Crin Antonescu vrea să convoace Parlamentul pentru situaţia din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat că doreşte ca Parlamentul să adopte marţi o declaraţie privind situaţia din Ucraina.

„În calitatea pe care o am de Preşedinte al Senatului, voi solicita, luni, convocarea Birourilor Permanente, pentru ca marţi, Parlamentul, reunit în şedinţă comună, să adopte o declaraţie privind situaţia din Ucraina pentru a ne manifesta astfel preocuparea faţă de evenimentele grave care au loc în apropierea noastră“, a anunţat Antonescu duminică, într-un comunicat.

Totodată, el a opinat că România ar trebui să fie mai activă pe plan diplomatic, având în vedere vecinătatea cu Ucraina.

"Ca ţară vecină cu Ucraina, ca ţară situată la frontiera răsăriteană a UE şi NATO, România trebuie să aibă un profil mult mai pronunţat în aceste zile, să fie mult mai activă în plan diplomatic şi sper ca acest lucru să se observe la următoarele reuniuni internaţionale în care se analizează situaţia din Ucraina.", a mai precizat liderul liberal şi a adăugat că România trebuie să condamne „orice acţiune de forţă care poate fi interpretată ca o agresiune la adresa unui stat independent“.

Citeşte şi:

Băsescu, întrebat dacă şi-a dus nepoţica la Cotroceni: Nu poţi să aduci pe unul cu mintea lui Crin

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, răspunzând unei întrebări, că încă nu şi-a dus nepoţica, în vârstă de şase luni, la Cotroceni şi a adăugat, râzând: "Aştept să se mai maturizeze, nu poţi să aduci pe unul cu mintea lui Crin la Cotroceni".

SONDAJ CSCI: Ponta câştigă în derby-ul cu Antonescu. Crin, principalul vinovat de ruptura USL

Un sondaj CSCI arată că preşedintele PNL Crin Antonescu este principalul perdant al rupturii USL şi cel care a provocat despărţirea PNL de PSD. Totodată, într-o confruntare Victor Ponta - Crin Antonescu în turul II al alegerilor prezidenţiale, Victor Ponta ar câştiga detaşat în faţa lui Antonescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite