Băsescu, despre bugetul pe 2016: E bugetul lui Ponta. Cioloş a venit tehnocrat şi s-a făcut politruc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Mediafax
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Mediafax

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că bugetul pe 2016 este "bugetul lui Victor Ponta", arătându-se nemulţumit de faptul că "guvernul de tehnocraţí a urmat instrucţiunile date de PSD şi PNL" şi adăugând că premierul Dacian Cioloş a "preluat Guvernul tehnocrat şi s-a făcut politruc''.

"Bugetul pe 2016 este bugetul lui Victor Ponta. Nu înţeleg care este deosebirea între ce ar fi fãcut Victor Ponta şi ce au fãcut tehnocraţii. Guvernul a urmat întocmai instrucţiunile PSD şi PNL. A fost votat fără amendamente care să schimbe cumva viziunea celor două partide, dar el are două caracteristici extrem de grele. Una este că investiţiile sunt de numai 5,1% din PIB, în timp ce comparând cu cel mai greu an de criză, 2010, atunci investiţiile au fost 6,8% din PIB", a spus preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

A doua nemulţumire a lui Traian Băsescu este legată de deficitul bugetar, acesta precizând că "tehnocraţíi sunt pregătiţí să facă orice numai să stea pe scaunele de la Guvern".

"Dacă anul acesta trebuia să avem un deficit de 1,2%, iată că tehnocraţii reuşesc să vină la un deficit de 3%, 2,95%. Este o decizie prin care noi îndepărtăm România de atingerea obiectivului de a intra în eurozonă în condiţiile în care Europa are tendinţa de separare a zonei euro de zona noneuro. Ridicolul situaţiei este că vin tehnocraţii şi vor avea un deficit bugetar mai mare decât au avut politicienii", a declarat Traian Băsescu într-o conferinţă de presă la sediul Mişcării Populare.

Întrebat dacă în ciuda criticilor pe care le-a adus la adresa tehnocraţilor îşi menţine "părerea bună" despre premierul Dacian Cioloş, Băsescu a dat un răspuns ironic. "Părerea de tehnician mi-o menţin, de bun comisar european mi-o menţin, dar din păcate Cioloş a venit tehnician şi s-a făcut politruc. Eu dacă aş fi fost chemat ca tehnocrat nu aş fi acceptat să-mi spună partidele: te-am
chemat ca tehnocrat, dar uite condiţiile în care te votăm", a precizat Băsescu.

Mişcarea Populară a votat împotriva bugetului de stat pe 2016.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2016. Bugetul de stat a fost adoptat miercuri de Parlament, în procedură de urgenţă, fără ca deputaţii şi senatorii să aducă mari modificări faţă de forma înaintată spre dezbatere de Guvern, la sfârşitul săptămânii trecute.

Premierul Dacian Cioloş a precizat că educaţia, sănătatea şi investiţiile reprezintă priorităţi de care a ţinut cont la elaborarea proiectului, iar marile constrângeri au fost generate de faptul că Executivul a trebuit să includă în buget măsurile impuse de noul Cod Fiscal şi majorările salariale de 10% pentru sectorul bugetar, adoptate de Legislativ înaintea învestirii Cabinetului său. În acelaşi timp, o noutate a bugetului de stat a fost eliminarea finanţării proiectelor bisericii.

"Acest guvern a decis să respecte cadrul legal adoptat de Parlament în anul 2015 şi a inclus prevederi importante de relaxarea fiscală şi creşterea salarială a personalului bugetar. Acestea au fost luate ca atare din perspectiva impactului asupra construcţiei bugetare pentru anul 2016 şi, aşa cum am spus, Guvernul le-a asumat în cunoştinţă de cauză. Prevederile menţionate mai sus nu sunt decloc de neglijat şi asta e important să subliniem, acestea totalizând un impact bugetar de circa 20 de miliarde de lei, ţinân cont de faptul că veniturile scad cu ceva mai bine de 10 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu mai mult de 9 miliarde de lei", a declarat premierul Dacian Cioloş, în Parlament, adăugând că acestea "nu se pot compensa" cu creşterea economică, care este estimată la 4% din PIB pentru 2016 şi care acoperă circa 9 miliarde lei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite