Adevărul Live. Georgian Pop, preşedintele Comisiei SRI: Nu există o prevedere prin care Sebastian Ghiţă să fie exclus din Comisia de control a SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În contextul dezbaterii pe tema drepturilor individuale, preşedintele Comisiei de control a SRI, Georgian Pop, a vorbit, la Adevărul Live, despre legea pregătită de Parlament care ne va obliga să cumpărăm cartele telefonice cu un act de identitate.

Principalele declaraţii:

Ce va prevede proiectul carterelor prepay?

În anul 2013, spuneam că pe măsură ce fenomenul terorist creşte, ca o cosnecinţă, trebuie ca şi statele să găsească soluţii de contrabalansare. Există o vulnerabilitate a caracterului anonim al cartelelor prepay. Cei care apelează la cartele prepay apelează pentru că sunt mai ieftine. Peste 98% sunt oameni cinstituţi, oneşti. Aşa cum noi oamenii oneşti beneficiem de aceste cartele, şi infractorii utilizează aceste facilităţi pentru a pune în practică infracţiuni.

Am avut un schimb de experienţă cu preşedintele de control al serviciilor din Marea Britanie. Într-o proporţie foarte mare, pistele de plecare pleacă de la identificarea posesorului unui telefon, de la datele primare, unde a fost, cu cine a vorbit. Aceste date prezentate de procuror nu reprezintă, exclusiv, nişte probe în baza cărora ia judecătorul decizia. Avem nevoie de instrumente noi, avem nevoie să adaptăm legislaţia la evoluţia acestui fenomen.

Despre cum se exercită controlul asupra SRI

În fiecare lună, facem un control privind numărul de mandate. Dacă sunt prelungiri, dacă sunt altele noi. Ştim exact ce se întâmplă. ÎNu există nicio interceptare fără să fie aprobată de judecător. Peste şase luni, el înceteză.  Este vorba de un sistem integrat care nu permite eroarea umană. Sistemul tehnic este de aşa natură încât niciun ofiţer nu poate să facă un abuz, în sensul că vrea să asculte pe cineva. Sistemul nu porneşte decât după ce introduci datele din mandat. Orice ofiţer ştie că dacă primeşte un ordin ilegal, nu trebuie să-l execute. După ce dezbatem şi avizăm raportul anual al SRI în comisie şi după ce sunt dezbatute şi în plenul Parlamentului, ele sunt publice.

Există voinţă parlamentară de schimbare a legii?

În Comisie, având acces la foarte multe evaluări şi rapoarte clasificate, colegii mei din Comisie au înţeles necesitatea îmbunătăţirii situaţiei. Noua conducere a PSD înţelege foarte clar nevoia de a găsi acest echilibru corect. Reglementările legislative sunt sensibile, dar importante pentru noi doi şi este de rpeferat să avem consens politic. Am redactat o scrisoare adresată preşedintelui României, rpeşedinţilor Parlamentului şi domnului Cioloş în care expuneam o motivaţie.

Legea a fost elaborată acum 12 ani. Era altă perioadă, era alt context. Nu exista fenomenul luptătorilor străini. Legea trebuie schimbată pentru a avea o încadrare juridică pentru aceste fenomene. Dacă un ofiţer de la antitero primeşte o informaţie că există un cetăţean la aeroport suspect de terorist, cu un ghiozdan în spate, nu poate să-l oprească şi să-l legitimizeze chiar dacă informaţia a venit la el. Acel ofiţer trebuie să sune şeful, şeful să sune la Poliţie.

CCR a respins acel pachet de legi Big Brother. Nu credeţi că s-ar putea repeta situaţia?

Sper să nu mai ajungem într-o asemenea situaţie. Deciziile CCR sunt obligatorii, nu le comentăm. Trebuie să punem noua legislaţie cu ceea ce Curtea a decis. Necesitatea există dacă ne uităm la ce s-a întâmplat la Bruxelles. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Ce mai caută Sebastian Ghiţă în Comisia de control a SRI?

Este delicată întrebarea pe care mi-o puneţi. Oricine se uită în procedura legală constată că membrii Comisiei sunt votaţi de către întreg Parlamentul. Nu există o prevedere prin care un membru poate fi exclus.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite