Ce spune directorul RA-APPS despre condiţiile locative ale lui Traian Băsescu de la Scroviştea: L-am anunţat vineri pe Ponta de mutarea lui Băsescu
0Directorul RA-APPSS, Gabriel Surdu, a anunţat că regia i-a atribuit fostului preşedinte Traian Băsescu parterul unei vile aflate pe domeniul de la Scroviştea, în urma unor plângeri făcute de fostul şef al statului, SPP respingând anterior mai multe propuneri înaintate de RA-APPS. Totodată, Surdu spune că şi-a anunţat superiorii, pe premierul Victor Ponta şi pe secretarul general Ion Moraru, de încheierea contractului încă de vineri.
„Nu există un palat la Scroviştea. Sunt patru vile, de 250 - 550 mp fiecare. Fostului preşedinte i-a fost atribuit parterul unei vile. Este o vilă măricică. Din vila în care locuieşte Traian Băsescu nu se poate intra în pădure, dar are acces la debarcader. Propunerea a fost făcută de RA-APPSS, în urma mai multor propuneri respinse de către SPP. În urma unor plângeri făcute de Traian Băsescu, am primit sarcină de la SGG să rezolv problema. Am aprobat în Consiliul de Admnistraţie. Vineri s-a semnat contractul şi tot atunci mi-am informat superiorii (n.r. - Victor Ponta şi Ion Moraru). Domeniul de la Scroviştea nu este nici al Guvernului, nici al Administraţiei Prezidenţiale. Este al RA-APPS-ului“, a spus Gabriel Surdu, directorul RA-APPS, într-o intervenie la Antena 3.
Surdu a sugerat că RA-APPS a fost de acord cu mutarea lui Traian Băsescu la Scroviştea pentru a evita situaţia în care Traian Băsescu refuza să se mute din Vila Lac 3, reşedinţa prezidenţială în care va locui preşedintele Klaus Iohannis. „Trebuia să părăsească Vila Lac 3 de acum o lună. Mai este nevoie de o lună pentru a o igieniza. Nu am avut semnale că vrea să plece. De fiecare dată când puneam întrebarea - când pelcaţi din Vila Lac 3 -, ni se răspundea: „şi unde mă mut până este gata Gogol“. Atunci a trebuit să găsesc o soluţie de compromis. Un proces dura un an de zile dacă nu voia să plece“, a mai spus Surdu, care a adaugat că Traian Băsescu obişnuia să meargă la Scroviştea şi în timpul mandatului de preşedinte.
Ponta spune că nu ştie nimic
Guvernul nu a discutat despre mutarea fostului preşedinte Traian Băsescu la Scroviştea, a declarat premierul Victor Ponta, spunând că detalii trebuie solicitate la Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), regie care este însă subordonată direct Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi al cărei director a spus că şi-a anunţat superiorii de încheierea contractului. „Nu cunosc, întrebaţi-i pe cei de la RA-APPS. Nu a trecut aşa ceva prin Guvern. Măi, oameni buni, haideţi să vorbim limba română: nu a trecut aşa ceva prin Guvern, nu mă ocup de pagina de Facebook a lui Băsescu, întrebaţi la RA-APPS", a răspuns Ponta jurnaliştilor care i-au solicitat să comenteze mutarea lui Traian Băsescu la Scroviştea, fapt anunţat de acesta pe Facebook.
Fostul preşedinte a publicat, luni, un text pe Facebook în care arată că s-a mutat „provizoriu“ la Scroviştea, într-un spaţiu al RA-APPS. „Pentru cei care mor de grija altora...M-am mutat provizoriu la Scroviştea, la cererea mea, într-un spaţiu deţinut de RA-APPS care cuprinde un dormitor, o sufragerie, o baie, un birou şi o bucătărie. Total, maxim 120 mp conform solicitării mele, pentru a nu-mi încărca inutil factura la întreţinere“, scrie Traian Băsescu. „Cînd RA-APPS va termina reparaţiile în Gogol 2, pentru care am semnat contract, voi reveni în Bucureşti. Nu beneficiez nici de păduri, nici de domenii de vînătoare“, adaugă fostul preşedinte.
Maximum două luni la Scroviştea
Gabriel Surdu a mai spus că Traian Băsescu poate ocupa vila de la Scroviştea doar pentru maximum două luni, până când este gata renovarea locuinţei din Gogol, care îi revine de drept. Guvernul a aprobat pe 4 februarie hotărârea prin care vila RA-APPS din cartierul Primăverii, în care a locuit Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi e atribuită drept reşedinţă fostului preşedinte Traian Băsescu.
Vila cu şapte camere şi două camere de serviciu are o suprafaţă utilă de 366 metri pătraţi, dintre care parter de 126 metri pătraţi şi etaj de 135 metri pătraţi, şi dispune de un teren în suprafaţă de 1.334 metri pătraţi, chiria lunară percepută până în prezent fostului chiriaş, Mioara Roman, ridicându-se la 6.205 euro.