Antonescu: Dacă Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, se dezmembrează aparatul ăla

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebat cum comentează o afirmaţie a lui Victor Ponta potrivit căreia fusese de acord cu cedarea unor acţiuni de la Portul Constanţa la municipalitate, Crin Antonescu, liderul PNL, a spus că, dacă premierul ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, „aparatul ăla se dezmembrează, sar acele“.

Antonescu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, ce părere are despre o afirmaţie a premierului Victor Ponta potrivit căreia liderul PNL fusese de acord cu cedarea unor acţiuni de la Portul Constanţa către municipalitate.

„Domnul Ponta spune atât de multe lucruri încât eu nu am cum să replic elegant. Tot ce pot să spun e că dacă domnul Ponta ar fi supus unei probe cu detectorul de minciuni, cred că se dezmembrează aparatul ăla, sar acele. Avem un fapt, avem o realitate, vă aduceţi aminte discuţia şi ştiţi decizia PNL că portul nu a fost dat. Povesteşte domnul Ponta că eu eram de acord. Eu eram de acord? Şi ce s-a întâmplat? Nu a vrut Ramona Mănescu? Foarte bine. Nu eram de acord, poziţia PNL şi poziţia ministrului nostru a fost susţinută, am avut discuţii împreună cu dumneaei cu tandemul Ponta- Dragnea destul de intenese pe acest subiect. (...) Indiferent despre ce ne amintm noi că minte domnul Ponta sau nu minte, decizia stă în mâna premierului şi trebuie să şi-o asume fie că e albă sau neagră. Ce rost are să-l fac eu mincinos pe domnul Ponta când îl face realitatea?“, a spus Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

Antonescu a precizat că nu este de acord ca statul să nu mai fie majoritar în Portul Constanţa.

„Aduc aminte că în vreme ce eram împreună la guvernare a fost o discuţie prelungită şi intensă privitoare la descentralizare, la legile descentralizării şi vă aduceţi aminte poate că atunci a existat un conflict în interiorul Guvernului privitor la Poliţie, la porturi şi Portul Constanţa în principal şi privitor la nişte instituţii din subordonea Ministerului Muncii pe care noi nu am acceptat să le cedeze autoritatea centrală, în cazul portului din motive foarte clare. Doamna Mănescu a împiedicat la acel moment pierderea controlului statului asupra Portului Constanţa“, a declarat Crin Antonescu.

De asemenea, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că decizia de a oferi acel pachet de acţiuni de la Portul Constanţa către municipalitate nu poate fi făcută printr-o Hotărâre de Guvern, ci printr-o lege şi chiar dacă acest lucru s-ar realiza Consiliul Local Constanţa nu ar avea forţa economică de a susţine investiţiile care trebuie făcute în port.

Totuşi, Ramona Mănescu nu crede că Victor Ponta doreşte cu adevărat să cedeze Portul Constanţa, scopul său fiind de a-l implica pe primarul Radu Mazăre în campania pentru europarlamentare.

„Nu cred că domnul Ponta e sincer şi doreşte să-i dea portul lui Radu Mazăre. Îl ţine un pic pe Mazăre în priză pentru alegerile europarlamentare, determinându-l să se implice în campanie pentru PSD. Sunt convinsă că domnul Ponta e la curent cu problemele pe care le ridică acest transfer“, a spus Ramona Mănescu.

PNL nu este preocupat de construirea de noi alianţe

Crin Antonescu a mai spus că că formaţiunea pe care o conduce nu are „niciun fel de tratative în curs“ şi nu este preocupată de construirea de noi alianţe, ci de faptul ca dreapta să fie cât mai puternică, însă „această discuţie trebuie să pornească pe idei, pe proiecte“.

„Nu acord aşa uşor certificatul de dreapta oricărui partid care revendică această chestiune. Nu avem niciun fel de tratative în curs şi nici nu avem această intenţie. PNL a asumat foarte explicit rolul de pivot al dreptei, că este de 24, 25 de ani aproape un partid consacrat, recunoscut şi indiscutabil de dreapta prin program, prin tradiţie prin tot ce doriţi. În al doilea rând, pentru că este, dintre toate formaţiunile care se revendică a fi de dreapta, indiscutabil, cea mai puternică şi sperăm că aceste alegeri vor confirma acest lucru. Nu suntem în niciun fel preocupaţi de noi tratative, de construirea de noi alianţe, de negocieri, noi suntem preocupaţi ca dreapta să fie cât mai puternică, dar cred că această discuţie trebuie să pornească pe idei, pe proiecte“, a declarat Crin Antonescu.

El a precizat că nu a avut nicio ezitare în a accepta ca Partidul Popular să fuzioneze cu PNL deoarece această formaţiune politică este una „cu elemente clare de dreapta“.

„Cei de la Partidul Popular, un partid mic, dar foarte bine fixat ca segment social, un partid de fermieri, de agricultori, au fără îndoială elemente clare de dreapta şi nu am avut niciun fel de dubiu, niciun fel de ezitare. Am spus că este un prim pas în speranţa că se vor mai întâmpla asemenea lucruri, afirmaţia că uşa e deschisă“, a precizat Crin Antonescu.

Acelaşi mesaj a fost transmis de Crin Antonescu liberalilor din judeţul Constanţa şi la mitingului desfăşurat în Sala Sporturilor, unde a afirmat că PNL nu are vreo înţelegere cu Traian Băsescu, iar acum se luptă cu cei care vor să întoarcă România în 2004.


Mai puteţi citi: 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite