Cele de mai sus pot fi citite pe profilul Facebook al unui jurnalist pentru care am o reală şi adîncă preţuire: Sabin Gherman. Totuşi, acum ne aflăm într-un dezacord la fel de adînc. Eu cel puţin cred că nu e nimic de invidiat sau de aflat, şi nu spun asta ca să-l apăr pe Ponta. Guvernul Orbán a reuşit să ”dea” Teatrul Naţional unui ”băiat de-al nostru”, să cioplească o retorică necioplită, dar foarte mmmmaghiară contra-Bruxelles (demonstraţii contra-Bruxelles pe banii Bruxelles-ului, aşa cum a spus Esterházy la o întîlnire din Teatrul Maghiar de la Cluj), să se înconjoare cu ”intelectuali” care nu au nimic intelectual în ei dacă definim termenul prin problematizarea şi autoreflecţia continuă, prin inşi de cea mai joasă speţă care ar omorî cu o reală plăcere orice ”homalău”, ”jidan” sau ”ţigan” pentru că se simt mai maghiari făcînd asta — ca să nu mai vorbim de instituţia ridicolă a ”tutungeriilor naţionale”. Şi acum, la Tusványos, cu teoria despre statul ”iliberal” a reuşit să-i contrarieze chiar şi pe mulţi dintre cei cărora le place politica lui.

Poate să replice oricine: bine-bine, dar nu despre asta vorbim aici! Cred că exact despre asta vorbim. În definitiv, fiecare dictator a avut părţile sale bune — despre bunăstarea Germaniei hitleriste ştie tot pămîntul. Nu e bine însă să ne amăgim. Nu vreau să spun că Orbán e Hitler, ci numai că oricine se poate salva prin realizări economice, ele însele aprig criticate. Eu cred că premierul maghiar are o charismă întunecată.