În realitate, însă, oricine primeşte ajutor social şi este apt de muncă trebuie să presteze lucrări sau acţiuni de interes local conform unui plan stabilit de primărie şi trebuie să îşi caute, prin intermediul agenţiei teritoriale de ocupare a forţelor de muncă (AJOFM), un curs de formare profesională sau un loc de muncă.

La finalul lunii noiembrie, în contextul unei campanii agresive din media împotriva beneficiarilor de ajutor social pentru asigurarea venitului minim garantat, am solicitat o serie de date de la Ministerul Muncii. Răspunsul a sosit săptămâna aceasta.

Din păcate, ce se va vedea din datele pe care le-am primit de la minister este faptul că sistemul eşuează. Mai puţin de 5% din beneficiarii apţi de muncă au fost încadraţi în muncă de către AJOFM-uri. Acest eşec nu este doar al sistemului de asistenţă socială, ci şi al învăţământului, al infrastructurii, al dezvoltării locale şi regionale, al economiei şi, în sens larg, al societăţii. Trăim în statul european cu cea mai mare rată a populaţiei care suferă de deprivări materiale şi sociale (aproape 50%), cu cea mai mare rată a sărăciei în rândul populaţiei ocupate (aproape 19%), în ţara unde peste 75% din creşterea economică provine din doar opt poli formaţi în jurul unor aşezări urbane mari.

Astăzi circulă o ştire despre beneficiarii de ajutor social din Buzău, unde 40% din cei apţi de muncă nu pot fi angajaţi deoarece sunt analfabeţi. Totodată, este menţionat în articol şi faptul că beneficiarii de ajutor social nu pot ocupa locurile de muncă necalificate deoarece naveta de acasă (de cele mai multe ori din rural) la locul de muncă (în urban) este prea costisitoare. Vorbim de mii de persoane care nu au învăţat să scrie şi să citească, tineri pe care sistemul i-a abandonat după doar doi ani de învăţământ formal şi pe care nu îi vrea acum niciunde.

În acest context, Venitul Minim de Incluziune, o măsură care, deşi este departe de a adresa în profunzime aceste probleme, ar fi însemnat, totuşi, un progres în direcţia potrivită, a fost amânat de către guvern deoarece nu au reuşit să finalizeze normele metodologice ale legii şi nici nu au dezvoltat softul necesar implementării programului. Pentru a putea propune măsuri reale care să adreseze acest cerc vicios al sărăciei în care se află prea mulţi dintre noi este mai întâi nevoie să înţelegem cu ce ne confruntăm. În acest sens, voi continua să strâng date şi să combat miturile propagate de presă şi de o parte dintre parlamentari. Din răspunsul oferit de către minister, am aflat următoarele:

  1. În luna octombrie 2017, au existat 216.808 beneficiari de ajutor social, aproximativ 3,4% din totalul gospodăriilor din România. Dintre aceştia, 89.830 sunt persoane singure şi 126.978 sunt familii, ceea ce duce numărul total al persoanelor beneficiare de ajutor social la 532.063. Dintre aceştia, 206.327 sunt copii cu vârsta de până la 18 ani.
     
  2. În primele 10 luni ale anului 2017, au fost înregistrate 325.736 de persoane adulte apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, dintre care 14.371 persoane au fost încadrate în muncă (4,41% din total). În 2016, din 244.814 beneficiari (familii şi persoane fizice, ministerul nu specifică câte persoane apte de muncă au fost), 12.786 persoane au fost încadrate în muncă.
     
  3. Din totalul persoanelor beneficiare apte de muncă, în primele 10 luni din 2017 0,76% au refuzat un loc de muncă oferit sau un curs de calificare/recalificare/formare profesională, adică 2.503 de persoane. În 2016, numărul lor a fost de 2.825.
     
  4. Doar 350 de persoane au refuzat de trei ori un loc de muncă oferit - fiindu-le încetat dreptul la ajutor social - în primele 10 luni din 2017, adică aproximativ 0,11% din totalul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor.
     
  5. Cu contract de muncă în străinătate n-au plecat decât 570 de persoane beneficiare de ajutor social în 2016, 639 în primele 10 luni din 2017, adică 0,17% din totalul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor.
     
  6. Ministerul Muncii nu are o situaţie centralizată a planurilor de acţiuni sau lucrări locale, deşi acestea sunt, conform legii, trimise de primării agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, subordonate ministerului.
     
  7. Anecdotic, aşa cum intuiam, ministerul confirmă faptul că în general autorităţile locale preferă să includă în aceste planuri doar acţiuni de salubrizare sau întreţinere spaţii publice.
     
  8. În general, nu se centralizează niciun fel de date cu privire la aceste lucrări: nu există date despre eventuale modele de bună practică, nu există date despre parteneriate cu ONG-uri sau alte entităţi private.