Pot fi invocate diverse explicaţii ale acestei radicalizări. Scopul meu este să prezint doar o modalitate practică de a ieşi din dulcea îmbrăţişare ideologică sau din dialogul surzilor.

Radicalizarea este semnul suspendării suspiciunii în raport cu discursul politic. Dacă începi să crezi automat ceea ce spune un politician sau un partid sau dacă, deşi nu crezi ceea ce spune, încerci să-i justifici discursul, te paşte radicalizarea. Ea este o formă de orbire, oricât ţi s-ar părea că eşti sau oricât ai fi de onest. Este exact ca atunci când citeşti un roman care te prinde. Nimic nu ţi se pare mai adevărat decât povestea romanului. Orice scriitor bun va încerca să suspende suspiciunea cititorului că ceea ce citeşte este doar o ficţiune. Acelaşi lucru este valabil şi pentru discursul politic.

Discursul politic este o ficţiune

Cuvintele pe care le rostim nu descriu niciodată realitatea, ci doar creează un halou, pe care noi convenim să-l considerăm real. Aşa-zisul discurs al realităţii este, ”în realitate”, un discurs politic. Realitatea socială este o bulă politică. Tocmai de aceea, atunci când credem că un anumit discurs este real sau este adevărat, am căzut deja în plasa acelui discurs. Cu cât credem mai mult în realitatea limbajului politic, cu atât suntem mai bine prinşi în plasa lui. Pentru unii, acest lucru poate să fie confortabil, dar opiniile lor nu au nici o valoare. A înţelege politica înseamnă a sesiza natura ficţională a discursului politic, altfel spus a rămâne mereu suspicios faţă de orice afirmaţie politică. Întrebarea e: cum putem face asta?

Când ascultăm declaraţia unui politician, ne întrebăm ce anume a vrut să spună. Ne raportăm la această declaraţie ca şi cum ea ar trebui să descrie o stare de lucruri, iar opţiunea noastră este să-i confirmăm sau să-i infirmăm adevărul. În politică însă adevărul (presupunând că există) nu are întotdeauna o semnificaţie politică. Civilizaţii întregi au fost create în baza unor minciuni frumoase, iar civilizaţia noastră nu este, nici ea, foarte departe de aşa ceva. Mai mult, discursul politic defineşte acest adevăr, iar întrebarea noastră ar trebui să fie: în ce univers de discurs declaraţia cutare este adevărată? Declaraţia ”Isus este fiul lui Dumnezeu” poate fi adevărată într-un discurs şi falsă în altul.

Privirea în diagonală

Nu trebuie totuşi să fim în permanenţă conştienţi de natura ficţională a discursului politic pentru a-i înţelege funcţionarea. Trebuie doar să ne schimbăm puţin vederea şi aşteptările de la un discurs pe care l-am definit ca fiind politic. În loc să ne întrebăm, direct: ”ce vrea să spună acest politician?” (adică: este adevărat sau este fals ceea ce spune?), ar trebui să ne întrebăm, pe diagonală: de ce spune acest politician ceea ce spune?” De ce a declarat el asta şi în aceşti termeni? De ce acum şi nu ieri, de ce la televizor şi nu într-o şedinţă de partid? De ce în campania electorală şi nu înaintea ei? De ce acest politician şi nu altul? Etc. Acest fel de a întreba activează suspiciunea noastră faţă de discursul politic, făcându-ne să-l înţelegem. Ea ne ajută să cuprindem o declaraţie în contextul ei, să-i sesizăm semnificaţia şi s-o putem corela cu alte declaraţii, din trecut, sau cu declaraţii făcute de adversari. Vom observa că politica este un ansamblu discursiv căreia politicienii mai mult i se supun decât îl creează. Majoritatea politicienilor nu au libertatea creaţiei discursive pentru că nu ocupă un loc relevant în câmpul politic.

Consecinţa directă a unei asemenea schimbări de optică este că politica devine astfel un domeniu mai interesant pentru discuţiile private. A o înţelege înseamnă, de fapt, a-i cunoaşte în prealabil universul de discurs. Altfel spus, a fi branşat la viaţa politică. Politica nu trezeşte însă decât un fior de... plictiseală celui care-şi pune întrebări nepotrivite. El nu se poate entuziasma decât dacă începe să creadă în ceva, să se radicalizeze. Alternativa la radicalizare este abordarea suspicioasă. Ea ne îmbogăţeşte înţelegerea, ne eliberează de plasa politicii şi face discuţiile cu prietenii, conversaţiile private mai interesante.