Ce lasă în urmă Parlamentul ruşinii

Deputaţii şi senatorii din legislatura 2012-2016 au fost actorii mai multor momente controversate, aşa cum s-a întâmplat în „Marţea neagră“ sau când au încercat să treacă 20 de proiecte de modificare a Codului Penal pentru a-i favoriza pe cei care aveau probleme cu Justiţia. Mai mult, peste o treime dintre ei şi-au schimbat partidul, iar din iniţiativele susţinute în Parlament, doar 14% au devenit legi.

Legislatura parlamentară 2012-2016, care se termină azi, a avut numeroase momente controversate, proiecte anunţate cu surle şi trâmbiţe, dar care au fost amânate, precum şi dovezi clare că unii parlamentari urmăresc doar interesul personal, perindându-se pe la trei, patru sau cinci partide.

Unul dintre cele mai ruşinoase momente ale actualului  Parlament a fost „Marţea neagră“, 10 decembrie 2013. Mai exact, ziua în care aleşii Uniunii Social-Liberale (USL), adică PSD, PNL, UNPR şi PC, au încercat să adopte Legea amnistiei şi graţierii, două modificări ale Codului Penal, precum şi Legea lobby-ului. Prima parte a planului fusese dusă la îndeplinire în noaptea de 9 spre 10 decembrie, când deputaţii din Comisia juridică au pus la punct exact cum vor fi modificate aceste legi, într-o şedinţă secretă. Legea amnistiei şi graţierii ar fi scăpat mii de infractori de drept comun, dar şi politicieni condamnaţi pentru fapte de corupţie. Până la final, în urma presiunii societăţii civile şi a mass-mediei, discutarea şi votul final au fost amânate. Pe de altă parte, USL a schimbat definiţia „conflictului de interese“, a scos parlamentarii şi preşedintele din rândul funcţionarilor publici şi a micşorat termenul de prescripţie specială. 

Miza majoră a aleşilor, prin scoaterea parlamentarilor din rândul funcţionarilor publici, era ca aceştia să nu mai poată fi cercetaţi de DNA sau Parchet pentru fapte de corupţie care se aplică funcţionarilor publici, cum ar fi abuzul în serviciu. 

„Marţea neagră“ nu a fost un moment singular. La sfârşitul primei sesiuni parlamentare din 2015, în iunie,  pe masa deputaţilor jurişti au ajuns 20 de proiecte legislative care vizau modificarea Codului Penal, unele dintre ele fiind controversate. De exemplu, un proiect iniţiat de senatorul Şerban Nicolae propunea pedepsirea cu până la 3 ani de închisoare a celor care dezvăluie informaţii din dosarele penale în curs de cercetare. Tot la presiunea societăţii civile, până la urmă cele 20 de proiecte nu au mai fost discutate şi votate, dar demersul, de această dată al PSD, UNPR şi ALDE, a arătat că democraţia românească e fragilă.   

Regionalizarea şi modificarea Constituţiei, amânate la infinit

PSD şi PNL subliniau încă din campania electorală pentru parlamentarele din 2012 că dacă ajung la guvernare vor face o amplă reformă administrativă. Proiectul de regionalizare urmărea împărţirea României în 8 regiuni, fiecare regiune fiind formată din 4-5 judeţe. Fiecare regiune urma să aibă un preşedinte şi un parlament local, din care vor face parte primarii reşedinţelor de judeţ, dar şi preşedinţii consiliilor judeţene. Acest proiect de regionalizare fost intens discutat în primele şapte luni ale lui 2013. Însă, în august 2013, USL a anunţat amânarea regionalizării cu un an, pentru a putea modifica Constituţia între timp şi pentru ca aceasta să treacă la votul popular.

De altfel, modificarea Constituţiei a fost un alt obiectiv al mai multor partide. Preşedintele comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei a fost ales Crin Antonescu, la 13 februarie 2013, cel care la acea vreme îşi construia imaginea de prezidenţiabil. Antonescu şi colegii săi nu au mai terminat proiectul de revizuire, iar ruperea USL, în 25 februarie 2014, a dus la pierderea consensului partidelor parlamentare în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei. Cu toate acestea, Antonescu a rămas în fruntea comisiei încă un an, la jumătatea lui februarie 2015 acesta demisionând din funcţia de preşedinte al acesteia.  

Un alt proiect eşuat a fost descentralizarea administrativă: legea iniţiată şi concepută de Liviu Dragnea, ca ministru al Dezvoltării Regionale, a fost votată de Parlament, însă Curtea Constituţională a declarat-o în integralitatea ei ca fiind neconformă cu Legea Fundamentală.

Traseismul politic, în vogă

Traseismul politic a atins un nivel-record în legislatura 2012-2016 întrucât 223 de parlamentari, adică 38% din total, nu mai sunt afiliaţi grupului parlamentar/partidului alături de care au fost aleşi în 2012. La Senat au migrat 37% din aleşi, iar la Camera Deputaţilor – 39%, după alegerile din 2012, 68 de parlamentari aleşi pe listele PPDD migrând la alte partide. Potrivit IPP, migraţia a afectat PSD şi PNL în aceeaşi măsură, având un număr egal de parlamentari - 74, care au părăsit grupurile lor, însă numărul acoperă inclusiv situaţiile de demisie sau încetare de drept a mandatului.

„Problema «migraţiei» parlamentarilor de la un grup parlamentar, trecând prin scurte perioade de «independenţă», la altul, rămâne o temă nerezolvată de actuala clasă politică. Pentru aleşii locali s-au grăbit să vină cu soluţii legislative, pentru ei – nu. În paralel, pentru cei care urmăresc constant activitatea aleşilor, modul în care Parlamentul ţine o evidenţă a acestor informaţii (între momentul anunţării publice a demisiei din grup şi până la cel înregistrat oficial, fiind o serioasă distanţă, în timp) este deficitar, pentru corecta înţelegere a fenomenului de către public”, arată Institutul pentru Politici Publice într-un studiu publicat la începutul lunii decembrie.

Aleşii cu probleme penale

Din cei 588 de senatori şi deputaţi care au intrat în Parlament în 2012, 507 au mai ajuns la finalul mandatului. Cele mai multe plecări s-au datorat problemelor cu justiţia/de integritate: 13 aleşi au fost condamnaţi definitiv, 16 au fost arestaţi/anchetaţi, iar şase au fost declaraţi incompatibili. Printre cei condamnaţi în timpul exercitării mandatului se numără: Relu Fenechiu (PNL), Gheorghe Neţoiu (UNPR), Ion Stan (PSD), Gheorghe Becali (PNL), Monica Iacob Ridzi (UNPR), Antonie Solomon (PPDD), Sorin Roşca Stănescu (PNL), Dan Voiculescu (PC) şi Miron Mitrea (PSD).

Însă, aleşii au respins, în legislatura 2012-2016, 20 de cereri formulate de procurori privind reţinerea, arestarea sau urmărirea penală a unor senatori şi deputaţi ori foşti miniştri-parlamentari. Printre cei apăraţi de reţinere şi arestare preventivă au fost  Sebastian Ghiţă, Dan Şova, Mădălin Voicu, Vlad Cosma, Ion Ochi, Titi Holban şi Marius Isăilă. De asemenea, prin votul lor, parlamentarii au blocat unele dosare, respingând cererile de urmărire penală formulate împotriva lui Victor Ponta, Titus Corlăţean, Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Daniel Chiţoiu şi Gabriel Oprea.

Parlamentarii au încercat să-i ajute şi pe primarii condamnaţi, stabilind că doar în cazul unei pedepse cu executare aceştia îşi pierd mandatul. Însă, Curtea Constituţională le-a stricat planurile şi a declarat legea ca neconstituţională.

Cel mai ineficient Parlament postdecembrist

Potrivit studiului IPP privind activitatea Parlamentului ales în 2012, doar 14% din iniţiativele parlamentarilor au devenit legi. Au fost depuse 2.729 de iniţiative în actuala legislatură, 1.689 (68%) având ca iniţiatori parlamentari şi 870 (32%) – Guvernul. Jumătate din proiectele senatorilor şi deputaţilor au fost respinse, peste o treime sunt încă în procesul legislativ şi numai 14% au devenit legi, spre deosebire de Guvern, la care ponderea de reuşite legislative depăşeşte 80%.

Reuşită

Legea votului prin corespondenţă este una dintre puţinele realizări ale actualei legislaturi. Însă, şi această lege şi-a arătat limitele, fiind necesară intervenţia Guvernului pentru a mări numărul secţiilor de vot din străinătate, întrucât birocraţia excesivă i-a îndepărtat pe românii din diaspora de votul la distanţă.