Avem fake news, avem şi realitate alternativă şi avem şi politicieni cuantici. Călin Popescu Tăriceanu este unul dintre ei. Fost prim-ministru, ministru în mai multe guverne, preşedinte al PNL, omul care a avut o carieră politică mai lungă decât Adrian Năstase, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi chiar Traian Băsescu. Acum e preşedintele Senatului României, al doilea om în stat, conform Constituţiei. Şi tocmai el vine la tribuna parlamentului ca să declare următoarele:

„Iată principalul izvor de corupţie al României de astăzi. Cei numiţi să conducă vremelnic instituţiile de forţă fac abuz de putere, sunt cuprinşi de beţia puterii şi, într-un cuvânt, sunt corupţi de putere. Evident că tot ei cred că mai sunt în măsură să controleze pe cei care sunt aleşi de cetăţeni. Avem din ce în ce mai multe semnale că şefii acestor instituţii îşi acordă privilegii şi folosesc guverne şi miniştri pentru a obţine mai multă putere. Peste tot acest munte de nedreptăţi şi corupţie tronează preşedintele Iohannis. Fericit că a ajuns şi el la butoane“.

A furnizat vreo dovadă pentru toate aceste lucruri? Niciuna. Doar insinuări şi formule nesubstanţializate ca „se pare că”, „avem informaţii” sau „avem semnale”. Aşa s-a construit în ultimii zece ani paradigma publică a îndoielilor asupra activităţii anticorupţie a DNA şi SRI. Fără dovezi, prin insinuări şi prin autocitarea recursivă a propriilor declaraţii. Cum funcţionează? 

Reporterul (Antena 3, RTV) întreabă un politician: Credeţi că există motive de suspiciune la adresa DNA şi SRI?

Politicianul (precaut iniţial): Nu am dovezi pentru aşa ceva, dar dacă ar exista suspiciuni ar fi cazul să se facă o anchetă. Este inadmisibil (mai puţin precaut de această dată) ca nişte instituţii vitale ale statului român să facă presiuni asupra politicului (aici se strecoară nuanţa de dubiu).

Moderator talk-show: Iată că suspiciunile se verifică (prima confirmare publică a unui fapt care nu există). Un important personaj politic confirmă suspiciunile iniţiale şi cere să se facă anchetă. Adevărul va ieşi la iveală (deja e clar că se fac presiuni şi e doar o chestiune de timp până când vor fi descoperite). Nu ne vom lăsa până când nu vom desluşi toate iţele acestui abuz.

Invitat permanent talk-show: Vă spun de ani buni că aceşti oameni abuzează de funcţiile lor. Eu ştiu ce vorbesc, nu mă păcălesc ei pe mine cu minciunile lor bruxelleze (aici avem vocea străzii mediată de invitatul care joacă rolul de om onest şi cinstit, abuzat de putere).

Reprezentant al instituţiilor vizate: Nu avem nicio dovadă că s-ar fi făcut vreun abuz şi nu avem nici un motiv să declanşăm o anchetă. Din verificările preliminare nu rezultă încălcarea legii de către reprezentanţi ai instituţiei.

Moderator talk-show: Este inadmisibil ce se întâmplă. Se încearcă acoperirea faptelor (în continuare nu ştim exact ce fapte, dar e clar că se acoperă ceva). Nu ne vom lăsa până nu vom afla adevărul, chiar şi dacă va trebui să ne sacrificăm pentru aşa ceva (din platou se aude invitatul permanent care strigă: V-am spus că sunt nişte ticăloşi? v-am spus. Ăştia vor să ne pună căluş şi să ne distrugă. România, revoltă-te!)

Reporterul (Antena 3, RTV) îl întreabă din nou pe politician: Ce părere aveţi despre refuzul autorităţilor de a ancheta abuzurile DNA şi SRI?

Călin Popescu Tăriceanu răspunde: Cei numiţi să conducă vremelnic instituţiile de forţă fac abuz de putere, sunt cuprinşi de beţia puterii şi, într-un cuvânt, sunt corupţi de putere. Evident că tot ei cred că mai sunt în măsură să controleze pe cei care sunt aleşi de cetăţeni. Avem din ce în ce mai multe semnale că şefii acestor instituţii îşi acordă privilegii şi folosesc guverne şi miniştri pentru a obţine mai multă putere. 

Între timp, noi, cei care nu am fost aleşi de popor, ocupaţi fiind cu alesul altora sau cu refuzul votului, ne-am trezit prinşi într-un război al cărui înţeles e neclar. Ştim că politicienii sunt corupţi pentru că avem două moduri de a verifica acest lucru: condamnările din dosarele de corupţie şi viaţa de zi cu zi în aceeaşi ţară (dar nu în aceeaşi realitate) cu domnul Tăriceanu. Activitatea DNA este, de bine, de rău, publică. Se ştiu dosarele, trec prin instanţă, presa poate să le citească, se fac emisiuni peste emisiuni, unele se termină cu condamnări, altele se resping (dosarele, nu emisiunile). Adăugăm la asta că viaţa în România ultimilor 27 de ani îţi scoate în cale tot felul de indivizi cu maşini pe care te întrebi din ce şi le cumpără doar tu, pentru că Fiscul a fost ocupat cu altceva, vile enorme şi la fel de dubioase precum provenienţa banilor. Şi în spatele lor nu stau oameni care au inventat cine ştie ce business sau au câştigat la loto. Nu, stau nişte oameni care au cunoscut prosperitatea bruscă după ce au trecut pe la partid. Şi, culmea, un număr infim dintre aceştia au dat cu subsemnatul, în contradicţie cu lamentările domnului Tăriceanu.

De cealaltă parte, dincolo de insinuări, preacinstiţii luptători împotriva DNA aduc propriile lor argumente. Se invocă dosarele care se resping ca dovadă a abuzurilor acestor instituţii. Aşa, la o primă vedere, ai putea să te întrebi cum de se resping dosarele respective dacă DNA e atotputernic? Prin ce minune DNA, care controlează tot şi apelează la cele mai mârşave măsuri, nu reuşeşte să aibă 100% rată de condamnare. Dar să nu lăsăm întrebările de bun-simţ să strice o poveste care începe să prindă. Nu de alta, dar „avem din ce în ce mai multe semnale că şefii acestor instituţii îşi acordă privilegii şi folosesc guverne şi miniştri pentru a obţine mai multă putere”, conform lui Călin Popescu Tăriceanu.

Ce e dureros în această poveste este că s-a ajuns în stradă să se apere lupta anticorupţie şi instituţiile implicate în acest proces. Ar fi trebuit ca statul român să fie suficient de puternic încât în interiorul propriilor instituţii să se traseze echilibrul necesar funcţionării societăţii. Dar statul român a permis în mod permanent unor politicieni corupţi să îi deturneze scopul şi menirea. Iar din acest motiv au ajuns oamenii să protesteze zile în şir pentru întărirea instituţiilor statului. 

Mizele sunt uriaşe. E un război fără nuanţe şi cred că e dus atât de departe încât nu va mai fi loc de nuanţe. Ar trebui să fie supravegheate DNA şi SRI? Fără discuţie, doar că la Parlament, cel care conducea comisia de supraveghere a SRI declară fără pic de ruşine că oamenii din stradă sunt manipulaţi. Ar trebui să ştim unde e Sebastian Ghiţă? Fără îndoială, de vreme ce el a făcut parte din aceeaşi comisie de supraveghere, a fost implicat politic la cel mai înalt nivel, a primit contracte uriaşe de la statul român şi, odată dispărut, trimite casete cu tot felul de dezvăluiri ceţoase.

Dar vremurile nu-ţi mai permit nuanţe. Discursul lui Călin Popescu Tăriceanu nu are nuanţe. E clar. Noi sau ei. Nuanţele fac parte din bagajul oamenilor inteligenţi (nu e nicio discriminare de clasă în această afirmaţie) care înţeleg că adevărul e mai complex decât viaţa lui Liviu Dragnea. Dar astăzi, dacă te opreşti să admiri nuanţele, s-ar putea să treacă libertatea pe lângă tine şi să primeşti nuanţe pe cartelă.