Compromisul dreptei: PNL, omorât şi reînviat
0PACT PNL are cele mai mari şanse să devină noul mare partid de dreapta. Însă nu actualul PNL, ci unul nou, născut din fuziunea cu PDL.
PNL şi PDL se pregătesc asiduu să devină un singur mare partid de dreapta, însă liderii ambelor formaţiuni se codesc, deocamdată, să spună care va fi numele viitoarei formaţiuni. La mijloc ar fi două motive. Primul: liderii de dreapta nu au stabilit modalitatea legală prin care îşi vor uni partidele.
Deocamdată, cele două părţi folosesc în mod eronat termenii care definesc viitoarea unire dintre cele două formaţiuni politice. Aceştia vorbesc de „fuziune prin comasare“ şi, respectiv, „fuziune prin absorbţie“. Însă legea partidelor politice îi contrazice şi arată o altă distincţie. „Reorganizarea partidelor poate consta în comasare, prin absorbţie sau fuziune “, spune articolul 37 din lege. Astfel, două partide care vor să se unească apelează la comasare în ambele cazuri, nu fuzionează prin comasare sau absorbţie, după cum greşit arătau Crin Antonescu şi Vasile Blaga. Totuşi, din declaraţiile ulterioare date de capii celor două partide a reieşit faptul că PNL şi PDL vor face comasare prin fuziune. Mai pe scurt, vor fuziona.
Cine dispare
Aici apare cel de-al doilea motiv pentru care liderii de dreapta evită să anunţe numele noului partid. Dacă cele două părţi vor fuziona, există pericolul ca unul dintre partide, sau chiar amândouă, să dispară. Cum s-ar putea ajunge în această situaţie? Conform legii, „în urma fuziunii rezultă un partid politic nou, iar denumirea integrală, denumirea prescurtată, semnul permanent, semnul electoral si programul politic ale acestuia pot fi noi sau pot proveni de la unul sau mai multe dintre partidele care participă la fuziune“.
Astfel, în primă fază, liderii celor două partide trebuie să se oprească asupra unui nume, care poate fi PNL, PDL sau orice altă denumire nouă. Problemele intervin după înregistrarea partidului nou creat. „Noul partid va fi înscris în Registrul partidelor politice, iar partidele care au procedat la comasare vor fi radiate“, se arată în articolul 40, din legea partidelor politice. Adică, dacă noul partid va fi denumit tot PNL, vechiul partid va dispărea pe moment şi va fi înregistrat din nou, cu anul naşterii - 2014. Astfel, liberalii îşi vor pierde, teoretic, istoria de 139 de ani legată de numele Brătienilor, dar vor rămâne în continuare cu numele de PNL, care, în acte, va fi unul nou. În varianta în care noul nume va fi PNL, PDL va pieri din registrul partidelor politice. Aici apare, însă, o mică problemă. Oricând ar putea apărea o persoană care să fondeze un nou PDL.
Tăriceanu ar putea să profite
A doua ipoteză ar suna aşa: PNL şi PDL vor decide ca noul partid să poarte un nume nou. În consecinţă, atât PNL, cât şi PDL vor înceta să mai existe. Şi ultima ipoteză: liberalii şi democrat –liberalii vor alege ca noul partid să se numească PDL. Aceste ultime două scenarii ar duce la moartea definitivă a PNL. Iar această situaţie ar putea deveni mult mai periculoasă în actuala conjunctură politică, în care Călin Popescu Tăriceanu încearcă să rupă cât mai mulţi oameni din PNL şi să formeze un nou partid, tot cu orientare liberală, care să se alieze cu PSD şi să renască proiectul USL. În aceste condiţii, moartea PNL ar veni ca o mănuşă peste planurile lui Tăriceanu, care ar putea recupera numele de PNL. Portiţa legislativă a fost sesizată chiar de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. „Dacă PNL s-ar desfiinţa, ar putea apărea un nou PNL, pentru că radiezi numele acela. Eu sunt, categoric, pentru păstrarea numelui de PNL“, a spus, ferm, Puiu Haşotti.
De altfel, şi alţi lideri liberali au spus, mai cu jumătate de gură, că PNL trebuie să-şi păstreze numele. Primul a fost seniorul Mircea Ionescu Quintus. Al doilea a fost ex-preşedintele Crin Antonescu. „Dacă domnul Quintus a făcut-o, pot să vă confirm că este convingerea noastră şi hotărârea noastră. Eu sper să înţeleagă şi partenerii noştri că numele de PNL este un nume cu o asemenea forţă istorică încât nu poate fi pus în discuţie şi ar fi păcat să dispară“, a întărit şi Crin Antonescu.
„Dacă PNL s-ar desfiinţa, ar putea apărea un nou PNL pentru că radiezi numele acela. Eu sunt, categoric, pentru păstrarea numelui de PNL“ Puiu Hasotti, Liderul senatorilor PNL
PDL pare dispus să renunţe
În discursul public, liderii PDL vor să fie echilibraţi: nici nu spun că sunt dispuşi să renunţe la nume, culoare şi siglă, dar nici nu par că ţin cu dinţii. „Numele trebuie să fie ultimul element de discuţie. Sunt convins că vom rezolva această temă“, a spus Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte PDL. Acelaşi ton l-a folosit şi Gheorghe Ialomiţianu. „S-a votat pentru a continua discuţiile pentru fuziunea cu PNL. Au existat voci din PDL care au spus că denumirea nu este importantă şi că aceasta nu trebuie să împiedice fuziunea. Nu putem şterge cu buretele nici istoria PNL, dar trebuie păstrate şi elemente de identitate ale PDL “, a admis Ialomiţianu. Conform unor surse din partid, conducerea PDL ar fi dispusă să renunţe la nume, însă mai există câteva voci în teritoriu care, totuşi, se mai opun. Echipa lui Vasile Blaga aşteaptă ca apele să se limpezească, iar o decizie finală va fi prezentată după Congresul PNL de la sfârşitul lunii iunie.
Ce presupune absorbţia
Dacă nu vor cădea la un acord de comasare prin fuziune, mai există varianta, puţin probabilă, ca cele două partide să semneze un protocol de comasare prin absorbţie. Adică unul dintre partide îl înghite pe celălalt, care, practic, va înceta să mai existe. Asta presupune ca partidul-mamă să preia întregul patrimoniu al celuilalt partid absorbit, dar şi subvenţia financiară oferită de stat. Despre o comasare prin absorbţie se negociază în aceste zile între PNL şi Forţa Civică, partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu.
PNL, încă în ALDE
PNL încă mai face parte din formaţiunea liberalilor europeni, deşi Crin Antonescu anunţase, imediat după alegerile europarlamentare, că vor trece de partea popularilor europeni (PPE). „Referitor la speculaţiile apărute în diverse publicaţii româneşti şi din UE, ALDE doreşte să clarifice că PNL este membru deplin al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa. În urma demisiei liderului Crin Antonescu, va avea loc un congres pe 28 iunie 2014, membrii PNL urmând să discute, printre altele, afilierea lor europeană. Orice schimbare a afilierii Partidului necesită schimbarea unor prevederi din statut de către Congres“, se arată într-un comunicat ALDE. Totodată, liderii europeni sunt încrezători că PNL va rămâne în ALDE „în loc să se alăture familiei politice a preşedintelui României, Traian Băsescu“.
Citeşte şi:
Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, au avut o nouă întâlnire, la sediul PNL din Bulevardul Kiseleff, unde s-a aflat şi fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, candidat cert la şefia PNL după retragerea lui Crin Antonescu, a vorbit astăzi, la Adevărul Live, despre şansele pe care le are să ajungă alesul dreptei unite în cursa prezidenţială, dar şi despre proiectele pe care le are în vedere, în viitor.