Firea şi Predoiu, învingători prin pierderea memoriei

Gabriela Firea va profita, foarte probabil, de amnezia în care alegătorii din Bucureşti au îmbrăcat deja răul făcut de PSD acestui oraş. / FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax.

Cel mai straniu lucru al ultimei luni este că PSD şi PNL, cele două partide care au patronat urbanicidul Bucureştiului în ultimii 26 de ani, au scăpat, din această campanie, fără să îşi facă măcar un sumar proces de conştiinţă pentru nenorocirea pe care au provocat-o sub ochii a milioane de oameni.

Iar Gabriela Firea şi Cătălin Predoiu, deşi trag după ei o ereditate atât de vinovată, nici nu se consideră legaţi în vreun fel de propria ascendenţă politică.

Sunt „noi” – nu au mai fost primari înainte – deci nu îi priveşte ce s-a întâmplat până la ei.

Însuşi faptul că PSD şi PNL au dreptul democratic să se mai înscrie în alegeri - şi să se reînscrie la nesfârşit, peste patru, opt ani şi aşa mai departe - indiferent de dezastrul produs între timp şi de câţi din rândul lor vor mai ajunge la puşcărie, e în sine una dintre cheile de boltă ale distopiei în care ne ducem zilele.

E ca şi cum nişte bănci care ar fura continuu economiile deponenţilor ar putea rămâne la infinit pe piaţă, doar pentru că îşi schimbă, ciclic, numele şi directorii.

La fel de straniu si de înfricoşător e că doar o infimă parte a publicului pare să înţeleagă gravitatea enormă a faptului că, deşi au avut puterea la toate nivelurile statale, PSD şi PNL nu au făcut nimic pentru a reduce bilanţul satanic al următorului mare cutremur care va lovi Bucureştiul.

De altfel, nici seninul candidat „liberal”, nici euforicul candidat „social-democrat” nu au oferit explicaţii şi nu şi-au cerut scuze pentru stupefianta lipsă de acţiune - vreme de zeci de ani - în această direcţie.

Un moment de irealitate: ca un iluzionist de mare talent, acţionând asupra unui public parcă aflat sub hipnoză, Predoiu, al patrulea liberal ieşit din burta matrioştii cu candidaţi pentru Primăria Capitalei a PNL, a propus, în toiul campaniei - adresându-se unui închipuit front de „dreapta” - ca toţi cei care se află în competiţie cu Firea, mai puţin cel mai bine clasat dintre ei, să îşi contramandeze candidaturile şi să se aşeze în spatele acestuia.

A fost un număr de prestidigitaţie de şcoală înaltă, prin care a reuşit, pe nesimţite, să mute firul narativ al dezbaterii de la fapte, verificabile si măsurabile, la ideologii, himerice şi redundante în problema administrării unui oraş.

Urcată în eterul buimăcitor al doctrinelor politice şi blocată în acest calcul imposibil de oportunitate - al creării unui aşa-zis arc al forţelor de „dreapta” - discuţia morală prin care această campanie electorală ar fi trebuit să treacă a fost curmată înainte de a începe.

Nimic, aşadar, despre trecut, despre istoria din care s-ar fi putut, într-adevăr, reconstitui chipul real al candidaţilor si al partidelor lor.

Nimic care să îşi aibă suportul în memorie.

Totul, la viitor, timpul în care se instalează, în mod nativ, demagogii.

Totul, lăsat în seama forţei viscerale cu care fiecare a fost în stare să îşi debiteze planurile pentru vremea pe care nu a trăit-o încă.

La întrebarea subînţeleasă „Ce aţi făcut pentru Bucureşti, ca să fiţi primarul acestui oraş?”, candidaţii au răspuns, ca într-o farsă neagră, „Voi face...”.

De altfel, în clipele de solemnitate în care şi-a trâmbiţat ideea de unificare a „dreptei”, invocând formatul nedrept al alegerilor într-un singur tur, Predoiu a uitat elementarul amănunt că partidul său e cel care a redus scrutinele locale la forma caricaturală în care sunt astăzi.

(Acum cinci ani, câteva zeci de parlamentari PDL - jumătatea portocalie a PNL-ului de astăzi - au schimbat legea electorală, invocând faptul că votul în două tururi era prea scump pentru o ţară care trecea prin recesiune.

500.000 de astfel de fluturaşi au fost împrăştiaţi prin tot Bucureştiul de către PNL-ul lui Cătălin Predoiu.

De cealaltă parte a blocului PSD-PNL, înalt calificat în a spală creiere, avem un personaj de secol XIX, un fel de prinţ Mîşkin intrat în politică.

Un tip rârâit, cu o impetuozitate de crustaceu pe platourile de televiziune, care, acum opt-zece ani, a lăsat deoparte matematica - ştiinţa în cadrul căreia, pe nişa sa, ar fi avut şansa să fie printre cei mai buni din lume - ca să dea primăriile în judecată pentru violul continuu la care supuneau oraşul în care el îşi petrecuse studenţia.

Este una dintre puţinele persoane atinse de drama care se petrecea în jur, care a reuşit, cât de cât, să se opună delirului prin care mafia imobiliară a împins Bucureştiul, continuând opera de distrugere lăsată neîncheiată de Nicolae Ceauşescu.

Cât de apt este un introvertit ca Nicuşor Dan pentru o întreprindere socială care presupune un consum de energie atât de mare? Cum va şti el să îşi aleagă apropiaţii, odată ajuns primar?

Cât de conştient e de faptul că ideile, odată transferate de la unul la mai mulţi, cum se întâmplă, în mod fatal, în partide, suferă mutaţii şi pot deveni irecognoscibile în raport cu matricea originară, astfel încât cei de lângă el, greşit selectaţi, i-ar putea compromite eforturile din ultimii zece ani?  

Înţelege că alături de cei cu idealuri vin întotdeauna cei cu interese (cum a ajuns să înveţe, din propria-i experienţă, Ana Blandiana) şi că trebuie să fie la fel de circumspect cu cei de lângă el, cum e cu cei care sunt împotriva lui?

Sunt întrebări deschise la care - spun, azi, sondajele, pariind pe psihologia de învinşi a românilor - nu vom avea privilegiul sa ni se răspundă în următorul ciclu electoral.