Cine face opoziţie politică în România?

Conducerea PSD şi pretinşii săi analişti aserviţi politic de la televiziunile aflate în dotare nu ostenesc să îl acuze pe preşedintele Klaus Iohannis că s-ar afla la originea stării de confruntare permanentă din ţară. Pe care, mai mult, o stimulează şi o alimentează zilnic prin acţiuni neconstituţionale.

PSD acuză că, de exemplu, până şi nemulţumirea unei părţi a populaţiei faţă de dorinţa guvernului PSD-ALDE şi a premierului din umbră Liviu Dragnea de a da ticăloase ordonanţe de urgenţă vizând modificarea legilor justiţiei, ordonanţe cu evidentă dedicaţie, ar fi provocată şi stimulată tot de preşedinte. Ajutat consistent de serviciile secrete, recte SRI. Că cei ce ies la manifestaţii nici nu ştiu de ce o fac, ce îi nemulţumeşte cu adevărat. Totul plasându-se într-o continuă logică electorală menită să pregătească accesul la un al doilea mandat prezidenţial al d-lui Klaus Iohannis.

În repetate comentarii am admis şi eu ideea că în România de după 11 decembrie 2016 există, printre altele, şi o nedisimulată luptă pentru putere dar şi de orgolii între preşedintele Iohannis şi preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea. Tot la fel cum am subliniat că dl. Dragnea greşeşte grav atunci când îşi închipuie că rezultatul alegerilor de la finele anului trecut le-ar permite domniei-sale şi coaliţiei care exercită guvernarea să facă orice le trece prin cap, în dispreţul oricăror rămăşiţe de bun simţ şi de morală.

Nu am exclus nici eu din analize faptul că tot mai proeminenta prezenţă în viaţa zilnică a preşedintelui Iohannis are şi o tot mai vizibilă conotaţie electorală. Cel mai evident fiind faptul că dl. Iohannis joacă rolul Opoziţiei în condiţiile în care opoziţia parlamentară este cvasi-inexistentă în România, deşi statistic ea se manifestă prin prezenţa formală în forul legislativ al ţării a PNL, a PMP, şi a USR.

Marea problemă e că acţiunea cotidiană a acestei opoziţii este fără nici o urmă în percepţia şi conştiinţa cetăţenilor României.

Iată, PMP acţionează mai curând în conformitate cu umorile şi interesele imediate ale creatorului şi preşedintelui său, dl. Traian Băsescu, USR nu se întăreşte nici în Parlament, nici în teritoriu şi nici nu ar putea să o facă din pricina prematurei sale scindări în două aripi, iar PNL nu îşi revine defel după marile înfrângeri electorale din iunie şi din decembrie 2016.

Cel mai consistent partid de opoziţie din România, cu numeroşi membri, cu filiale, cu multe şi uneori chiar luxoase sedii de partid nu dă semne reale de viaţă. O mai vedem din când în când pe preşedinta interimară, d-na Raluca Turcan, ba pe la o demonstraţie, ba pe la televizor, exprimându-se anevoie, tărăgănat, cu cochetărie, dar fără dinamism. Afirmând că partidul pe care se face că îl conduce până la viitorul congres ce va avea loc nu prea se ştie bine când - în martie, în aprilie sau poate doar în iunie - se gândeşte să introducă o moţiune simplă la adresa ministrului Justiţiei, dl. Florin Iordache ori să îl demită pe cel ce trebuia demult demis- numitul Ciorbea Victor. Şi cam atât. În rest, o aparentă pace şi prietenie, o delăsare, o stare de leneveală, dacă nu cumva maladie prefaţând un posibil exitus pare să se fi instalat în întreg partidul.

Nu este însă chiar aşa. Dincolo de aparenţe, PNL se agită însă o face pe teme şi lucruri minore, cele mai multe cu tentă personală. Neinspirata şi neterminata fuziune cu PDL-ul este sursa unei lupte pentru putere, foştii pedelişti mult mai pragmatici par să se fi poziţionat mai bine, în vreme ce peneliştii de odinioară nu înţeleg să facă altceva decât să ţeasă intrigi al căror rost ar fi acela de a-i asigura alegerea în funcţia de preşedinte a d-lui Dan Motreanu. Un ins cu multe probleme penale care numai să contreze PSD-ul pe teme anticorupţie nu ar fi abilitat.

Componenţii BPN, cu toţii vinovaţi de lamentabilul scor electoral al partidului condus astfel spre dezastru, nu şi-au recunoscut vinovăţia, nu şi-au asumat responsabilitatea pentru eşec, nu au făcut necesarul pas în spate. Cu toţii duc o luptă de guerilă spre a-şi asigura realegerea în viitorul for de conducere al PNL. Fiindcă prezenţa lor acolo le garantează dobândirea unor locuri pe liste la viitoarele alegeri legislative. Cu toţii se visează şi în legislatura viitoare ori deputaţi, ori senatori.

Marea problemă la care nici un penelist de soi nu dă semne că s-ar gândi măcar o clipă este dacă, în astfel de condiţii, în 2019 sau în 2020 PNL va mai exista.