Asistenta Mariei Grapini explică gafa în care europarlamentara se felicita singură pe Facebook
0Asistenta Mariei Grapini a luat apărarea eurodeputatului PSD pentru gafa făcută pe Facebook zilele trecute. Crenguţa Adriana Radosov a precizat faptul că pagina de Facebook a Mariei Grapini e administrată de o altă persoană şi a lansat un atac la adresa presei.
Crenguţa Adriana Radosav, care pare să facă parte din echipa de comunicare a eurodeputatului PSD Maria Grapini, s-a adresat cu ţâfnă celor care au ironizat postarea pe Facebook în care angajatoarea sa părea să se felicite singură.
Crenguţa Radosav a ţinut să informeze „scurt” cum „orice curcă ştie ca NICIUN politician din lumea asta nu şi administrează singur pagina oficială. Are colaboratori care fac postări periodice, acestora le şi apare numele în momentul în care dau share pe pagina cu pricina. Mie, spre exemplu. Tot mie îmi aparţin şi titlurile postărilor. Logic? Logic.”, a postat ea.
Astfel, copleşită de admiraţie faţă de reprezentanta şi reprezentativa electoratului PSD la Bruxelles, Crenguţa Radosav nu a putut rezista să-şi trâmbiţeze respectul chiar de pe pagina europarlamentarului, pe care o administrează. Aşa se explică gafa care a stârnit remarcile duşmănoase la adresa lui Grapini. Provocată de comentariile ironice, ea a decis să se felicite: „De aici a pornit...criza de subiecte de presă...Cine a făcut postarea, copii? Crenguţa! Bravo, nota zece!
P.S. 1 Felicitări, Maria Grapini! Mai scriu o dată: felicitări, Maria Grapini! ”
De-a lungul frazelor care combină o sintaxă răzleaţă, şi prin năstruşnicia unor dezacorduri, transpar şi unele reflecţii criptice cu valenţe filosofice enigmatice, demne de o glosă mai specializată decât „presa în criza de subiecte”, asistenta de la Bruxelles admiţând că „adevărul ar fi ideal să treacă la adevăr...”.
„Dacă e în criză de subiecte, ii propun eu unul: limbajul de birt ordinar şi suboameni, de astăzi, dintr o parte reală de Românie, nu internautică. Atât.
Recapitulare: echipa 6 vă mulţumeşte pentru atenţia şi importanta acordate! Victoria vă va aparţine deopotrivă! Bem şampania împreună, în 27 mai? La noi, sau la voi? Da' din aceea, ADEVĂRATĂ!”, a mai adăugat Crenguţa Radosav, depăşind momentul, luminată, spăşită de înţelepciunea seculară, populară românească.
.