Crin Antonescu, geniul politic la care se închină PSD

„Noi n-am semnat, noi nu răspundem, obligaţiile statului nu se transmit de la un guvern la altul, pare a gândi zeul la care se închină PSD. Cel care nu vrea să fie candidat, ci preşedinte.”   FOTO David Muntean

Citesc ultimele declaraţii despre Roşia Montana ale lui Victor Ponta, prim-ministrul României: „Trebuie să profităm de resursele noastre naturale, bineînţeles respectând toate standardele de mediu dar, dacă acestea se respectă, ar trebui să fim în favoarea explorării”.

„Este vorba de dreptul nostru la dezvoltare şi voi continua să lupt pentru asta”, spune Ponta care susţinea, nu chiar demult, liber şi nesilit de nimeni, că va vota în Parlament împotriva proiectului.

O săgeată spre fosta putere e oricând bine trimisă: „lipsa de curaj a Guvernului român, nu a mea, a celui precedent, în a se ocupa de un proiect controversat eu cred că a fost o greşeală”. Actualul Guvern, în marea lui îndrăzneală, a luat în schimb taurul de coarne: a făcut un proiect de lege, cu destule puncte vulnerabile, posibil neconstituţionale şi l-a trimis în Parlament. Dacă am înţeles bine, de dragul dezbaterii, deşi Guvern sau Parlament tot USL înseamnă. Bravul Guvern s-a spălat pe mâini: „În mod sigur nu va exista răspunderea Executivului, iar eu trebuia să am grijă să nu existe o răspundere a Guvernului, pentru că până la urmă Guvernul de unde dă bani? Tot din banii cetăţenilor români”, a zis Ponta şi a trimis „chifteaua” fierbinte la speciala Comisie Parlamentară care adună date de la servicii şi de pe teren.

Într-o bună zi, se va ajunge probabil la vot şi atunci lucrurile se vor lămuri: opoziţia va fi împotrivă, PNL de asemenea, după cum a anunţat Crin Antonescu şi conducerea partidului, Dan Şova va vota pentru, Victor Ponta va vota împotrivă - dacă îşi va respecta cuvântul - proiectul va trece sau va pica, nu contează! Important e că Ponta şi Antonescu s-au împăcat, că jocul „parşivel” s-a terminat, că Guvernul e stabil şi face lucruri bune pentru ţară, că USL e unit, că domnul Babi când mi-a spus: „Alianţă bună n-am văzut în viaţa mea!”, s-a înşelat.

Chiar dacă Ludovic Orban zice de multă vreme că USL are volanul pe stânga şi, mai nou, că va vota orice moţiune împotriva Guvernului Ponta. Chiar dacă unii pesedişti au băgat de seamă că Antonescu a speculat cu abilitate momentul copilului omorât de maidanezi, pentru a lovi în Sorin Oprescu, şi trimiterea legii Roşia Montană în Parlament pentru a-i înfige în şale un cuţit mai tânărului partener şi a râde puţin de situaţia de cascadorii râsului în care Ponta singur s-a pus.

Crin, lucrând la statura de prezidenţiabil, a făcut şi un joc de-a naivitatea: „Faţă de cine are statul român obligaţii, eu nu prea înţeleg, de când până când statul român are obligaţii. Dacă statul român avea obligaţii, ce mai discutăm noi la Parlament. Eu nu ştiu despre obligaţiile statului român. Eu nu am angajat în nicio calitate statul român în nişte obligaţii încât astfel astăzi să-mi povestească cineva mie despre daune”, a fost răspunsul lui Antonescu faţă de eventualele despăgubiri pe care ar urma să le plătim ca urmare a nerealizării exploatării de la Roşia Montană. Noi n-am semnat, noi nu răspundem, obligaţiile statului nu se transmit de la un guvern la altul, pare a gândi zeul la care se închină PSD. Cel care nu vrea să fie candidat, ci preşedinte. „Şi voi fi!”

După două eşecuri pe muchie de cuţit în dauna lui Băsescu - Adrian Năstase şi Mircea Geoană -, PSD renunţă să aibă un candidat propriu pentru Cotroceni într-o conjunctură mult mai favorabilă decât în 2004 şi 2008: Băsescu nu mai candidează, opoziţia e năucă şi firavă. Dar PSD îşi respectă promisiunile, PSD vrea un Executiv stabil, PSD pune interesele ţării mai presus de cele proprii - de partid, PSD şi Victor Ponta acceptă să încaseze bobârnacele guvernării, să privatizeze ce se mai poate, să închidă ce nu se mai poate, în timp ce liderului PNL i se pare, de pe margine, „trist” şi „inestetic” ca o temă de importanţă majoră ca privatizarea unei mari companii să prilejuiască un joc de-a şoarecele şi pisica între Palate. PSD, mai presus de toate, vrea preşedinte liberal până în 2018. Şi e firesc.

Pe de-o parte, pentru că e „în tendinţe”: PNL creşte pe umerii PSD de pe vremea guvernului Tăriceanu II, care, sprijinit din opoziţie de PSD, a luat măsuri socialiste. Astfel a început ascensiunea PNL spre scoruri electorale pe care alte partide liberale europene nici nu le visează. Pe de altă parte, pentru că social-democraţii par a fi hipnotizaţi de geniul politic al domnului Crin Antonescu. „Am scris o pagină mare în istoria României!” - declama domnia sa, în noaptea referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. A mai scris una cât a fost preşedinte interimar şi s-a războit cu ambasadorul american şi Angela Merkel, alta când l-a luat în partid pe redutabilul om politic George Becali şi l-a pus în Comisia Juridică din Camera Deputaţilor să ne spună ce modificări va face la statutul parlamentarului. Sau când l-a numit pe Relu Fenechiu la Transporturi, deşi era cercetat penal, şi l-a ţinut acolo până la condamnarea în primă instanţă la cinci ani de închisoare.

O pagină mare în istoria României a fost să îşi asigure un post de televiziune printr-o alianţă contestată de oamenii cu bun-simţ din propriul partid. Dai pagina şi găseşti morala modelului Tudor Chirilă, încă una şi te minunezi de verticalitatea viitorului şef de stat: „Nu vom accepta şantajuri mediatice!”, în condiţiile în care postul TV care îl susţine e trimis în judecată pentru şantaj, o alta: Ovidiu Silaghi, cercetat penal, este opţiunea pentru Parlamentul European, alta, de glorie şi maximă maturitate: liderul PNL pleacă de la festivitatea de investire a Ramonei Mănescu ca ministru al Transporturilor, întorcându-i spatele preşedintelui. Şi cartea se scrie zilnic.

Liberalii sunt mulţumiţi, ştiu ce vor, partidul creşte, va da preşedintele ţării, unii dintre ei se văd şi în fruntea Guvernului, din 2016. PSD pare să fie de acord.