ordonanţe de urgenţă (OUG) prin care pensiile speciale ale torţionarilor comunişti să fie reduse, cu precizarea că o astfel de decizie nu poate fi luată în lipsa unui suport juridic din partea Parchetului. 

Avocatul Daniel Fenechiu este de părere că demersul premierului are sorţi de izbândă, însă nu este lipsit de riscuri. „Premierul Ponta vrea ca Parchetul să stabilească că aceşti torţionari au avut o activitate represivă şi să le amputeze pensia. Poate să o facă, însă toţi cei cărora li se vor tăia pensiile pe baza măsurilor administrative care rezidă din OUG vor ataca măsura în instanţă şi au şanse mari să li se suspende efectele tăierii pensiei. Dar cred că merită acest risc“, a comentat pentru „Adevărul“ Daniel Fenechiu. 

„Pură demagogie“

Laura Ştefan de la ExperForum nu împărtăşeşte aceeaşi părere cu Daniel Fenechiu. Aceasta îl acuză pe premier de demagogie şi consideră că demersul acestuia este „praf în ochi“.

„Domnul Ponta ştie că nu are voie să taie niciun fel de pensie cu sau fără acţiunea Parchetului. E pură demagogie ce spune. În primul rând, nu există nicio legătură între cele două acţiuni. Presupun că Institutul care a făcut sesizarea către Parchet a strâns suficient material probatoriu care să-l ajute pe domnul Ponta să ia o decizie. Dacă, de exemplu, acţiunea penală ar fi prescrisă, asta înseamnă că domnul Ponta este împiedicat să mai ia o decizie care ţine de pensiile acestor oameni“, a argumentat pentru „Adevărul“ Laura Ştefan. 

De aceeaşi părere este şi avocata în Dreptul muncii Doina Volonciuc. „Care pensie să le li se suspende? Aia de serviciu? Câtă vreme o persoană a prestat o muncă şi a contribuit la un sistem, are dreptul la pensie. Suspendarea presupune luarea dreptului o perioadă de timp. Şi după aia ce se întâmplă? Nu cred că asta este opţiunea. Mi se pare moral să li se ia un drept pentru relele pe care le-au făcut, dar nu ştiu cum vor plia acest lucru pe mecanismele juridice“, a explicat pentru „Adevărul“ avocata Volonciuc. 

Conform legii, pensia este un drept dobândit de care nimeni nu se poate atinge. Fostul şef al Casei de Pensii, Doina Părcălabu, susţine că această categorie de persoane beneficiază de o pensie militară stabilită pe o lege specială care, în general, este destul de mare. Aceasta mai admite însă că pensiile acestei categorii de persoane au beneficiat de toate indexările care s-au aplicat tuturor pensionarilor. „Eventual se taie pensia de serviciu, dar de pensia de bază nu se poate atinge nimeni“, a spus Părcălabu. 

„Calea justiţiei, frecţie la picior de lemn“

Dacă Victor Ponta nu reuşeşte să umble la pensiile foştilor torţionari cu ajutorul ordonanţei de urgenţă, singura variantă pe care o are la dispoziţie este calea justiţiei. Însă, susţine avocatul Fenechiu, rezolvarea problemei pensiilor torţionarilor este „frecţie la un picior de lemn“.

„Dacă vrei să trimiţi pe cineva în judecată penală, înseamnă că, în prealabil, îi faci o urmărire penală, care durează pentru că se face cu recurs. Dar nu vă închipuiţi că cei interogaţi vor recunoaşte acele atrocităţi. Trebuie foarte multă voinţă“, susţine avocatul Daniel Fenechiu, care vine însă şi cu o soluţie: 

„Dacă se doreşte rezolvarea acestei probleme este suficient ca Parchetul să dea drumul la două-trei dosare cu rapiditate şi să-i trimită în faţa justiţiei. Dar să nu uităm că vorbim de oameni care au între 80 şi 90 de ani. Dacă nu se grăbesc lucrurile, aceşti oameni trec pe lumea cealaltă“, conchide avocatul.

Constituţia spune “NU”

Constituţia României îl împiedică însă pe premierul Victor Ponta să rezolve această problemă pe calea ordonanţelor de urgenţă. Potrivit articolului 115, alineatul 6, “Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Iar dreptul la pensie este unul dintre drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie, iar pensia ca atare este parte a dreptului de proprietate.

De la ce a pornit scandalul pensiilor

Torţionarii şi pensiilor lor au ajuns în atenţia opiniei publice odată cu operaţiunea de identificare de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER) a 35 de foşti torţionari care au activat în închisorile politice din România înainte de '89. Cel mai mediatizat caz este cel al torţionarului Alexandru Vişinescu care trăieşte liniştit în centrul Bucureştiului. Acesta a fost comandatul închisorii de la Râmnicu Sărat în anii ‘50, iar printre victimele care i se impută se numără şi fostul lider ţărănist Ion Mihalache, care a decedat în urma torturilor aplicate de fostul comandat. Deşi presa a scris că Vişinescu are o pensie de 6.000 de lei, acesta susţine că pensia sa nu depăşeşte suma de 4.000 de lei. În 30 iunie, IICMER a depus o plângere penală pe numele lui Vişinescu în care acesta este acuzat de omor deosebit de grav. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite