Băsescu: Îl ştiu pe Vâlcov de când era copil, deci ţin la el. Iohannis şi Ponta nu ştiu ce înseamnă să menţii un ministru pus sub învinuire
0Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că, deşi îl cunoaşte pe Darius Vâlcov de când era numai un copil, având în vedere situaţia în care se află, trebuia să plece imediat din Ministerul de Finanţe, pentru că afectează imaginea externă a României.
„Din păcate, cred că nici premierul şi nici preşedintele, cred, că nu înţeleg ce înseamnă să menţii un ministru al Finanţelor pus sub învinuire. Vreau să fiu foarte clar, eu îl ştiu pe Vâlcov de când era copil, deci ţin la el. A crescut în organizaţia de tineret a PDL, a trecut pe urmă la PSD. Eu m-am dus să-l susţin când avea 28 de ani, să devină primar de Slatina. Ţin foarte mult la el, el a fost din generaţia cu Scripcaru, cu Falcă, generaţia aceea care pe urmă s-a afirmat şi a câştigat pe urmă multe primării. A trecut pe urmă la PSD, la USL, nu ştiu unde a trecut. Nu am nimic personal cu el. Eu mă gândesc la România. Când ministrul de Finanţe este acuzat, în acel moment orice ministru de Finanţe pune pixul pe birou şi pleacă din minister, pentru că altfel afectează credibilitatea ţării“, a spus Băsescu, la ieşirea din sediul PMP.
Întrebat dacă Darius Vâlcov trebuia să fie demis mai devreme, Băsescu a spus: „Trebuia revocat imediat şi să rămână într-un colectiv privat care contribuie la finalizarea Codului Fiscal. Dar să nu mai intre în minister ca ministru".
În 2014, la numirea lui Darius Vâlcov în Guvern, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, i-a cerut premierului să se mai gândească o dată, întrucât amândoi – şi preşedintele, şi premierul – deţin informaţii privind presupuse fapte ilegale ale lui Vâlcov din perioada când era primar la Slatina. Premierul a ignorant avertismentul şi a păstrat nominalizarea. Traian Băsescu a semnat numirea lui Vâlcov, întrucât anterior refuzase deja o altă propunere, cea a lui Claudiu Manda, iar potrivit Curţii Constituţionale, şeful statului are dreptul să refuze o singură dată un ministru.
Darius Vâlcov, pe numele căruia s-a început urmărirea penală, a demisionat din funcţia de ministru al Finanţelor, după ce preşedintele Klaus Iohannis a spus că se aştepta ca acesta să-şi prezinte demisia.