Colegiul Naţional al PMP. Robert Turcescu, numit vicepreşedinte al formaţiunii conduse de Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Turcescu este unul dintre cei trei noi vicepreşedinţi ai PMP. FOTO Eduard Enea
Robert Turcescu este unul dintre cei trei noi vicepreşedinţi ai PMP. FOTO Eduard Enea

Robert Turcescu, Ştefănel Dan Marin şi Ştefan Enache au fost votaţi, joi, în unanimitate, vicepreşedinţi ai Partidului Mişcarea Populară, în cadrul şedinţei Colegiului Naţional al PMP, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

„În urma rezultatelor alegerilor şi a performanţelor individuale, vă propun să adoptăm trei hotărâri de numire a trei vicepreşedinţi ai partidului, după cum urmează: domnul Robert Turcescu, domnul Ştefănel Dan Marin - candidatul nostru la Sectorul 4 şi domnul Ştefan Enache - candidatul nostru la Sectorul 6”, a afirmat preşedintele PMP, Traian Băsescu.

Fostul şef al statului a declarat şi faptul că speră ca noii vicepreşedinţi să „aducă un plus de dinamism în acţiunea de la nivel central“.Cei trei au fost votaţi în unanimitate de membrii PMP prezenţi la şedinţa Colegiului Naţional al partidului care se desfăşoară, joi, la Palatul Parlamentului.

„Alegerile locale sunt cele care îţi arată precis cum stai, spre deosebire de orice alt tip de alegeri, fie că sunt parlamentare pe liste, fie că sunt europarlamentare sau prezidenţiale. Ceea ce ne arată rezultatele obţinute de fiecare organizaţie este radiografia fiecărei organizaţii în parte şi, de bună seamă, şi o radiografie a conducerii, a capacităţii organizatorice pe care o avem la momentul actual la nivel naţional, la nivel local", a mai spus preşedintele PMP.

După declaraţiile lui Traian Băsescu şi votul privind noii vicepreşedinţi, presa a fost invitată să părăsească sala unde se desfăşoară Colegiul Naţional al PMP. 

Citeşte şi: 

Traian Băsescu: România este ţinta unui război hibrid

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a făcut o analiză a incidentelor privind Hexi Pharma, moartea afaceristului Dan Condrea şi acuză că autorităţile de la Moscova au ca scop demoralizarea şi demobilizarea populaţiei României prin propagandă.

Denise Rifai, încă o gafă: Domnule Turcescu, aveţi ca slogan de campanie „Să dăm tonul“! De ce nu daţi păstrav şi doar ton?

Denise Rifai, realizatoarea emisiunii „Ora primarului“, l-a întrebat pe candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, de ce nu dă şi păstrăv bucureştenilor, ci doar ton, referindu-se la sloganul lui Turcescu, „Să dăm tonul“!

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite