Codul Fiscal – câştigători şi pierzători

Codul Fiscal a fost adoptat şi va fi trimis spre promulgare. Cu alte cuvinte, lupta s-a terminat. Şi, ca după orice luptă, sunt mereu câştigători şi pierzători. Smart Politics vă propune un scurt inventar al acestora, din perspectivă politică şi comunicaţională.

Codul Fiscal a fost adoptat şi va fi trimis spre promulgare, deci preşedintele Iohannis nu mai are altă cale de acţiune decât să promulge legea sau să o atace la Curtea Constituţională. Cu alte cuvinte, lupta s-a terminat. Şi, ca după orice luptă, sunt mereu câştigători şi pierzători. Smart Politics vă propune un scurt inventar al acestora, din perspectivă politică şi comunicaţională.

Câştigătorii

Liviu Dragnea – cel mai mare dintre câştigătorii politici, pentru că a demonstrat că el are pârghiile politice pentru a face şi desface orice înţelegere în Parlament. Pe de o parte, Dragnea şi-a arătat forţa şi controlul asupra PSD, pe de altă parte a trimis şi un avertisment lui Victor Ponta: politicile Guvernului se decid la partid, alături de durata guvernării. Cu atât mai mult merită menţionat faptul că implicarea lui Liviu Dragnea în confecţionarea acordului politic final asupra Codului Fiscal a tras preşul de sub picioarele Guvernului, care acum este lăsat fără substanţă în ceea ce priveşte politica de relaxare fiscală (jocul nu este totuşi încheiat, căci Guvernul Ponta caută să reacţioneze prin OUG-uri care să devanseze intrarea în vigoare a unor măsuri - aşa cum este cazul reducerii impozitului pe dividende). Este de aşteptat ca şi efortul de comunicare să fie scalat în consecinţă, adică o să vedem şi o să auzim mult mai puţin despre Codul Fiscal pe viitor. Dincolo de posibilitatea devansării aplicării unor măsuri, legislaţia fiscală va reveni în actualitate la dezbaterile despre bugetul pentru 2015 şi la momentul intrării în vigoare a Codului Fiscal, la 1 ianuarie 2016.

PNL – al doilea câştigător politic, nu pentru că şi-a impus punctul de vedere tehnic (până la urmă, ca să dăm doar un exemplu, noua cotă de TVA va fi de 20%, aşa cum a propus iniţiat Guvernul), ci pentru că a obţinut consultările cerute, ieşind din offside-ul declanşat de reexaminare. De fapt, din momentul în care liderii politici s-au aşezat la masă, de două ori (în opinia noastră şi primele consultări tot politice au fost, din moment ce la discuţii au participat lideri politici din partide), PNL a câştigat meciul comunicaţional, pentru că orizontul de atenţie al publicului este redus şi este centrat pe acţiuni. Lumea nu reţine evoluţii sofisticate, ci reţine cine ce cere şi cine ce obţine, iar liberalii şi-au obţinut consultările.

UNPR – este unul dintre câştigătorii politici care a reuşit să se urce pe acest val şi să demonstreze că este un actor relevant. UNPR a câştigat puncte din momentul în care a acceptat consultările PNL şi apoi le-a cerut şi pe ale sale. Pentru UNPR, câştigul este din două direcţii: pe de o parte mediatic, prin menţionarea în toate ştirile şi prin rostogolirea mesajelor partidului, iar, pe de altă parte, pentru că a transmis semnalul politic că poate întoarce o decizie. Să ne amintim că momentul consultărilor a avut loc după ce UNPR a susţinut necesitatea unor consultări, ceea ce a oferit multă muniţie Opoziţiei şi a oferit ceva stres şi junghiuri în piept în rândul membrilor majorităţii. Jocul la limita offside-ului pe care îl face UNPR este cel mai inteligent din punct de vedere politic pe care îl poate face în acest moment acest mic partid. Doar are de negociat cu PSD alegerile locale şi parlamentare din 2016.

Klaus Iohannis – Preşedintele este cel care a demarat tot acest scandal, prin decizia de a trimite spre reexaminare Codul Fiscal în Parlament. Cu toate acestea, Klaus Iohannis este cel mai mic dintre câştigătorii politici, pentru că procesul politic nu l-a implicat şi pentru că nici preşedintele nu a dorit să transforme acest meci într-o miză politică pentru sine. Pentru Iohannis a părut să fie business-as-usual, ceea ce este o metodă elegantă de lucru, însă inutilă din perspectiva comunicării politice. Ce trebuie să reţină preşedintele este că în politica mare, cam ca în box, se punctează pumnii care lovesc şi sunt clari, nu intenţiile. Codul Fiscal a părut doar un meci de încălzire pentru Preşedinte.

Pierzătorii

Victor Ponta – Primul-ministru a fost cel mai entuziast susţinător al Codului Fiscal. A făcut turnee mediatice de promovare a legii, devenită principalul său proiect politic după pierderea alegerilor prezidenţiale. A creat mesaje şi falii de conflict politic în susţinerea Codului. Şi până la urmă s-a trezit înfrânt de o înţelegere politică largă la care nu a participat, ca să nu zicem că a fost validată chiar de partidul pe care îl conducea cu doar câteva luni în urmă. Victor Ponta a fost înfrânt de două ori, o dată politic, în urma deciziei lui Liviu Dragnea de a avea consens pe forma finală a Codului şi a doua oară pe fond, pe substanţă, când prevederile Codului de relaxare fiscală au fost drastic reduse. În viitorul imediat, Victor Ponta va mai pierde o dată, mediatic. Nu mai are ce să comunice pe marginea Codului Fiscal, dincolo de artificiile devansării. În cele din urmă, cea mai grea pierdere pentru Ponta este una simbolică: a fost lăsat fără moşternire politică, putea să fie premierul cu cea mai ambiţioasă schimbare de politică fiscală; în schimb, nu i-a fost lăsată decât reducerea TVA la 20%, ceea ce este prea puţin pentru ambiţiile politice de reinventare ale lui Victor Ponta. 

Eugen Teodorovici – Dacă este adevărat că revoluţiile îşi devorează liderii, atunci este la fel de adevărat că şi Codurile Fiscale îşi devorează miniştrii de finanţe (unii încă îşi mai aduc aminte de Darius Vâlcov). Ministrul de Finanţe a reuşit să-l supere pe Liviu Dragnea, a fost nevoit să deconteze toate hachiţele politice ale PSD şi în cele din urmă nu va avea mare lucru să arate de pe urma acestui periplu. Eugen Teodorovici nu a apucat nici să câştige capital politic, în vremurile de aur ale promovării Codului, pentru că a trebuit să cedeze prim-planul lui Victor Ponta. Cu toate acestea, comportamentul de soldat disciplinat a lui Teodorovici s-ar putea să-i aducă ceva dividende politice (mai ales că PSD are un mare deficit de comunicatori în zona de economie). Rămâne de văzut dacă le va şi încasa la timp util.

Coaliţia guvernamentală – Poate cele mai însemnate pierderi politice le-a încasat coaliţia de guvernare, din două motive principale. Primul, că a cedat unui gest al lui Iohannis şi al Opoziţiei: Codul Fiscal a fost modificat. Ceea ce înseamnă, din punct de vedere politic, că acela care a pierdut o dată, poate pierde şi a doua oară. Al doilea motiv: Opoziţia a găsit jugulara coaliţiei – UNPR, iar acest lucru face ca aceasta să fie mai mult o victorie strategică decât una tactică. Acum că ştii cam la ce corzi vibrează aria interesului naţional, există posibilitatea ca momentele politice tensionate să fie mult mai uşor de negociat şi, deci, există şansa unor rezultate politice surprinzătoare.

Ce mesaje au câştigat şi ce mesaje au pierdut

Gălăgia comunicaţională din jurul Codul Fiscal a fost ca o punere în scenă perfectă a cum ar fi arătat comunicarea în jurul Turnului din Babel. O sumedenie de mesaje economice, cele mai multe inutile, s-au lovit de un zid de mesaje politice şi toate împreună au creat un zgomot infernal. În rezumat însă, lucrurile au stat aşa:

-       PSD nu a fost în stare să spună de ce nu este nevoie să fie modifcat Codul Fiscal adoptat iniţial de Parlament. Comunicatorii PSD au bălmăjit tot felul de mesaje tehnice, dar pe fond nu au reuşit să spună o poveste credibilă despre de ce au ei dreptate şi de ce trebuie crezuţi. În plus, PSD a încercat să transforme o situaţie defensivă într-una ofensivă, dar nu a reuşit, pentru că a greşit ţinta: în loc să-l ia în colimator pe Klaus Iohannis, un politiciam mult mai popular şi mai credibil decât orice partid, PSD trebuia să se ia la luptă cu un adversar pe măsură (PNL, inconsecvent în această privinţă).

-       PNL nu a fost în stare să vorbească pe limba oamenilor cu care trebuie să stabilească un raport politic. Prea multe mesaje economice, prea mulţi termeni de specialitate, prea puţine mesaje emoţionale. PNL a vorbit ca un contabil, când trebuia să vorbească ca un părinte îngrijorat. În plus, are de luptat cu eticheta de partid care s-a opus scăderii taxelor, deşi poziţionarea a fost de partid responsabil. Noroc că dialogul politic a dus în secundar blame game-ul.

-       Teoria conspiraţiei. Evident că niciun moment politic din România nu este lipsit de doza sa de teorie a conspiraţie, iar în acest moment rolul de conspirator a fost jucat de comunicatorii coaliţiei de guvernare care tot încercau să spună că “cineva” nu doreşte ca România să aibă relaxare fiscală. Poate că această linie ar fi putut să dea rezultate politice, dacă însă ar fi fost executată elegant şi cu deschidere către teme naţionaliste mai largi, nu cu forţă comunicaţională brută.

-       Klaus Iohannis nu a oferit niciun mesaj susbstanţial, care să fie citit şi asimilat politic de către public. A oferit argumente pentru rezervele sale legate de Codul Fiscal, dar nu a prezentat nicio poveste politică, nici măcar parţială, evitând practic comunicarea. Preşedintele nu mai poate continua mult să ignore citirea politică a situaţiei, pe de o parte pentru că va aliena PNL, iar pe de altă parte pentru că va pierde popularitate şi tracţiune politică, ceea ce va alimenta o poveste politică de sine stătătoare: cum a ajuns Klaus Iohannis să nu mai fie popular (deja iteraţii timide ale acestei poveşti sunt prezente în spaţiul public).

-       Trăgând linie, ce poate reţine un cititor superficial al epopeii Codului Fiscal este următoarea situaţie: Un Premier de stânga aflat la Guvernare adoptă cele mai multe măsuri de relaxare fiscală din ultimii 25 de ani, un Preşedinte de dreapta nu are încredere în Guvern şi convinge un partid de dreapta, aflat în Opoziţie, să se opună măsurilor de relaxare fiscală, sub semnul sustenabilităţii, astfel încât, până la urmă Codul Fiscal, care este adoptat este aproape total emasculat faţă de varianta sa iniţială. Şi aşa v-am spus povestea Codului Fiscal din 2015.