Cum încearcă Ponta să dea vina pe Băsescu pentru situaţia economică a ţării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi români se vor fi întrebat ce le-a căşunat liderilor USL, Ponta şi Antonescu, de repetă obsesiv, la unison, numele lui Traian Băsescu, de 66 de ori într-un singur interviu (Ponta)- o dată la 2-3 minute, şi de 23 de ori Crin Antonescu, într-o declaraţie de presă.

Totul a părut coordonat între cei doi, conform unei strategii bine puse la punct.

Strategia nici măcar nu este secretă. Cu cât Traian Băsescu apare ca duşman al USL şi al ţării, cu atât coaliţia de guvernare este mai solidă şi mai unită, spune Ponta. Că doar „duşmanul” comun, Traian Băsescu, a dus la naşterea USL.

Şi mai clar

Legat de editorialul din „The Guardian”, ce îl plasa pe premierul Victor Ponta, alături de Viktor Orban şi Vladimir Putin, printre dictatorii Europei de Est, biroul de presă al Guvernului a trimis presei prietene interpretarea proprie asupra articolului:

„Jurnaliştii de la „The Guardian” îl înfăţişează pe Ponta ca fiind un lider cu o mână de fier, care vrea „să rupă controlul pe care Băsescu îl are asupra ţării”, respectând astfel dorinţa exprimată masiv de către români la referendumul de demitere din vara lui 2012”.

Regimul Ponta-Antonescu are acum o mare problemă de legitimitate

A venit la putere pe valul anti Basescu-Boc, acuzaţi că ar fi deteriorat nivelul de trai al populaţiei. A obţinut circa 7,5 milioane de voturi la referendum şi 4,5 milioane la alegerile din decembrie 2012.

După un an şi jumătate de guvernare Ponta-Antonescu-Voiculescu, populaţia se aştepta la o îmbunătăţire a vieţii, a puterii sale de cumpărare.

Nimic din toate acestea. Doar taxe, impozite, închideri de unităţi economice, concedieri masive de la stat şi privat, zero locuri de muncă.

De aici nevoia actualei puteri  de a arunca paf în ochii populaţiei, explicând că trebuie „să rupă controlul pe care Băsescu îl are asupra ţării”.

Adică de asta nu merge economia, Băsescu are controlul asupra ţării, îi face un dosar lui Silaghi, împiedică privatizarea CFR Marfă şi multe altele.

Două ore a vorbit Ponta la televizor despre Băsescu. Ca să evite întrebările asupra situaţiei economice a ţării.

Ponta şi Antonescu doresc cu disperare să menţină în continuare ideea că Băsescu e de vină pentru starea economică proastă a românilor. Strategia este ca electoratul să-l considere în continuare pe Traian Băsescu coresponsabil pentru neajunsurile din casele oamenilor, ţap ispăşitor pentru lipsa locurilor de muncă, pentru salariile şi pensiile mici, creşterea preţurilor, a taxelor şi impozitelor.

Au mai scos-o la înaintare şi pe Elena Udrea, contând pe presupusa antipatie pe care populaţia o nutreşte faţă de blonda din politica românească.

Că nu reuşesc, stau mărturie băile de mulţime ale lui Traian Băsescu, care nu mai este întâmpinat cu ostilitate şi huiduieli, acum când populaţia s-a convins că nici actuala putere nu-i mai brează în materie de asigurare a unui nivel de trai acceptabil pentru cei care depind de Guvern.

Rebranduirea şi reinventarea practicate de Traian Băsescu dă fiori actualei puteri, care îşi vede duse pe gârlă motivele şi legitimitatea cu care a venit la guvernare.

Criteriul farfuriei

Ce nu înţeleg Ponta şi Antonescu. Că electoratul nu este uşor de dus cu vorba, să-l considere vinovat pe Băsescu pentru situaţia economică a ţării, la un an şi jumătate de guvernare USL.

În această perioadă Băsescu n-a avut nicio atribuţie în politicile economice, pentru că i-a interzis Ponta să se amestece în treburile guvernului.

Majoritatea populaţiei judecă prestaţia politicienilor cu „criteriul farfuriei”. Are ce să pună în farfuriile familiei, totul e bine. Nu are, se pune pe înjurat guvernanţii, iar la vot se descarcă, votând opoziţia.

Aşa se întâmplă de 23 de ani, cu aşa-numitul vot negativ.

Mai grav, de bugetul statului atârnă acum 6 milioane de pensionari şi 1,2 milioane de bugetari, masă de manevră a guvernanţilor. Fără a-i pune la socoteală pe cei care apelează la servicii medicale şi de educaţie de proastă calitate şi împănate de corupţie.

Majoritatea populaţiei judecă prestaţia politicienilor cu „criteriul farfuriei”. Are ce să pună în farfuriile familiei, totul e bine. Nu are, se pune pe înjurat guvernanţii, iar la vot se descarcă, votând opoziţia.

Acestora trebuie să le potolească foamea guvernul Ponta. Greu, dacă preţurile cresc, iar veniturile nu. Iar dacă nu reuşesc, vor plăti la proximele alegeri, în mai 2014.

Scadenţa este peste 9 luni

În mai 2014, la jumătatea mandatului, USL dă primul examen în faţa electoratului. Cum la doi ani de la instalare nu mai poate da vina pe fosta guvernare, va deconta din plin situaţia economică a popuatiei, ieşită din iarnă cu datorii şi suferinţe îndurate.

Vorbele şi promisiuni incredibile, de tipul celor 10 miliarde euro investiţii în 2013, vor fi tot atâtea pietre de moară atârnate de gâtul guvernanţilor.

Încasările bugetare scad, investiţiile străine au ajuns la cel mai mic nivel, posibila creştere economică nu se regăseşte în farfuriile românilor.

Tentaţia de pomeni electorale în 2014 va fi foarte mare, deteriorând echilibrele macroeconomice, de bine de rău stabilizate de guvernarea Basescu-Boc.

Cum elitele intelectuale şi presa independentă sunt mult mai active şi acide, comparativ cu acum 10 ani, regimul USL va fi tocat zi şi noapte, astfel încât populaţia să înţeleagă de unde vine neputinţa de a relansa economia. De la guvernul USL.

Nici furaciunile nu vor merge prea bine

DNA şi preşedintele Băsescu stau cu ochii pe guvernare, să nu fure direct sau cu legea.

Două forţe redutabile, aşa cum s-a văzut în ultimul timp.

Preşedintele Băsescu a atras atenţia, şi o va face şi în viitor, asupra unor posibile furâciuni:

  • Privatizarea CFR Marfă ascunde şmecherii şi un investitor nestrategic ajutat de guvern să câştige.
  • 400 milioane $ din datoria cazahilor de la privatizarea Rompetrol au fost „iertate” de Guvernul Ponta.
  • Transferul a 2.800 hectare de teren agricol de la Academie la C.J. Brăila
  • Fraudarea a 110 de milioane euro la Portul Constanţa, dată în vileag de Corpul de Control al lui Fenechiu.

În plus, presa a dezvăluit că:

  • Anunţul Ministerului Educaţiei pentru proiecte POSDRU de 163 milioane euro, cu termen de depunere a candidaturilor 2 (două) zile, prelungit apoi cu 4 zile, reprezintă intenţia clară de a primi doar pe cei iniţiaţi.
  • Proiectul de lege privind incompatibilităţile aleşilor locali, iniţiat de Dragnea, pentru a-i salva pe primarii băgaţi în Consiliile de Administraţie ale regiilor de unde se pot şifona bani europeni.
  • Intenţia de a concesiona clădirea TVR din Moliere către Trustul Intact al lui Voiculescu

DNA, la rândul său, cheamă familia Voiculescu la audieri, se pregăteşte să trimită dosarul lui Dragnea de la referendum în instanţă, arestează directorul adjunct din conducerea APIA, pus acolo de PC-ul lui Voiculescu, arestează judecătoarele şpăgare care au eliberat fără motiv afacerişti corupţi, contra unor şpăgi uriaşe.

Sub tirul acestor două forţe redutabile, DNA şi Traian Băsescu, USL va trebui să explice în mai 2014 furâciunile, corupţia şi fraudele la care s-au pretat înalţi funcţionari şi demnitari puşi în funcţii  de PSD, PNL şi PC. Unii arestaţi.

Greu, foarte greu, să explici unei populaţii flămânde lista arestaţilor sau a celor trimişi în judecată, dacă au fost numiţi în funcţii de către regimul USL.

În concluzie, tentativa de a arunca în spatele lui Băsescu situaţia proastă a economiei nu are nicio şansă, oricine pricepe că preşedintele nu mai are vreo tangenţă cu deciziile economice, de când a venit USL la putere.

Încercările de manipulare ordinară, precum că Guvernul plăteşte ratele la FMI pentru împrumutul de 20 miliarde nu mai pot păcăli, mulţi ştiu că BNR plăteşte aceste rate, foarte puţin guvernul. Bugetul de stat nici nu s-a folosit, decât în mică măsură, de acel împrumut.

DNA şi preşedintele stau cu ochii şi instrumentele importante pe care le au, de exemplu serviciile secrete, de pază pentru ca actuala putere să nu fure ultimele active ale economiei de stat, să nu fraudeze bugetul statului, prin cotracte şi funcţii publice.

În aceste condiţii, doar un miracol sau revenirea la o guvernare responsabilă mai poate salva USL de la un dezastru în mai 2014, la alegerile europarlamentare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite