Cu jalba la Parlament

Ce face românul când e nemulţumit de mersul sau de rezultatul unui proces, când nu găseşte ascultare la Primărie, când plângerea depusă de el la Poliţie zace prin vreun sertar, când se trezeşte supravegheat audio/video la locul de muncă, când nu i s-a calculat corect pensia sau când are litigii cu asiguratorul ori cu banca? Scrie Parlamentului!

Dar nu parlamentarului său de circumscripţie, ca-n Occident, fiindcă adesea nici nu ştie că el există ori că i s-ar putea adresa cu ofuri de acest fel. Cum Legislativul are, printre numeroasele sale comisii, şi una intitulată Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii, către ea îşi îndreaptă omul necăjit sau revoltat păsurile.

Raportul de activitate pe primul semestru al anului în curs, aprobat recent de Comisie şi înaintat conducerii Camerei Deputaţilor, arată, prin varietatea problemelor expuse, felul în care cetăţeanul (nu) înţelege cu ce se ocupă Parlamentul. De alfel însăşi preşedinta Comisiei constată: „Cunoaşterea precară a normelor legale care reglementează în domeniul drepturilor şi obligaţiilor legale care le revin cetăţenilor creează situaţii tensionate şi frustrări, Parlamentul României fiind considerat deseori drept instanţă supremă în soluţionarea problemelor”. Ceea ce, desigur, nu e cazul. Fiindcă, de fapt, aleşii poporului nu pot interveni pe lângă instituţiile reclamate decât cu vorba bună, „contând pe o relaţie cordială şi deschisă cu ministerele şi celelalte autorităţi şi instituţii publice ale statului român (...)”. Altminteri, rolul Comisiei menţionate este mai mult de a asculta şi îndruma petenţii spre organismele cu adevărat abilitate să le soluţioneze cauzele.

Bunăoară, din cele 69 de plângeri legate de justiţie adresate parlamentarilor, multe se referă la conflicte care ţin exclusiv de competenţa puterii judecătoreşti, remarcă raportul, adăugând că mulţi cetăţeni speră totuşi că problemele le pot fi rezolvate şi de deputaţi. Însă aşteptările le sunt spulberate şi uneori nici măcar redirecţionarea nu-i ajută. Astfel, doi români (F.I.M. – dosar nr. 21438 şi F.A. – dosar nr. 21493), nemulţumiţi de felul în care s-au făcut cercetările penale în cazul lor, ca şi de verdictul instanţelor, s-au adresat Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi petiţii, de unde memoriile lor au fost transmise Consiliului Superior al Magistraturii – Inspecţia Judiciară. Dar ce să vezi? Inspecţia Judiciară a ridicat din umeri, explicând că nu poate verifica măsurile ori soluţiile decise de magistraţi, pentru a nu le încălca independenţa.

Un răspuns similar, dar direct din partea Comisiei parlamentare, au primit U.N. şi S.M. (dosar nr. 21532), care se plânseseră că instanţele n-ar fi ţinut cont de probe şi de lege într-un proces legat de un teren, reclamantele acuzând reaua-credinţă a completului de judecată. Apelul la Legislativ nu le-a fost de mare folos, aflând că parlamentarii nu pot pune în discuţie deciziile judecătorilor, nu le pot desfiinţa, nu pot iniţia căi de atac şi nici nu pot interveni cu indicaţii. Aşa că femeile au fost îndrumate către Inspecţia Judiciară, singura în măsură să analizeze conduita magistraţilor. Raportul Comisiei adaugă, prudent, că de cele mai multe ori, răspunsul Inspecţiei Judiciare la reclamaţiile pe această temă a fost negativ – „nu au fost evidenţiate elemente care să contureze săvârşirea unei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit.t, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare” – semn că solidaritatea de breaslă funcţionează în toate profesiile.

În topul „lăcrămaţiilor” cetăţeneşti ajunse în atenţia aleşilor în jumătate de an, 438 în total, figurează şi chestiuni legate de drepturile omului (58), probleme sociale (54), economice (20), conflicte personale (15), dar şi... veşnicele anonime. Nu lipsesc sesizările privitoare la administraţia publică (35 cazuri), MAI (9), învăţământ (7) şi la Parlamentul însuşi (18)! Comisia pentru cercetarea abuzurilor a alcătuit, la rându-i, un clasament al opacităţii instituţiilor la care a apelat în încercarea de a ajuta petenţii, consemnând întârzieri de 217 zile la formularea unui răspuns din partea Prefecturii Ilfov, de 91-207 zile la Primăria Capitalei, de 66-180 de zile la Ministerul Sănătăţii şi de 175 de zile la Ministerul Afacerilor Externe. La capitolul indolenţei au punctat şi IPJ Dâmboviţa, cu 154 de zile, Garda de Mediu – 130 de zile, Consiliul Superior al Magistraturii, cu 120 de zile, şi chiar şi Societatea de Transport Bucureşti – 98 de zile.

Parlamentarii se pot totuşi lăuda şi cu succese repurtate în lupta pentru găsirea unor soluţii în beneficiul cetăţenilor care li s-au adresat. De pildă, dna C.D.N, din localitatea M. (dosar nr. 21513) a fost salvată de antena de telefonie mobilă amplasată abuziv în imediata apropiere a locuinţei sale, Inspectoratul de Stat în Construcţii decizând îndepărtarea antenei şi sancţionarea firmei vinovate. La fel s-a întâmplat cu memoriul altei doamne, N.C. (dosar nr. 21785), care a dus la demolarea unei construcţii ridicate fără autorizaţie lângă imobilul în care locuieşte. Şi cetăţeanul T.D.A. (dosar nr. 21463), care a reclamat că Poliţia îi ignoră de circa un an plângerea depusă, a primit satisfacţie, poliţistul în culpă fiind sancţionat, cum şi petentul A.I.J. (dosar nr. 21813), care-şi pârâse banca, pe motiv că i-a blocat neanunţat contul pentru neactualizarea datelor personale, a văzut cum Protecţia Consumatorilor îi dă dreptate şi amendează banca respectivă.

Dar cele mai mari izbânzi pare să le fi înregistrat Comisia în relaţia cu Administraţia Penitenciarelor, din cele 122 de solicitări primite de parlamentari, fiind soluţionate bună parte din cele privind transferul deţinuţilor în alt penitenciar, ca şi cele legate de asigurarea asistenţei medicale. În privinţa condiţiilor din închisori, insistent acuzate inclusiv la CEDO, Administraţia n-a mai manifestat aceeaşi solicitudine, apreciind că şi comportamentul persoanelor încarcerate influenţează „calitatea spaţiului de deţinere”.

Prin urmare, cine caută ascultare, îndrumare sau intermediere poate apela la Comisia menţionată. Doar că nu trebuie să ai aşteptări prea mari când mergi cu jalba la Parlament.