Bagi 1 leu şi scoţi 500. Cât au câştigat sponsorii oficiali ai partidelor din contracte cu statul, în 2014

De la o campanie electorală la alta, partidele ajung să expună public tot mai puţine companii care le susţin financiar şi tot mai puţini bani. Pe scările DNA sau în sălile de judecată a unor mari dosare de corupţie se vede însă dimensiunea finanţării „la negru” a drumului către Palatul Cotroceni.

Doi ani cu mize politice la fel de mari, 2009 şi 2014, lasă în urmă imagini complet diferite ale banilor pe care partidele i-au învârtit pentru a-şi face drum către funcţia de preşedinte. Cifrele seci din raportările oficiale, bifate în România mai mult ca o formalitate, lasă la vedere nu atât contribuţiile marilor finanţatori, aşa cum au arătat în realitate, cât o tendinţă evidentă a partidelor de a-şi proteja adevăraţii sponsori şi de a opaciza sumele reale pe care le-au primit şi cheltuit.

Cu aceleaşi două runde electorale – europarlamentare şi prezidenţiale -  ca şi 2014, anul 2009 a fost unul în care, în ciuda crizei economice, cele trei mari partide angajate în alegeri – PSD, PDL şi PNL – scoteau din propriile documente numele a 725 de firme care le transferaseră oficial în conturi 11,9 milioane de lei. Cinci ani mai târziu, numărul companiilor pe care toate cele trei partide mari şi le asumă la vedere ca sponsori a ajuns la 49, iar banii declaraţi transparent ca venind din partea lor la 2,1 milioane de lei. Un sfert dintre aceste firme au semnat, în acelaşi an 2014, contracte de stat cu autorităţi controlate tocmai de partidul pe care l-au sprijinit sau de parteneri ai săi în coaliţii politice.

Într-un deficit de transparenţă a partidelor de la an la an mai mare, Parlamentul a votat şi i-a trimis în luna martie preşedintelui o nouă lege a finanţării partidelor şi campaniilor electorale în care pârghiile de secretizare a surselor de finanţare se lărgesc. Dacă vor obţine în următoarele 20 de zile semnătura lui Klaus Iohannis, partidele se pregătesc să se împrumute de la persoane fizice, inclusiv în regim de confidenţialitate şi fără ca sursa banilor să fie controlată, urmând să recupereze sumele de la buget în maximum patru luni după alegeri. În ultimii ani, împrumutul confidenţial a fost tehnica prin care demnitarii şi-au acoperit semnele de întrebare din declaraţiile de avere fără ca vreo autoritate a statului să poată obiecta. Investigaţiile DNA din dosarul „Microsoft” au arătat însă că în spatele unor împrumuturi fictive, Dorin Cocoş şi Dinu Perscariu ar fi spălat bani pe care să îi ofere ca mită sau cu care să acopere cheltuieli electorale.

Criză de transparenţă

Sute de firme, mai exact 645, se aliniau oficial în spatele principalului partid aflat la guvernare în 2009: PDL. Declarat, în conturile sale ajungeau astfel, cu toate dificultăţile financiare ale momentului, 7.550.365 de lei cheltuiţi în două campanii succesive: europarlamentare, în iunie, şi prezidenţiale în noiembrie-decembrie.

Anul trecut, susţine - în rapoartele publicate în Monitorul Oficial - PSD, partidul numărul unu aflat acum la guvernare, doar 18 companii şi-au îndreptat banii spre campaniile sale. Contribuţia lor, una măruntă: 1.112.345 de lei. De trei ori mai puţin decât a primit acelaşi PSD, în postura de partid de opoziţie cu care a intrat în campania pentru Cotroceni, în 2009 – 3.199.861 de lei.

De la linia opoziţiei şi în 2009 şi în 2014, PNL a parcurs acelaşi drum al opacizării. În 2009, liberalii declarau deschis 36 de companii pe banii cărora se bazau şi 1.160.263 de lei pe care i-au obţinut din partea lor. Azi, susţin că anul trecut nu au mai existat decât 18 firme care să le ofere bani, suma fiind de două ori mai mică: 628.000 de lei.

În locul companiilor care au oferit neoficial servicii sau au plătit facturi în beneficiul partidelor, registrele oficiale reţin cu precădere donaţiile unor persoane fizice, cele mai mari din partea foştilor şi actualilor europarlamentari care îşi pot justifica, prin indemnizaţii de 7000 de euro lunar, veniturile, deci şi sponsorizările. Un an 2014 reconstituit din documentele PSD, PDL, PNL ori PMP ar arăta mai degrabă ca un an al europarlamentarelor, în care pentru prezidenţiale s-au cheltuit doar firmituri.

O afacere bună: dai partidului 1 leu şi obţii, în contracte cu statul, 500

Raportările făcute publice exclud marile companii de publicitate stradală, de organizare a lansărilor ori de producţie video de serviciile cărora au depins candidaţii în 2014 şi care, fie nu au încheiat niciodată contracte, fie le-au taxat mult sub preţul pieţei. Chiar şi în aceste condiţii, între sponsorii asumaţi oficial, un sfert sunt legaţi de autorităţi de stat cu care au semnat chiar în 2014 contracte de achiziţii publice.

Reţele de apă şi canalizare, modernizări de drumuri judeţene, asfaltări, conducte de gaze încheiate anul trecut între 13 din cele 49 de firme-sponsor şi instituţii de stat controlate de partidul finanţat sau de cel partener la guvernare au însumat 212,2 milioane de lei cu TVA, de 519 ori mai mult decât contribuţia acestor companii în campanii electorale.

Titulare ale unor astfel de contracte sunt, potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, ETC OIL TRADE SRL (PNL), RCS & RDS SA (PNL), TEHNODOMUS  SA (PSD), ROMBAT SA (PSD, PNL şi PDL), CONREC SA (PSD) , VICTOR CONSTRUCT SRL (PSD), TRANSPORTURI AUTO SA (PSD), TELPRON COMEX SRL (PSD), ARCADA COMPANY SRL (PSD), PRODEXIMP SA (PDL), OMA GRUP INSTAL SRL (PDL), I MEDIA PRODUCTION CO SRL (PC) şi IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL (sponsor PC).

Doar 8 din cele 38 de contracte au fost castigate prin licitaţie, restul semnându-se fie ca urmare a unor cereri de oferte direct unor companii selectate de instituţia de stat, fie prin negociere directă fără publicarea unui anunţ.

Realitatea dosarelor: sponsori de milioane de euro, la negru

Cu toată deschiderea arătată, prin comparaţie, de partide în 2009, dosarele penale finalizate sau aflate încă în investigaţie dau o cu totul altă dimensiune finanţării politice. Condamnat definitiv, pe 2 aprilie, la 2 ani şi jumătate de închisoare pentru că a plătit „la negru”, cu un milion de euro, servicii de campanie în beneficiul PSD în 2009, omul de afaceri Ioan Niculae nu apare pe lista momentului, mult mai lungă decât cea din 2014, a sponsorilor de partid. Nici compania sa, INTERAGRO SA, nu se regăseşte între cele 44 asumate deschis de PSD în 2009, cu toate că banii, în schimbul cărora Niculae aştepta să decidă el însuşi cine va fi ministru al Economiei, şef la Romgaz şi şef la Transgaz, nu au ocolit-o.

Campion al transparenţei în acelaşi an 2009, PDL se află, la rândul său, în centrul unui scandal de corupţie cu beneficii directe aduse campaniei pentru prezidenţiale din 2009. În arestul DNA, un alt om de afaceri cu legături politice, Dorin Cocoş, a refăcut în scris o reţea financiară prin care a ajuns să plătească „la negru”, direct sau cu mâna prietenului său, Dinu Pescariu, 1,9 milioane de euro pentru campania de realegere a lui Traian Băsescu la Cotroceni. În registrele contabile oficiale ale PDL, numele lui Cocoş apare accidental ca sponsor – nu în 2009, ci un an mai devreme, în 2008 – cu o sumă derizorie: 50.000 de lei. Nici firmele sale şi nici Dinu Pescariu nu au intrat vreodată în declaraţiile oficiale ale PDL la Autoritatea Electorală Permanentă.

Micile împrumuturi şi marile riscuri ale următoarei campanii

Departe de a obliga la mai multă transparenţă, noua lege a finanţării partidelor politice, cerută de Iohannis şi adaptată de partide propriilor interese politice şi financiare, dă mână liberă intrării în legalitate a altor legături controversate: cele dintre partidele datornice şi creditori necunoscuţi votanţilor lor.

Negociat în Parlament între toate partidele, proiectul noii legi asumă o mai veche idee a PSD, aceea a finanţării partidelor prin împrumuturi de la bănci sau de la persoane oarecare, în virtutea unui act notarial. Cum partidele nu au însă în proprietate nici măcar sediile centrale, sumele mari de care au nevoie pentru a-şi plăti campaniile ar urma să vină de la astfel de finanţatori individuali cărora să le fie restituiţi banii imediat după recuperarea lor de la stat, în cel mult 4 luni după alegeri. În felul acesta, companiile au fost scoase din reţeaua financiară a campaniilor electorale – nu şi a partidelor care pot fi în continuare finanţate de firme în restul anului -  introducându-se însă practica riscantă a împrumutului. Aceeaşi strategie a ţinut, în declaraţiile de avere ale demnitarilor, loc de justificare pentru sume de bani pe care nicio autoritatea nu le-a chestionat încă.

În limita a 100 de salarii minime brute, adică a 22.000 de euro, fiecare împrumut va rămâne strict confidenţial, în Monitorul Oficial urmând să ajungă doar cele care depăşesc acest prag. În plus, numele marilor finanţatori ai unei campanii ca şi sumele pe care le-au împrumutat candidaţilor le vor rămâne străine alegătorilor până în ziua votului şi multe luni după scrutin, partidele păstrând obligaţia de a le declara doar pe 30 aprilie în anul următor. La acea dată, banii împrumutaţi vor fi fost deja decontaţi de la stat şi restituiţi creditorilor fără ca demonstrarea provenienţei lor legale să fie o condiţie.

Votată deja în Camera Deputaţilor cu o largă majoritate – 262 de susţinători din 290 prezenţi -, legalizarea împrumuturilor pentru partide mai aşteaptă doar semnătura preşedintelui care o poate restitui Parlamentului, dacă are obiecţii, o singură dată.