Totuşi, uitându-mă pe cazuistică şi pe legislaţie, am descoperit că, în fapt, vorbeam despre o problemă relativ simplă, tehnică, aplicată. Să mă explic.

În legislaţia românească nu există, în acest moment, în mod evident, prevederi care să interzică alăptatul în contexte publice. Dar nu există nici prevederi care să ofere o protecţie explicită. Poliţia ar putea interpreta situaţia de interzicere a alăptării într-un anumit spaţiu/context ca „hărţuire“. Sau nu.

În consecinţă, ceea ce solicită grupul de iniţiativă era o prevedere legală care să spună în mod clar faptul că a refuza servicii unei mame care alăptează sau a-i cere să părăsească un spaţiu public (hotel, restaurant, mijloc de transport, instituţie publică) reprezintă o discriminare şi constituie contravenţie. Un amendament de două rânduri, născut dintr-o serie de cazuri concrete cu care femeile din grupul de iniţiativă s-au confruntat.

Am acceptat fără rezerve să depun acest amendament. El este coerent cu spiritul legislaţiei anti-discriminare la nivel naţional şi european. Aşa cum nu poţi interzice accesul într-un hotel, să spunem, pe criterii de rasă sau gen (deşi, să ne amintim, a fost nevoie de o luptă bizară şi îndelungată pentru a anula principiile segregaţiei în anumite spaţii culturale), pare evident că nu o poţi face nici într-un caz de evidenta vulnerabilitate (copilul trebuie hrănit urgent şi mama e în situaţia de a găsi o soluţie). Am refuzat în mod deliberat să mă întreb „ce cred eu“ despre alăptatul în public, dacă îl consider „de bun simţ“ sau „de bun gust“, pentru că nu suntem în situaţia de a ne impune gusturile, ci strict de a analiza legislaţia şi o serie de drepturi deja existente. Şi, plecând fie şi numai de la drepturile copilului, pare evident că a spune unei mame: „Pleacă de aici, alăptează afară sau în toaletă“ reprezintă un abuz.

Ca în orice situaţie de gen, a existat şi o reacţie puternică de respingere a ideii. În general, aproape pe orice temă, opinia publică tinde să se împartă în două tabere relativ egale - deci nu era nimic neaşteptat. Interesant în acest caz a fost însă modul în care s-a argumentat. Unul relevant pentru modul în care ne purtăm dezbaterile şi luptele de idei în societatea românească. (Nu am citat numele celor care au folosit raţionamentele de mai jos pentru că nu am acordul lor. Pot însă indica, dacă e cazul, autorul fiecăruia):

1. Argumentul lubricităţii disimulate

„Mă opun pentru că femeile care alăptează se expun deliberat, fără pic de pudoare, pentru a atrage privirile“. În această logică, copilul este folosit practic de femeie ca un instrument al propriilor scopuri. Nimic din ceea ce ştiam despre maternitate nu mă pregătise pentru un astfel de argument. El mai poate fi regăsit numai în arhivele Inchiziţiei, „vrăjitoarele“ fiind acuzate că foloseau un artificiu similar.

2. Argumentul „Eu nu m-am expus în public“

Este un argument care extinde contextul şi particularităţile „mele“ la orice alt cetăţean. Problema e că nu orice femeie are posibilitatea de a se afla întotdeauna într-un spaţiu „ascuns“ când copilul îşi cere hrana. Multe mame lucrează, se deplasează, alăptează în pauze. Oricând poate să apară o urgenţă. Ori legea e obligată să dispună pentru orice astfel de situaţie, fără să judece cum s-a ajuns la ea şi cine e de vină.

3. Argumentul „Programul de hrană al copilului e previzibil, deci poţi aştepta acasă“

Nu toţi sugarii au un program regulat de hrană şi, din nou, nu toate mamele au posibilitatea izolării regulate în primele luni după sarcină. Alăptatul în parc este o situaţie cu care majoritatea mamelor s-au confruntat.

4. Argumentul „Se expun excesiv“

Nimeni nu poate să definească legislativ cât este decent să te expui şi cât nu. Nu poţi face o schemă a gradului şi unghiului de dezgolire legală. Premisa firească este că femeile ştiu cel mai bine cât este sănătos pentru copil şi rezonabil pentru pudoarea lor să se acopere.

5. Argumentul „Nu e nevoie de protecţie legislativă, e o chestiune de bun simţ să laşi mama să alăpteze“

Din păcate, bunul simţ evident al unei norme nu garantează respectarea ei. E de bun simţ să nu loveşti un om, e de bun simţ să nu îl discriminezi pe criterii de rasă. Şi totuşi, avem legi şi sancţiuni pentru astfel de situaţii.

6. Argumentul „Acesta e progresism. E neo-marxism“

Etichetarea ideologică a unei chestiuni care ţine de drepturi şi libertăţi nu îi anulează valoarea de adevăr. E doar o etichetare ideologică şi, deci, un sofism prin care ne păcălim singuri: „Acesta este progresism, eu mă opun progresismului, deci mă opun ideii“. Hrănirea unui prunc în condiţii sănătoase pentru el nu este un gest de stânga sau de dreapta. Şi nu e o descoperire a Şcolii de la Frankfurt. Ci regulă milenară - deci „conservatoare“ - a umanităţii.

7. Argumentul „O astfel de prevedere ar fi folosită excesiv de mamele procesomane şi ar supraaglomera instanţele“

Instanţele din România sunt „aglomerate“ în acest moment, de exemplu, de cetăţeni care dau statul în judecată pentru că nu se respectă accesul la informaţii de interes public. Conform logicii de mai sus, legea care garantează acest drept nu ar trebui să existe. Facem legi tocmai pentru că dorim că cetăţenii să se bucure de prevederile lor. Iar ideea că mamele ar avea o aplecare specială pentru procese inutile pare tendenţioasă.

8. Argumentul „Ăsta era acum problema României... Vă ocupaţi cu prostii“

9000 de mame au semnat o petiţie pentru o astfel de prevedere legală şi au solicitat Parlamentului o reacţie. Este normal ca Parlamentul să ia în discuţie (adoptând sau respingând) orice solicitare de acest tip care vine dinspre societate (cu cât mai multe şi mai articulate, cu atât mai bine). Pentru asta există principiul reprezentării. Cât despre cât de importantă e problema - discriminarea, demnitatea, sănătatea copiilor sunt oricând teme la fel de relevante ca pensiile şi salariile.

9. Argumentul „Dacă e normal să alăptăm în public, atunci să legiferăm şi sexualitatea la vedere. Sau urinatul“

În această logică, alăptatul constituie un act vulgar sau lubric, nu o formă de responsabilitate.

10. Argumentul „E libertatea patronului de hotel/mall s.a. să aleagă dacă permite alăptatul. Piaţa să regleze“

Acest tip de argumentaţie a fost utilizat în dezbaterile despre segregaţie (e dreptul patronului să decidă dacă vrea un restaurant pentru o rasă anume). Dar legislaţia în materie de drepturi a stabilit că sunt elemente ale umanităţii noastre care ne oferă acces garantat într-un spaţiu dincolo de orice „libertate“ a proprietarului. O mamă care alăptează nu e exclusă provizoriu de la această umanitate.

Am realizat acest scurt bilanţ, spuneam mai sus, pentru că el este relevant pentru modul în care ne purtăm dezbaterile publice. Luptând, de cele mai multe ori, nu cu tema în sine (aici: discriminarea într-o situaţie foarte concretă), ci cu spaime, prejudecăţi ideologice, opţiuni estetice care exced subiectul. E un demers preventiv: vom vedea probabil, în următoarele zile, multe din poziţiile de mai sus exprimate cu un avânt în creştere. Şi e bine de ştiut că luptă cu un adversar care, de fapt, nu există.