Adriana Săftoiu, despre „reformiştii” din PNL: Revolta de acum e cam târzie. Răul deja a fost făcut
0Fostul deputat PNL Adriana Săftoiu a reacţionat luni la conflictul intern din tabăra liberală. Aceasta dă dreptate criticilor lui Rareş Bogdan faţă de liderul PNL Ludovic Orban în privinţa transferurilor de primari sau a rezultatelor de la locale, însă subliniază că tabăra reformistă s-a pronunţat târziu. „Răul a fost deja făcut. E nevoie de o reformă, dar nu in baza «să plece ei ca să venim noi»”, a mai precizat Săftoiu.
„Suntem pe aceleaşi poziţii, dar avem opinii diferite. Sigur că mi-aş fi dorit ca PNL să ţină la principiile pe care le-a expus public. Nici cel mai mare adversar al PNL nu poate să îi reproşeze că într-un an de guvernare nu a reparat, măcar, ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani. Dar nici cel mai bun prieten al PNL nu poate să nu vadă abateri grave de la principii care, ca să fie respectate, nu aveau nevoie nici de buget şi nici de rezolvarea pandemiei, ci doar de o morală minimă. Ne-am împăunat că nu vom hrăni traseismul, nici urmă de pesedist în PNL, şi am împănat listele locale si parlamentare cu pesedişti, de tot netul a vorbit despre aripa PSD în PNL. Au fost eliminaţi membri PNL pentru a intra spuma traseistă. PNL a ţipat ritos că e doar cu meritocraţia. Şi am asezat un cârd de «pretenari» prin funcţii, iar oglinda care ni s-a spart în cap a fost documentarul Recorder. Iar acolo şocul e omul pus la acea direcţie care spunea senin că îl recomandă apartenenţa la partid. Nu era o excepţie, ci regula. Sigur că după alegerile locale ar fi fost necesară o analiză. În Bucureşti, care contează cel mai mult în aritmetica electorală, PNL a luat doar 19% la locale. Eşecul a fost răsplătit prin faptul că şefia organizaţiei de Bucureşti s-a regăsit pe locuri eligibile pe lista parlamentară de Bucureşti, deschisă chiar de şeful partidului, prim-ministru”, a afirmat Adriana Săftoiu pe Facebook.
Săftoiu adaugă mai departe că reformiştii s-au trezit cam târziu şi precizează că, în privinţa traseiştilor de exemplu, s-ar fi putut exprima în privinţa validării listei, dar nu au făcut-o.
„Cu această listă, PNL a iesit pe locul III pe Bucureşti. A demisionat cineva? Revolta de acum e cam târzie. Răul deja a fost făcut. S-a tăcut şi între septembrie-decembrie. Fiecare îşi apăra locul eligibil, apoi speranţa că va avea de spus ceva în numirile prin instituţiile guvernului. Si cum s-a dus si speranţa asta, s-a pus de o revoltă. E nevoie de o reformă, dar nu in baza «să plece ei ca să venim noi». Eram impresionată dacă opozitia s-ar fi arătat la fel de vocală public atunci când conta. Acum listele sunt făcute, oamenii sunt în băncile lor asa că reforma necesară nu înseamnă eliminarea unui singur om. Ci eliminarea, ceea ce nu cred, a unui fel ipocrit de a face politică. Să spui una si să faci alta…e o listă întreagă de principii de la care s-a abătut PNL cu ajutorul multor şefi din conducerea partidului. De exemplu, listele cu traseişti nu au fost validate doar de şeful cel mare al partidului, ci inclusiv de organizaţii. E rost de o reformă? Atunci, să începem, dar nu cu privirea doar la un om”, a mai adăugat Adriana Săftoiu.
Reacţia fostului deputat vine după ce prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan a lansat duminică, într-un interviu la AlephNews, o serie de critici la adresa preşedintelui PNL Ludovic Orban, pe care îl acuză că ar fi trebuit să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al partidului. „Ludovic Orban se crede un fel de lupul alpha. Nu a consultat partidul când a fost vorba de miniştri. A venit cu o listă”, a mai adăugat acesta.
Criticile au continuat a doua zi, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, cerând la rândul lui demisia lui Ludovic Orban de la şefia partidului, subliniind că liberalii au nevoie de un lider care să negocieze şi să fie om de echipă, nu aşa cum a procedat actualul preşedinte.