Comisiile juridice au eliminat articolul privind pierderea mandatului prin necontestarea raportului ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile juridice reunite au decis luni eliminarea din Statutul deputatului şi senatorului a articolului care spune că mandatul unui ales încetează dacă acesta nu contestă raportul de incompatibilitate dat de ANI. Eliminarea articolului s-a făcut cu 20 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi o abţinere.

"Un mandat încredinţat de către popor nu poate înceta printr-un act administrativ, prin trimiterea unei scrisori şi prin expirarea unui termen. Cu alte cuvinte, un asemenea mandat nu poate înceta de drept şi asta era marea problemă a textului pus în discuţie. Vă reamintesc că la comisia juridică noi dăm un aviz de constituţionalitate. Acest text contravine mai multor principii constituţionale: principiul separaţiei puuterilor în stat, principiul controlului Legislativului asupra Executivului, principiul supremaţiei Parlamentului", a explicat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu.

Varianta finală a statutului va fi decisă însă în Comisia de statut.

În cererea de reexaminare, Traian Băsescu a cerut includerea alineatului d): "Printre cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii, prevăzute la Articolul I, pct. 3 din noua lege, nu este inclusă situaţia prin care se constată incompatibilitatea printr-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, necontestat la instanţele judecătoreşti. Practic, datorită textului de lege ambiguu, se poate ajunge la situaţia în care un parlamentar aflat în stare de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate, refuză să notifice Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi îşi continuă exercitarea mandatului. De aceea, considerăm că o asemenea opţiune a legiuitorului lipseşte de conţinut activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate".

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite