Atentat la Nisa. Reacţiile liderilor politici. „Susţin deportarea tuturor celor care se fac responsabili de difuzarea propagandei teroriste islamice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numeroşi politicieni români au reacţionat prompt pentru condamnarea atacului de Nisa în urma căruia 84 de oameni au murit. Klaus Iohannis, Dacial Cioloş, Traian Băsescu, Clotilde Armand şi Gabriela Firea sunt printre cei care au condamnat atacul şi au transmis condoleanţe familiilor celor ucişi.

UPDATE Liderul PSD, Liviu Dragnea, a transmis la rândul său condoleanţe familiilor celor ucişi în atentatul d ela Nisa. „Condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în această noapte la Nisa! Îmi doresc ca cei care au fost răniţi în această seară să trăiască şi să treacă cât mai uşor peste perioada următoare", a scris Dragnea pe Facebook.

UPDATE Liderul de la Palatul Cotroceni a mai transmis un mesaj vineri dimineaţă. „Veştile îngrozitoare ne-au marcat pe toţi. Tragedia loveşte din nou Franţa. Transmit cu această ocazie un mesaj de condoleanţe familiilor îndurate, le doresc sănătate răniţilor şi asigur poporul francez de solidaritate României. Acest flagel al terorismului, care urmăreşte să semene frică şi deznădejde, nu va reuşi să dezbine Europa în a lupta şi a crede în valorile libertăţii şi ale demcraţiei“, a declarat Iohannis


Preşedintele Klaus Iohannis condamnă cu fermitate atacul care a avut loc joi noapte la Nisa şi subliniază că flagelul terorismului trebuie combătut. „Condamn ferm atacul înfiorător care a avut loc azi noapte la Nisa, de Ziua Naţională a Franţei. Teroarea a lovit din nou poporul francez, a lovit din nou Europa. O zi de sărbătoare s-a transformat într-una de doliu, după ce o mână criminală a curmat vieţile a zeci de oameni şi a lăsat în urmă peste o sută de răniţi. Flagelul terorismului trebuie combătut, actele de cruzime trebuie stopate şi putem face asta doar uniţi împotriva celor care nu au nicio justificare pentru actele lor", a scris Iohannis, vineri, pe Facebook.

Cioloş: Franţa e în lacrimi

La rândul său, premierul Dacian Ciooş, un francofon şi francofil convins, a condamnat atacul de la Nisa. „Franţa este în lacrimi. La Nisa, bucuria sărbătorii Zilei Naţionale s-a transformat în dramă. Vieţile a zeci de oameni care celebrau libertatea, egalitatea, fraternitatea au fost secerate într-un act inuman. În aceste momente, România este alături de Franţa, de poporul francez încercat încă o dată de un atentat de o violenţă incalificabilă. Doresc să transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi tărie tuturor celor care trec prin această grea cumpănă", a scris Cioloş, pe Facebook. 

„Franţa e în doliu. Rămânem solidari împotriva urii şi a violenţei", a completat Dacian Cioloş mesajul său în franceză.

Băsescu: Atacul arată faţa hidoasă a terorismului

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la RFI, că se simte, ca cetăţean european, de parcă atacul de la Nisa "s-a întâmplat în România" şi cere mai multă implicare de la statele UE în faţa crizei migraţiei şi a expansiunii ISIS. Mai mult, preşedintele PMP consieră că organizaţia ar putea fi distrusă în cel mult un an dacă forţele internaţionale s-ar mobiliza.

„Sincer, sentimentul pe care-l am este că s-a întâmplat în România, pentru că nici nu poţi avea alt sentiment. Oriunde în Europa civilizată se întâmplă acest lucru, ai sentimentul că ai primit tu, cetăţean european, o lovitură, că ai fost tu victima acelui atac mişelesc", a spus Băsescu. Fostul preşedintele afirmă că atacul de la Nisa arată „faţa hidoasă a terorismului“.

„Marea problemă e ce facem cu educaţia islamistă, pentru că această educaţie există în Europa într-un procent tot mai mare în populaţia care vine să-şi găsească adăpost în raiul de prosperitate european, iar răspunsul la ospitalitate şi la demagogia cu politically corect este că cetăţeni de educaţie islamistă sunt recrutaţi pentru acte teroriste. Marea problemă o avem chiar la noi acasă", a conchis fostul lider de la Palatul Cotroceni

De asemenea, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cataloghează atacul de la Nisa drept „o agresiune împotriva umanităţii în ansamblul ei”."Sunt şocată şi revoltată de atacul criminal de la Nisa. Mintea mea nu poate concepe nici cea mai mică justificare pentru un astfel de act odios. Niciun ideal, nicio cauză, niciun deziderat nu poate fi invocat pentru a justifica aşa ceva. Nu e nicio luptă măreaţă, niciun sacrificiu din partea celor care au săvârşit acest act de cruzime! Este pur şi simplu o agresiune împotriva umanităţii în ansamblul ei! O crimă oribilă, pusă la cale şi înfăptuită de minte bolnavă! Le transmit condoleanţe familiilor celor care au murit în acest atac şi mă rog pentru viaţa celor care mai pot fi salvaţi!”, afirmă Firea. 

Tăriceanu critică serviciile de informaţii din Hexagon

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, comentează atacul de la Nisa, soldat cu cel puţin 84 de morţi, afirmând că "devine din ce în ce mai de neînţeles" cum serviciile specializate de luptă împotriva terorismului se arată "ineficiente" în a preveni astfel de atacuri, considerând că sporirea numerică a forţelor de ordine nu este de ajuns.

„Primele mele gânduri se îndreaptă către victimele acestui atentat deosebit de sângeros şi către familiile acestora, cărora le transmit condoleanţe şi cărora le doresc să găsească puterea să depăşească acest moment dureros", scrie Tăriceanu, într-un comunicat de presă.

Preşedintele Senatului spune însă că a constatat "cu multă îngrijorare" că acest gen de tragedii tind să intre în cotidian, „că imaginaţia criminală a acestor terorişti depăşeşte orice limită", iar comunicatele cancelariilor „nu pot repara ireparabilul“. Liderul ALDE consideră că o parte din vină o poartă şi serviciile de informaţii, care nu îşi fac treaba.

„Devine din ce în ce mai de neînţeles cum serviciile specializate din ţări, cu multă experienţă în domeniu, se dovedesc ineficiente în prevenirea şi derularea acestor crime împotriva civililor complet nevinovaţi. Întărirea numerică a forţelor care asigură paza şi ordinea poate fi considerată doar o măsură complementară, pentru că este imposibilă blocarea pe teren în proporţie de 100% a acestor acte teroriste. Serviciile secrete au datoria să-şi demonstreze utilitatea prin acţiuni eficiente de neutralizare la nivelul decidenţilor care dirijează aceste acte criminale", adaugă Tăriceanu.

Clotilde Armande cere deportarea celor care se fac vinovaţi de propagandă teroristă islamic

Consilierul local USB Clotilde Armand condamnă atacurile de joi noapte de la Nisa şi spune că ea susţine deportarea celor care fac propagandă teroristă islamistă şi care sunt condamnaţi de instanţele europene, iar moscheile care au clerici radicali trebuie închise, fiind nevoie de "fermitate" în faţa valului de terorism islamic.

"Eu personal susţin deportarea tuturor celor care se fac responsabili de difuzarea propagandei teroriste islamice şi sunt condamnaţi astfel de instanţele europene. De asemenea, moscheile cu clerici radicali islamişti ar trebui închise. Libertatea religioasă nu mai trebuie să fie abuzată pentru a instiga la comiterea unor astfel de atrocităţi", scrie fostul candidat USL la Primăria Sectorului 1.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite