Cine va veni primul în Republica Moldova: Obama sau Putin? 10 Lecţii Ucrainene pentru Moldoveni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Barack Obama, alături de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin FOTO Reuters
Preşedintele SUA, Barack Obama, alături de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin FOTO Reuters

Invazia militară rusă pe teritoriul Ucrainei şi anexarea de facto a Crimeii vor produce schimbări tectonice în arhitectura securităţii nu doar în spaţiul post-sovietic, dar şi în Europa în general. Nimic nu mai e sigur în regiunea noastră, imprevizibilul şi incertitudinea domnesc peste tot. Suntem în faţa unui nou posibil Război Rece între Est şi Vest, între Rusia, pe de o parte, şi SUA, UE şi NATO, pe de alta parte.

Rusia lui Putin sfidează sancţiunile Occidentului şi este decisă să retraseze harta geopoliticii europene chiar şi cu riscul izolării sale internaţionale. În timp ce SUA, UE şi NATO sunt în căutarea celor mai optime instrumente de îmblânzire a Rusiei, aceasta din urmă îşi consolidează poziţiile pentru o viitoare confruntare deschisă cu Occidentul pentru dominaţia spaţiului post-sovietic şi crearea Uniunii Eurasiatice, nu prin forţa atracţiei, ci prin şantaj politico-economic, violarea tratatelor, agresiune militară şi anexare de teritorii.      

Anexând Crimeea, Rusia îşi asigură flancul sudic şi controlul practic nestingherit asupra Mării Negre. Iar dezbinând Ucraina între Vest şi Est sub pretextul federalizării ţării vecine, Rusia va obţine controlul strategic asupra portului Odessa şi a complexului industrial al Ucrainei. În aşa fel, anexarea Transnistriei şi federalizarea Moldovei sub protectoratul Moscovei devin scenarii cât se poate de verosimile, iar Uniunea Eurasiatica de la Kamciatka  până la Prut, un destin inexorabil pentru Moldova.

În aceste condiţii, apariţia unui nou ”zid berlinez” în Europa este aproape inevitabilă. De care parte a zidului va fi Moldova, este aproape imposibil de prezis. Totul depinde de evoluţia evenimentelor din Ucraina şi, mai ales, de capacitatea Occidentului de a descuraja şi zădarnici planurile Rusiei, determinând-o să revină în albia dialogului. În caz contrar, eşecul Occidentului va prevesti colapsul nostru ca stat democratic şi european, care nu va putea fi oprit nici măcar de Acordul de Asociere cu UE.

Atâta timp cât Rusia nu a renunţat la himerele imperiale, nimic nu ne poate garanta ziua de mâine, iar o eventuală stabilizare a situaţiei în Ucraina nu va fi decât o nouă pauză înaintea unui nou salt surpriză spre Vest, spre Berlin, Za Rossiu Mati, întreprins de Moscova. Următorii am putea fi noi, de aceea, pentru a ne proteja viitorul avem o singura cale, să tragem lecţiile de rigoare din actuală escapadă rusească în Ucraina.

Din punctul nostru de vedere, se cere a fi reţinute următoarele 10 lecţii:

  • Invadând Ucraina şi anexând de facto Crimeea, Rusia este oficial un stat revanşist;
  • Frontierele în spaţiul post sovietic nu mai sunt garantate de nimic şi nimeni;
  • Protecţia compatrioţilor ruşi a fost ridicată de Moscova mai presus de tratatele bilaterale/internaţionale ce garantează inviolabilitatea frontierelor şi suveranitatea statelor din spaţiul post-sovietic;
  • Nici nealinierea, nici neutralitatea nu previn invazia Rusiei pe teritoriul altui stat suveran;
  • Rusia şi-a arogat unilateral dreptul de a interveni în statele post-sovietice sub pretextul ”menţinerii ordinii legale” şi ”combaterii extremismului şi fascismului”;
  • Ameninţarea militară rusă este un fapt real, un risc iminent la adresa securităţii statelor din regiune;
  • Asigurările şi angajamentele Rusiei de respectare a suveranităţii şi inviolabilităţii frontierelor statelor ex-sovietice nu fac nici o ceapă degerată de Crimeea;
  • Tratatele bilaterale şi multilaterale semnate de Rusia în domeniul securităţii regionale şi garantării frontierelor nu mai sunt credibile;
  • Nici UE, nici SUA şi nici NATO nu vor interveni militar pentru a opri un eventual ”raider militar” rus în Moldova, deoarece nu au nici un mandat legal sa o facă;
  • Suntem singuri în faţa avalanşei ruse şi va trebui să-i facem faţă cu forţele proprii. Altfel spus, e timpul sa punem în sfârşit creierii în mişcare. Mai cu seama acest lucru se referă la politicienii cu frunţi late, minţi moderate şi funduri lăţite în două luntri.      

     

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite