Codul roşu de impostură

Societăţii româneşti îi lipseşte oxigenul pe care îl oferă încrederea. Fără acest element esenţial nu vom putea niciodată creşte ca o comunitate matură, stabilă, capabilă să se dezvolte echilibrat. E obligatoriu să reuşim împreună să reconstruim relaţii de încredere între noi, membrii societăţii, între oamenii politici şi alegători, între investitori şi instituţiile statului.

România are nevoie să regăsească legătură între cuvânt şi faptă, iar bunele intenţii au nevoie să fie dovedite în practică. 

Din nefericire, drumul pe care ne aflăm nu oferă o perspectivă încurajatoare, ci se înfundă în această criză majoră de încredere. Cu toţii am constatat că României i-a fost impus un spectacol politic în care ultimele vestigii de încredere se risipesc în faţa artificiilor unor păpuşari mânaţi de interese proprii. Povestea pe care o ascultăm de doi ani din partea coaliţiei guvernamentale îi adoarme pe unii, îi trezeşte pe alţii, dar niciunii nu regăsim în ea speranţa de a scăpa din capcana neîncrederii.

Cred în continuare cu tărie că societatea românească trebuie să repornească de la restructurarea nivelului local. La acest nivel, gestiunea poate prima în faţa considerentelor de partid politic, la acest nivel competenţa e mai uşor de apreciat de comunitate, la acest nivel implicarea civică poate fi încurajată şi poate duce spre acea reţea societală fără de care acţiunea politică e suspendată într-un abis de circumspecţie. Din acest motiv mi se pare important să luăm atitudine faţă de tentativele care pot aduce noi disfuncţiuni în mecanismele de la acest nivel, cum este cazul în acest moment cu proiectul de Cod administrativ. Noul şantier al coaliţiei guvernamentale, după reformele din domeniul justiţiei, riscă să aducă mai multă opacizare în practica administrativă în detrimentul transparenţei pe care se bazează o guvernare locală eficientă. Cu toată prezumţia de bună intenţie, ne lovim imediat de amendamentele propuse de PSD ca de tot atâtea bariere în jurul unui interes de clan. Să luăm ca exemplu amendamentul lui Darius Vâlcov prin care se prevede ca patrimoniul aflat în proprietatea unităţilor teritorial-administrative să poată fi înstrăinat în urma unui vot cu majoritate simplă în cadrul consiliilor judeţene sau locale. Singurul răspuns pe care putem să-l dăm la această propunere este un „nu“ hotărât, pentru că nu există nici un motiv raţional ca procedura actuală, care impune o majoritate de 2/3, să fie modificată. Această majoritate transpartinică asigură o evaluare mult mai apropiată de interesul comunitar în cazul unor propuneri de vânzare sau închiriere a unor bunuri sau terenuri aparţinând domeniului public.

Coaliţia guvernamentală este preocupată şi de pensiile pentru primari pentru care lucrările Comisiei pentru Codul administrativ au fost blocate până când experţii PSD vor găsi formulele legale. Printr-un amendament, parlamentarii coaliţiei mai doresc să renunţe la publicarea proceselor verbale complete ale şedinţele de consiliu local, considerând că un simplu rezumat e suficient pentru informarea publică şi urmărirea procedurilor din partea opoziţiei. Cu alte cuvinte, dacă mai există pe alocuri dezbateri nu are rost să mai fie consemnate în scris, din moment ce democraţia locală se reduce în viziunea PSD la un simulacru: primarul propune, consilierii votează, dacă se poate în unanimitate şi în necunoştinţă de cauză, urmând un ritual pur formal.

Cu şi mai multă vehemenţă trebuie să spunem „nu“ unui amendament care vizează politizarea funcţiilor de conducere din serviciile deconcentrate la nivel teritorial. În loc să încurajăm profesionalizarea cadrelor administrative la toate eşaloanele, în paralel cu creşterile salariale, asistăm la legalizarea practicii numirilor pe criterii politice!

În faţa unor acţiuni de aservism politic, opoziţia nu poate răspunde cu soluţii alternative, dialogul politic fiind rupt. Mai rămâne ca singură modalitate de exprimare posibilă: rezistenţa. A spune „nu“ devine, astfel, unica politică pozitivă. Pe baza ei se va putea, apoi, reconstrui.