Cristian Buşoi revine în conducerea PNL. În ce funcţia a fost ales eurodeputatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Cristian Buşoi a fost ales, sâmbătă, în funcţia de vicepreşedinte al PNL, responsabil de domeniile Sănătate, Muncă şi Protecţie socială, această poziţie fiind vacantă în urma demisiei Sulfinei Barbu.

Cristian Buşoi a primit 323 de voturi dintr-un total de 356, devenind astfel membru al Biroului Executiv al PNL, forul de conducere al formaţiunii. Acesta a fost singurul candidat pentru funcţia de vicepreşedinte, acesta revenind în conducerea PNL după aproape patru luni de la Congresul în urma căruia a pierdut alegerile pentru funcţia preşedinte al formaţiunii, în faţa lui Ludovic Orban, 

„Nu aceasta era funcţia pe care am vizat-o. Dar întotdeauna mă voi gândi la unitatea PNL. Propunerea de azi poate fi un semnal de unitate în plus pentru exteriorul PNL“, a declarat Cristian Buşoi, care a vorbit despre problemele din domeniul sănătăţii, subliind că „interesul PSD pentru sănătate e criminal“.  

De asemenea, Buşoi a punctat faptul că PNL trebuie să înceapă „un război total“ cu PSD şi cu Liviu Dragnea. 

„Vreau să îi mulţumesc lui Cristian Buşoi că a acceptat candidatura sa la această funcţie“, a declarat şi Ludovic Orban. „Prin această candiatură vrem să dăm un semnal de unitate“, a mai spus liderul PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite