Ponta le-a pus gând rău torţionarilor: „Îmi angajez răspunderea să le suspendăm pensia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că este dispus să-şi asume răspunderea pentru suspendarea plăţii pensiilor torţionarilor comunişti, dacă Parchetul începe o acţiune penală împotriva acestora.

„Îmi angajez eu răspunderea, cu dumneavoastră împreună, ca torţionarii, dacă avem orice fel de începere de acţiune penală din partea Parchetului sau un mic suport juridic, să le suspendăm plata pensiei până se judecă procesul“, i-a transmis Ponta lui Cazanciuc, în şedinţa Guvernului.

De asemenea, premierul i-a cerut ministrului Justiţiei ca, în afară de Consiliul Superior al Magistraturii, să solicite un punct de vedere în acest sens de la Curtea Constituţională şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

„Vreau să găsim soluţia. Nu pot să cred că nu există nicio soluţie juridică şi doar ne uităm“, a mai spus Ponta.

Premierul a declarat marţi seară, la RTV, că Guvernul îşi asumă riscul de a emite o ordonanţă de urgenţă prin care pensiile speciale ale torţionarilor comunişti vor fi reduse, dar a precizat că decizia nu poate fi luată în lipsa unui suport juridic din partea Parchetului.

„Pe baza unor constatări ale Parchetului pot să intervin legislativ, pentru că altfel nu am voie să tai pensia cuiva, că mă dă în judecată şi Curtea Constituţională a spus că nu am voie să mă ating de pensia nimănui. În măsura în care am un suport de la Parchet, nu mai aştept hotărâri judecătoreşti, imediat, prin ordonanţă de urgenţă - dacă nu marii anticomunişti de la televizor poate fac un proiect de lege, însă sunt anticomunişti din gură, dacă nu o să fac eu Guvernul o ordonanţă şi o să reglementez acest lucru", a spus Ponta.

În acest moment, cel mai mediatizat torţionar al României este Alexandru Vişinescu. Acesta susţine că are o pensie de 4.000 de lei, deşi presa a vehiculat suma de 6.000 de lei. 

Opinia specialistului

Laura Ştefan de la ExperForum este de părere că Victor Ponta nu se poate atinge de pensiile torţionarilor.

„Domnul Ponta ştie că nu are voie să taie niciun fel de pensie cu sau fără acţiunea Parchetului. E pură demagogie ce spune. În primul rând, nu există nicio legătură între cele două acţiuni. Presupun că Institutul care a făcut sesizarea către Parchet a strâns suficient material probatoriu care să-l ajute pe domnul Ponta să ia o decizie. Dacă, de exemplu, acţiunea penală ar fi prescrisă, asta înseamnă că domnul Ponta este împiedicat să mai ia o decizie care ţine de pensiile acestor oameni? Poate eventual să nu le mai plătească pensia de serviciu, de torţionari, dar plata pensiei obişnuite e greu de suspendat“, a declarat pentru „Adevărul“ Laura Ştefan.

Specialistul a mai precizat că dacă Ponta vrea să facă un pic de dreptate ar trebui să se uite la faptul că Vişinescu are o pensie de două ori mai mare decât un deţinut politic.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite