Constituţia hazlie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri au început lucrările comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei şi lucrul de care mă temeam cel mai mult deja se întâmplă. Tot felul de oameni cu mintea odihntă vin şi depun  amendamente.

Un deputat PC propune recunoaşterea rolului istoric jucat de Casa Regală în România. Dar atunci de ce să nu recunoaştem şi rolul jucat de comunism? Că tot istoric a fost. Nişte liberali vor să interzică minorităţilor să-şi pună în denumirile oficiale cuvântul „român” şi derivatele sale. Atunci UDMR ar trebui să-şi schimbe numele: Uniunea Democrată a Maghiarilor din Ţara Aflată la Estul Ungariei, nu? UDMŢAEU, cum ar veni. Prolificul Tudor Chiuariu propune interzicerea finanţării partidelor de către firme – de parcă acum, când finanţarea e limitată, nu se găsesc portiţe de a depăşi limita. Acelaşi Chiuariu propune ca preşedintele să fie scos din puterea Executivă şi să fie aşezat moţ deasupra tuturor celor trei puteri în stat – dar să nu aibă nicio putere asupra lor.

Deja se observă două tendinţe. Una este aceea de a introduce in Constituţie reglementări detaliate, destinate mai degrabă să încapă în legi normale decât în Legea fundamentală. Asta arată neîncrederea totală a parlamentarilor în legiferarea ordinară şi atunci vor ca prevederile să fie incluse în Constituţie, pentru că aici sunt mai greu de modificat. Dar această neîncredere ei înşişi şi-au generat-o, prin numeroasele schimbări de legislaţie la care au apelat atunci când au avut interesul.

O a doua tendinţă este aceea de a afecta pilonii fundamentali ai actualei Constituţii. Ceea ce uită domniile lor este că acum, în Casa Poporului, nu avem de-a face cu o Adunare Constituantă, menită a da ţării o nouă Constituţie, ci doar cu un Parlament care are de adoptat o lege de modificare a Constituţiei în vigoare. Dacă actualul act va fi modificat fundamental, riscăm ca viitoarea Constituţie să aibă serioase probleme de legitimitate.

M-aş mai opri asupra unei alte propuneri, mai degrabă de detaliu, avansată de Forumul Constituţional condus de profesorul Cristian Pârvulescu. Aceasta sună aşa: „În timpul mandatului, Preşedintele României trebuie să fie neutru, independent şi imparţial, nu-şi poate exprima sprijinul pentru un partid sau un candidat, nu poate participa ca invitat la manifestările organizate de partidele politice şi nu-şi poate exprima public opiniile în legătură cu activitatea partidelor politice sau oamenilor politici”. Asta înseamnă să-i interzică viitorului preşedinte să mai fie om politic. Să fie un preşedinte-leucoplast.

Dar preşedintele, prin Constituţie, are dreptul la gesturi politice. Când întoarce o lege spre reexaminare, el face un gest eminamente politic, exprimă o critică faţă de activitatea legislativului, pe care o şi motivează. Asta nu înseamnă că îşi exprimă public opiniile în legătură cu partidele şi cu politicienii? Cum rezolvăm dilema, îl suspendăm sau nu?

Nu putem să nu observăm că această formulare a fost avansată cu gândul şi cu toţi ochii puşi pe preşedintele Băsescu. Ceea ce e de rău augur: dacă parlamentarii fac noua Constituţie după numărul vânătăilor căpătate în bătălii politice, mai bine ar lăsa vechea Constituţie aşa cum e.

Actuala Constituţie spune doar atât: preşedintele nu poate fi membru al unui partid – şi nimic mai mult. Asta nu înseamnă neaparat perfecta echidistanţă politică, ponciful oricum iluzoriu vehiculat de ani de zile, ci poate doar intenţia de a-l feri pe preşedinte de ordine de la partid.

Iar cei trei preşedinţi pe care i-am avut au înţeles această cerinţă fiecare după propria personalitate: Iliescu, la o extremă, ca un aparatcik communist, convins că marile decizii se iau în taină, în penumbra Cotrocenilor, pe când Traian Băsescu, la cealaltă extremă, ca un căpitan de navă, obişnuit să pună goarna la gură şi să ordone.  Şi e fapt istoriceşte atestat că absolut toţi cei trei preşedinţi au interferat masiv cu viaţa partidelor sau a Guvernului, doar că unii au făcut-o la lumina zilei, iar alţii pe furiş. Eu i-aş prefera întotdeauna pe primii.

Şi a fost doar prima zi. Iar amendamentele abia de acum încep să curgă…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite