Ambasadorul SUA îi aduce în aceeaşi barcă pe Traian Băsescu şi Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Adrian Năstase, condamnat penal pentru corupţie, îi solicită lui Klaus Iohannis să intervină pe lângă MAE pentru a-l declara pe ambasadorul american, Hans Klemm, persona non grata, deoarece acesta şi-a permis să-şi spună părerea despre lupta anticorupţie din România. O reacţie asemănătoare, cu toate că mai nuanţată, a avut şi Traian Băsescu.

Fostul premier Adrian Nătase s-a lansat într-un atac furibund la adresa ambasadorului SUA Hans Klemm, căruia îi atrage atenţia că nu are voie deloc să se pronunţe asupra anumitor probleme interne româneşti, cu atât mai mult pe subiectul luptei împotriva corupţiei. Năstase susţine că, prin ieşirile sale, Klemm ar încălca Convenţia de la Viena din 1961, care prevede că demnitarii străini „au datoria de a nu se amesteca în treburile interne“ ale statului unde sunt acreditaţi.

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, fostul premier argumentează că demnitarul american ar trebui să dialogheze doar cu MAE, fără declaraţii la televiziuni, agenţii de presă sau alte evenimente publice.

Însă fostul premier denaturează realitatea, dat fiind că ambasadorul american s-a pronunţat asupra unor teme de interes general, precum respectarea statului de drept, lupta împotriva corupţiei sau a faptului că, de exemplu, la aceste alegeri locale, electoratul ar fi ales şi primari cu probleme penale. „Eu cred, Guvernul SUA crede, pentru că vorbesc în numele Guvernului SUA, nu al meu, că este în interesul SUA şi al parteneriatului nostru strategic să fac anumite observaţii în mod public. Asta e datoria mea în calitate de ambasador al SUA în România“, a spus Klemm într-un interviu acordat televiziunii publice în urmă cu o săptămână.

De aici până la implicarea în treburile interne ale României e, totuşi, cale lungă. În scrisoarea deschisă Năstase nu are doar un ton vehement anti-Klemm, ci invocă şi faptul că în perioada în care Traian Băsescu era preşedinte, România ar fi fost prea servilă faţă de americani în momente precum moartea cântăreţului Theo Peter sau a ştergerii datoriilor Irakului. Mai mult, potrivit lui Năstase,  din 2005 această atitudine le-ar fi permis demnitarilor americani la Bucureşti să fie din ce în ce mai vocali. „Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria României ca un ambasador să fie declarat persona non grata. Iar treburile delicate sunt discutate între mai multe instituţii ale statului, dar nu se ajunge la expulzări“, au declarat surse diplomatice.

În concluziile scrisorii, Năstase îi sugerează lui Iohannis să intervină pe lângă MAE pentru a-l declara persona non grata pe Hans Klemm, adică să ceară trimiterea acestuia în SUA, din motivul că s-ar fi pronunţat în „teme interne ale ţării“. „Domnule preşedinte, prin încălcarea unor norme diplomatice care sunt specifice statelor democratice, ce-şi respectă mutual suveranitatea, ambasadorul Klemm umileşte nu doar autoritătile statului român, ci şi pe fiecare dintre noi“, a concluzionat fostul premier.

„Năstase se simte trădat de americani“

„Adevărul“ a vorbit cu mai mulţi analişti politici care au explicat cât de întemeiată este nemulţumirea lui Năstas, dar şi intervenţiile publice ale lui Klemm. „Partenerii te respectă pe măsura propriului tău respect pentru tine, iar mesagerii externi nu transmit mesaje individuale, ci de stat. În cazul ambasadorului american, el s-a implicat în sublinierea unor valori cheie pentru parteneriatul strategic SUA- România, precum statul de drept. Din păcate, statul de drept nu e pe placul tuturor, de aici şi contrareacţia“, a explicat pentru „Adevărul“ analistul politic Radu Magdin, care a precizat că nu se pune problema unei expulzări.

Pe de altă parte, Năstase nu a fost omul căruia să-i placă foarte mult statul de drept şi lupta împotriva corupţiei din moment ce a fost condamnat de două ori la închisoare pentru fapte de corupţie. Prima dată  a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii“, iar a doua oară - patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Zambaccian“. „Fostul premier a devenit virulent cu oficialii americani din momentul în care a înţeles că dosarele sale de corupţie vor merge până la capăt. Adrian Năstase se simte trădat de americani şi îi vede pe aceştia vinovaţi de timpul petrecut după gratii“, a precizat pentru „Adevărul“ analistul politic George Rîpă, preşedintele Centrului de Analiză Strategică Aplicată.

Mai mult, Rîpă explică şi faptul că fostul premier nu are deloc dreptate când cere declararea lui Klemm persona non grata şi, implicit, expulzarea acestuia. „Ce nu înţelege domnul Năstase este că odată intraţi în clubul democraţiilor occidentale, ne-am asumat nu doar beneficiile securităţii şi prosperităţii garantate de NATO, SUA şi UE, ci şi respectarea valorilor statului de drept. Or, din acest punct de vedere, este dreptul ambasadorilor occidentali acreditaţi la Bucureşti să critice orice derapaj de la valorile occidentale, aşa cum a fost dreptul oficialilor români de a critica Franţa pentru poziţia administraţiei Sarkozy faţă de ţiganii veniţi din România! Pe de altă parte, daţi-mi voie să pun şi eu o întrebare: de câte ori Adrian Năstase a reacţionat la declaraţiile ambasadorului rus la Bucureşti?“, subliniază analistul politic. 

Tăriceanu şi Băsescu s-au întrecut şi ei în critici

Un mesaj asemănător celui pronunţat public de fostul premier social-democrat a fost lansat în urmă cu aproape o lună şi jumătate de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. „Nu e normal ca ambasadorii să se amestece în astfel de chestiuni, să vină să acorde sprijin sau patronaj politic. Aceste lucruri nu se fac nicăieri. În niciuna din ţările din jurul României nu se întâmplă astfel de lucruri şi cred că aici este nevoie ca Ministerul de Externe să intervină oficial şi să pună lucrurile la punct“, declara Tăriceanu după ce Klemm mersese la Parlament pentru o întâlnire cu preşedintele Camerei Deputaţilor de atunci, Valeriu Zgonea. 

Nici fostul preşedinte Traian Băsescu nu l-a menajat pe demnitarul american. Băsescu declara, în urmă cu trei săptămâni, că Hans Klemm ar trebui, paradoxal, să stea deoparte de viaţa politică.  „Dacă discutăm de ambasadorul SUA, poate învaţă să nu se mai bage în toate deciziile politice. Că s-a dus să-l menţină pe Zgonea preşedinte al Camerei Deputaţilor şi politicul din România i-a arătat că nu e jupân în România. Poate fi partener, consultant, prieten al nostru, dar nu trebuie să-şi aroge dreptul de a se băga în deciziile politice ale instituţiilor politice din România“, afirma fostul preşedinte.

De altfel, Băsescu a criticat vehement întâlnirea dintre ambasadorul SUA şi fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, când acesta se pregătea să fie debarcat de PSD. „După părerea mea, ambasadorul Statelor Unite a greşit, aşa ceva nu se face. El a uitat că este ambasadorul Statelor Unite şi s-a transformat într-un soi de lobby-ist pentru funcţii. Păi asta în România se cam pedepseşte, e trafic de influenţă. Sigur, la ei e lobby, la noi e trafic de influenţă şi dacă îl descoase puţin Codruţa Kövesi s-ar putea să-l cheme la DNA. Sigur, glumesc“, preciza Băsescu. Întrebat, într-un interviu la TVR, dacă a fost deranjat de afirmaţiile lui Traian Băsescu, Hans Klemm a răspuns: „Una dintre valorile pe care le preţuim atât românii, cât şi americanii este libertatea de exprimare“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite