Cozmin Guşă: Băsescu este de acord cu decizia CCR pentru că Elena Udrea are de suferit de pe urma interceptărilor
0
Consultantul politic Cozmin Guşă a arătat, la Realitatea TV, că decizia Curţii Constituţionale Române (CCR) prin care SRI nu mai poate face interceptări în dosare de corupţie este una cu care Traian Băsescu este de acord, "din pricina faptului că una dintre femeile apropiate dânsului, Elena Udrea, are de suferit şi oameni apropiaţi dânsului au de suferit" de pe urma implicării SRI în anchetele oamenilor legii.
Cozmin Guşă a subliniat faptul că în dosarul "Microsoft" există un tratament pe care procurorii îl oferă, susţinând că activitatea judiciară din acest caz aduce mai mult a negociere.
"Tot acest scandal care a fost iscat de CCR are la baza, sigur, şi zâmbete şi o anumită automulţumire a lui Traian Băsescu, care pe fondul acestei lipse de iniţiativă guvernamentală cu un guvern de tehnocraţi, a lipsei din viaţa activă decizională a României a preşedintelui Iohannis, recuperează şi, într-un fel extrem de sofisticat, comparativ cu calitatea clasei politice româneşti care este una slabă, domnul Băsescu acţionează pe mai multe planuri. Astăzi, în premieră în instanţă, atât Dorin Cocoş cât şi celebrul Pinalti au recunoscut că banii din Microsoft au ajuns în campania prezidenţială a lui Traian Băsescu. O afirmaţie foarte gravă, sugerată de fostul ministru de la Ploieşti, fostul ministru al Comunicaţiior, dar care astăzi a fost confirmată. Ceva care ne spune nu numai de campania Monicăi Macovei, cum a sugerat doamna Udrea, dar mai ales de campania lui Traian Băsescu a avut legătură cu acest scandal Microsoft care se apropie de final. Şi atenţie, în premieră, acest scandal a avut astăzi din partea procurorilor un tratament în care s-a cerut pedeapsă cu executare, dar nu s-a spus cât să execute fiecare. Parcă s-ar sta într-un fel de negociere, deşi dosarul se află în faza pronunţării", a spus Guşă.
Consultantul politic este de părere că Traian Băsescu este de acord cu decizia dată de CCR în privinţa interceptărilor din dosare, mai ales, potrivit acestuia, că unii dintre membrii CCR sunt apropiaţi ai fostului preşedinte.
"Şi acum venind în paralel cu ceea ce se titrează, Băsescu este mulţumit de această decizie a CCR, care aruncă un mare vector de degringoladă asupra sistemului pe care îl acceptasem până acum şi cu care eram de acord, în care se discuta despre lupta anticorupţie şi un binom pozitiv SRI-DNA. Băsescu este de acord cu această degringoladă declanşată, punându-se în prim plan drepturile omului, sau a anumitor oameni din jurul lui. Şi să ne reamintim că această decizie a CCR a fost iscată de plângerile unor turci, kurzi, care au fost prinşi la marginea drumului făcând evaziune fiscală şi care au generat această excepţie de neconstituţionalitate. De remarcat faptul că o anumită majoritate de la CCR este formată din oameni fideli lui Traian Băsescu, ca în filmul “Toţi oamenii preşedintelui”, sau o parte din oamenii preşedintelui", a mai susţinut Cozmin Guşă, citat de realitatea.net