Creditul Ioanei Băsescu a trecut de testul BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Cinteză, directorul de supraveghere al Băncii Naţionale, a anunţat că fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a obţinut perfect legal creditul de la CEC

Comisia parlamentară care anchetează modul în care CEC Bank i-a acordat creditul de 1 milion de dolari fiicei preşedintelui, Ioana Băsescu, şi-a început ieri lucrările, în spatele uşilor închise. Prima zi de lucru i-a adus pe rând în faţa specialiştilor de buget-finanţe pe directorul CEC Bank, Radu Gheţea, pe directorul de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, şi pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

„Nu putem discuta de un abuz“
În timpul audierilor, directorul BNR Nicolae Cinteză a prezentat concluziile anchetei separate făcute de Banca Naţională privind modul în care Ioana Băsescu a obţinut mult-discutatul credit de la o bancă a statului. La ieşirea din sală, Cinteză i-a asigurat pe jurnalişti că toate actele au fost încheiate conform legii. „Nu am identificat favoruri făcute Ioanei Băsescu. Concluzia raportului este că acest credit s-a acordat în condiţii de respectare a normelor băncii şi a normelor de creditare. Nu putem discuta de un abuz. Media de durată a aprobării unui credit este între 8 şi 9 zile. În criza asta de clienţi, toţi se luptă pentru clienţi de calitate “, a spus, clar, Cinteză.

Directorul de supraveghere al BNR a anunţat că Ioana Băsescu nu este singura persoană fizică ce a reuşit să obţină un credit de o asemenea valoare de la o bancă a statului. „CEC Bank are în portofoliu 5 credite de peste 1 milion de dolari“, a spus directorul de supraveghere al BNR.

Întrebat de jurnalişti dacă se fac presiuni politice pentru acordarea creditelor, Cinteză a răspuns cu sinceritate. „CEC este bancă de stat şi, probabil, se întâmplă în fiecare ţară acest lucru. De asta s-a încercat şi privatizarea CEC Bank.“

La finalul şedinţei, preşedintele comisiei parlamentare, Cosmin Nicula, a anunţat că directorul CEC nu s-a plâns că există presiuni din partea unor politicieni asupra băncii. „Nu s-a plâns, domnia sa a prezentat o situaţie roz a CEC sub conducerea domniei sale“, a spus el. Întrebat dacă au existat parlamentari care au intervenit la CEC pentru credite preferenţiale, Nicula a răspuns:„S-a pus o astfel de întrebare, s-a invocat la un moment dat numele sau sintagma «parlamentar», am pus o astfel de întrebare, dacă poate să dea nume, şi a spus că nu. Nume nu poate“.

Gheţea, zgârcit în declaraţii
Directorul CEC, Radu Gheţea, nu a fost la fel de volubil ca reprezentantul BNR şi a refuzat să le răspundă parlamentarilor la întrebările concrete, invocând secretul bancar.  „Am fost invitat astăzi să dau informaţii şi să răspund la întrebări. S-au făcut câteva solicitări de prezentare a unor informaţii cu caracter statistic, pe care le voi prezenta în zilele următoare“, a fost scurta declaraţie a lui Gheţea, refuzând să răspundă la alte întrebări.

Membrii comisiei nu s-au arătat mulţumiţi de răspunsurile lui Gheţea şi i-au cerut directorului CEC Bank să se mai prezinte încă o dată în această săptămână la Parlament. Vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu, a făcut o scurtă trecere în revistă a răspunsurilor lui Gheţea în faţa Comisiei. „La ce a putut să răspundă, a putut, la ce nu a putut, urmează să răspundă miercuri. A răspuns doar la informaţii publice“, a mai spus vicepreşedintele comisiei. Potrivit lui Dumitrescu, concluzia prezentării reprezentantului CEC Bank a fost: „Conform secretului bancar, domnul Gheţea nu poate să spună, noi am spus, conform Constituţiei, puteţi“.

Daniel Chiţoiu vrea musai o altă conducere la CEC

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu (foto), a anunţat schimbări în structura de conducere a CEC Bank. „Le-am solicitat celor de la CEC să ia măsuri de modernizare a băncii. S-au făcut analize lunare. În prezent, banca nu este pe profit, este pe pierdere. Activitatea managerială nu a adus impulsul necesar cerut de mine. Dorim să introducem un sistem dualist, format din directorat şi un Consiliu de supraveghere“, a spus Chiţoiu.

Ministrul a mai spus că Directoratul ar avea cinci membri, iar Consiliul de Supraveghere şapte membri.  Întrebat dacă îl va schimba din funcţie pe preşedintele CEC, Radu Gheţea, Chiţoiu a declarat: „La momentul la care vom adopta noul Statut, cu modificările cu sistem dualist de management, atunci suntem obligaţi să prezentăm conducere executivă formată din Directorat şi Consiliu de Supraveghere“.

Ministrul Finanţelor a arătat că introducerea acestui sistem a fost motivul pentru care a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu. „Eu am solicitat CEC propuneri privind noul statut şi, în momentul respectiv, preşedintele m-a sunat şi mi-a spus să nu pun politruci la conducerea CEC. I-am spus că nici nu pot să pun politruci la conducerea CEC Bank, pentru că cei care vor fi propuşi pentru Directorat şi Consiliul de Supraveghere trebuie să aibă avizul BNR“, a spus Chiţoiu.

La jumătatea lunii octombrie, Daniel Chiţoiu a a anunţat că preşedintele Traian Băsescu l-a sunat şi i-a cerut să nu-l schimbe pe Radu Gheţea de la şefia CEC. „M-a sunat acum două-trei săptămâni, pentru că este în schimbare CEC Bank. Cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la preşedinte pentru a nu fi schimbat. M-a rugat frumos să nu-l schimb. I-am spus că facem o evaluare a activităţii actualei conduceri. Dacă a performat, rămâne pe funcţii, dacă nu…“, anunţa ministrul, într-o conferinţă comună cu Victor Ponta.

Alte articole pe aceeaşi temă:

Victor Ponta: Cred că Băsescu avea terenul din Călăraşi, acum a vrut să-l albească  Premierul Victor Ponta consideră că Traian Băsescu era în posesia terenului din judeţul Călăraşi de mai mult timp, însă doar acum, spre finalul mandatului, a dorit să-l „albească” trecându-l pe numele unor rude, a precizat prim-ministrul, duminică seară, la postul de televiziune România TV.

Prima reacţie a şefului CEC Bank despre creditul Ioanei Băsescu: Nu s-au încălcat nici legea, nici reglementările BNR şi cu atât mai puţin normele interne ale băncii  Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat, în prima sa reacţie de la izbucnirea scandalului privind creditul acordat de bancă Ioanei Băsescu, fiica cea mare a şefului statului, că nu s-au încălcat nici legile, nici normele Băncii Naţionale şi nici reglementările interne ale băncii.

Banca Naţională începe un control la CEC privind creditul Ioanei Băsescu. Şefii BNR despre „ilegalităţile“ de la CEC:  Astfel de declaraţii sunt periculoase  Banca Naţională a României (BNR) va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC Bank privind creditul acordat Ioanei Băsescu, control care va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Liberalii au decis: susţin înfiinţarea comisiei de anchetă Călăraşi, cerută de PSD  Liderii PNL au decis luni, într-o şedinţă a conducerii partidului, să accepte propunerea PSD pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în „cazul Călăraşi“ şi au anunţat numele membrilor forului.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite