Adevărata miză a unificării dreptei nu sunt alegerile prezidenţiale

De la stânga la dreapta, în prim plan: Cristian Preda, Mihai-Răzvan Ungureanu, Monica Macovei FOTO Mediafax

Suntem o naţiune de supravieţuitori şi am dezvoltat toate instinctele necesare supravieţuirii individuale sau de grup. Spunem ce trebuie să spunem, atunci când trebuie să spunem. Suntem prieteni cu cine contează şi râdem la comandă. Înţelegem oportunismul ca mod de viaţă şi divertismentul ieftin ca destindere. Pentru că nimic nu durează.

Pentru că nu contează să construieşti dacă se găseşte întotdeauna cineva să dărâme. Pentru că mai bine dăm o şpagă să ne asigurăm că lucrurile merg bine decât să respectăm un principiu. În lumea noastră, principiile nu pun mâncarea pe masă. Toată lumea promite până se vede cu sacii în căruţă. Dacă ai instinctele de supravieţuitor, poate reuşeşti să te descurci cumva. Poate mâine va fi mai bine. E un adevăr valabil în politică, aşa cum e valabil în orice oraş sau sat din România.

Avem nevoie de o mentalitate de învingător. În loc să spunem că am supravieţuit celor 25 de ani de tranziţie, că i-am supravieţuit lui Ceauşescu şi stalinismului, că am supravieţuit celor două războaie mondiale, ar fi mai sănătos dacă am gândi că am făcut faţă tranziţiei, că l-am învins pe Ceauşescu şi stalinismul, că am învins în cele două războaie mondiale. E doar o nuanţă. Depinde de noi ce alegem să vedem în noi şi în România. Un descurcăreţ sau un învingător. Descurcăreţul îşi asigură ziua de mâine. Învingătorul are grijă de copii săi. Dacă reuşim să privim şi altfel la propriul nostru destin şi dacă reuşim să oprim propria degradare şi minimalizare, vom vedea că putem să ne schimbăm. Pentru că supravieţuitorul scapă când alţii pierd, în timp ce învingătorul îi onorează pe cei care nu ajung la finalul drumului.

Şi e nevoie să facem asta pentru că ne-am săturat. Şi fiecare crede că s-a săturat de altcineva. De vecinul lui. De colegii de birou. Şi, mai ales, de clasa politică. Dar de fapt, ne-am săturat de noi. Şi fiecare dintre noi trebuie să se schimbe. Şi schimbarea ar trebuie să se petreacă începând cu clasa politică. Şi să fie o reformă profundă. Fără echivoc şi fără ezitări. Politicienii trebuie să se schimbe sau să dispară.

Stânga şi-a pus afişe prin ţară că suntem mândri că suntem români. Aşa o fi? Câţi dintre cetăţenii României recunosc fără ruşine prin Europa că sunt români? Câţi turişti români se plimbă prin Europa şi câţi români pleacă la cules căpşuni şi îngrijit bătrâni? Care sunt ştirile din presa europeană despre români? Suntem cu adevărat mândri de noi? Sloganul face realitatea? 

Dreapta e ruptă, fragmentată şi irosită în eforturile ei. Tragem tare pentru procente europarlamentare care să ne aşeze mai în faţă la masă negocierilor. Cât îi pasă cetăţeanului că politicienii de dreapta vor să supravieţuiască alegerilor europarlamentare şi, mai ales, celor prezidenţiale? Cât de mult înţelegem noi, ca politicieni de dreapta, despre situaţia din ţară când ne rupem afişele şi ne atacăm prin talk show-uri? Cât de capabili suntem să devenim noi învingători, când nu pricepem care e adevărata miză a unificării dreptei?

Adevărata miză este o guvernare solidă de dreapta care să poată duce la bun sfârşit programul de reformare. O guvernare solidă, care să nu permită stângii să distrugă câştigurile fragile pe care le-am dobândit în ultimii ani. Dreapta a câştigat alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009, dar putem spune că am avut cu adevărat o guvernare de dreapta timp de zece ani? Guvernarea PNL a fost susţinută de PSD şi pentru asta s-a plătit scump pentru că am ratat cu brio momentul unui boom economic. Ce a rămas în urma Guvernului Tăriceanu? În afară de conflictele cu Palatul Cotroceni, poate numi cineva ceva notabil? Călin Popescu Tăriceanu va juca din nou cartea victimei, dar ce a rămas de pe urma guvernării sale? Ce a produs alianţa PDL-PSD care a guvernat România înainte de alegerile din 2009? A fost o guvernare de dreapta? Emil Boc s-a trezit Prim-ministru în cea mai proastă conjunctură economică şi am plătit cu vârf şi îndesat pentru asta. Iar ultimii doi ani ai decadei aparţin lui Victor Ponta. E asta o guvernare de dreapta?

Cu toate aceste impedimente, reforma statului a făcut primii paşi. Timizi şi poate nesubstanţiali, dacă priveşte ansamblul statului român. Dar aceşti paşi s-au făcut şi e cazul să nu irosim o oportunitate rară. Ştim din istoria noastră că reforma în România nu e un copil îndrăgit şi că nu are o viaţă uşoară. Aşa că, dacă vom fi în situaţia de a câştiga alegerile prezidenţiale, ar trebui să avem grijă cum gestionăm acel câştig. Nu e suficient să instalăm un preşedinte de dreapta la Cotroceni. E nevoie de o coaliţie puternică în spatele lui. Fără orgolii. Fără fisuri. Fără ezitări! 

Dacă vom avea un Preşedinte de conjunctură, vom plăti un preţ teribil după alegerile de la sfârşitul anului. Dacă nu vom reuşi o unificare a dreptei care să îndepărteze fisurile provocate de orgolii, vom fi din nou ţinta uneltirilor PSD-iste şi nu vom putea schimba şi reforma cu adevărat România. Dacă nu vom fi uniţi, le vom permite să facă în continuare presiuni mediatice şi să provoace suspendări care vor distruge tot ce am construit împreună. 

Unificarea e necesară cât mai curând, dar în procesul de unificare nu trebuie să apară umiliţi şi supravieţuitori. Toţi cei care stau la masă ar trebui să înţeleagă că dacă nu vom avea negocieri oneste şi purtate cu înţelepciune, ne vom alege cu o victorie de etapă care va transforma victoria finală într-o povară şi, finalmente, într-un eşec. Haideţi să privim negocierile ca pe un proiect de uniune naţională de care are nevoie naţiunea română şi statul nostru în ansamblul lui. Avem şi printre noi oameni care vor trăda şi vor întoarce armele. Sirenele stângii au dovedit că pot fi persuasive. Dar trădarea apare doar dacă oamenii oneşti o lasă să se manifeste.
 
E nevoie de înţelegerea profundă a faptului că miza este reforma. Nu funcţia de Preşedinte, Prim-ministru sau Preşedinte al vreunei camere parlamentare. Miza nu e să ne numim prietenii în funcţii de miniştri sau ambasadori. MIZA ESTE ROMÂNIA. Şi România are nevoie de o reformă profundă. Degeaba câştigăm, dacă nu vom realiza această reformă. Pentru că doar reforma statului poate genera reforma societăţii şi ne poate transforma pe toţi în nişte învingători.