Ţinta am fost şi suntem noi

Dar până acum cine a fost ţinta? Noi! Noi, cei taxaţi pentru orice respiraţie în spaţiul carpato-danubiano-potic. Noi, minoritatea care crede în principiile statului de drept. Foştii jurnalişti au ştiut foarte bine că activează în compexe politico-mediatice, iar acum şi-au amintit că au ecusoane de jurnalişti. Au aruncat cu propagandă în ventilatorul politic şi acum se uită uimiţi cât de împroşcaţi şi şubrezi au ajuns.

„Acum noi suntem ţinta” este ultimul slogan al postului de televiziune vizat direct de aberanta ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa. Dar până acum cine a fost ţinta? Noi! Noi, cei taxaţi pentru orice respiraţie în spaţiul carpato-danubiano-potic. Noi, minoritatea care crede în principiile statului de drept.

Am urmărit indignarea cu care au comentat reporterii de la respectivul post ordonanţa, atitudinile lor fiind acum justificate. Nu am putut să înţeleg atitudinile din vara lui 2012, când aceleaşi personaje politice loveau cu toporul în fragilii piloni ai statului de drept. Îmi amintesc cu cât patetism acuzau UE de ingerinţă, cu câtă umezeală în ochi îl priveau pe cel ce-i loveşte acum. Nu s-au indignat faţă de gesturile iresponsabile şi antidemocratice din timpul puciului parlamentar, ci au fost propagandişti vajnici, susţinători ai acelui nenorocit eveniment. Atunci nu erau ţinta ei, ci noi. Atunci nu le erau lezate interesele, pentru că ţinta lor nu era apărarea statului de drept, ci lipirea de noua putere, de la care, probabil, sperau că vor obţine avantaje.

Dincolo de legitimitatea indignării, am văzut aseară cum au început să-şi pună cenuşă în cap. Cum a început „să o ungă pe suflet” pe Emma Zeicescu postarea lui Radu Tudor de la Antena lui Voiculescu. „Pupat Piaţa Independenţei”. Doamne, ce uniţi mai sunt! Doamne, ce bine se înţeleg ei doi! Cât de ridicol a fost Rareş Bogdan când, în acelaşi costum de mafiot scăpătat al anilor ’30, a început să spună că a făcut o  mare prostie susţinându-l pe Ponta! A fost direct din „categoria Emil Bobu”.  

Un lucru nu au înţeles aceşti propagandişti (că jurnalism nu au mai făcut de multă vreme): problema lor nu trebuia să fie susţinerea lui Ponta sau a oricărui politician, ci apărarea unor principii. Rareş Bogdan, epigonul palid al lui CTP, nu s-a plâns că a încălcat regulile deontologice, ci că l-a susţinut pe un politician. E clar: mâine nu va apăra legi şi principii, ci pe un alt politician care îi garantează o slujbă. Până când şi acela îl va arunca la coş, şi iar îşi va pune costumul cu dunguliţe şi se va plânge de lipsă de… ş.a.m.d.

După 2007, cele mai importante televiziuni s-au comportat ca partide politice. Or, în politică, la ce te aştepţi? La lovituri. Foştii jurnalişti au devenit propagandişti, în timp ce politicienii s-au comportat ca nişte analişti politici. Când au fost demonstraţii împotriva proiectului Roşia Montană, nu au fost prea afectaţi, preferând să caute persoanele din spatele protestelor, doar-doar le vor compromite. Văd că şi atacul dur al politicienilor la adresa DNA îi interesează doar ca episod în meciul Băsescu-Ponta, şi nu în raport cu statul de drept. Nu sunt ei ţinta.

Foştii jurnalişti au ştiut foarte bine că activează în compexe politico-mediatice, iar acum şi-au amintit că au ecusoane de jurnalişti. Au aruncat cu propagandă în ventilatorul politic şi acum se uită uimiţi cât de împroşcaţi şi şubrezi au ajuns. Nu i-a interesat faptul că lipsa de lege îi vulnerabilizează pe toţi, implicit pe ei. Lipsa lor de reacţie faţă de încălcarea principiilor statului de drept i-a făcut ţintă. Sunt ţinta propriului lor „malpraxis” şi cer acum sprijin de peste tot. Probabil că îl vor primi de la cel care i-a pocnit cu ordonanţa, dar pe un preţ, că aşa e în politică.

Noi, cei care am fost şi vom rămâne ţinta abuzurilor şi după ce ei îşi vor relua locul în linia trăgătorilor, vom crede mai departe în statul de drept. Vom susţine mai departe toate formele de menifestare a societăţii civile, chiar şi atunci când nou veniţii în rândul ţintelor îşi vor fi negociat cu guvernanţii un loc comod într-un stat nedrept, loc din care vor ridiculiza acţiunile noastre. Vom protesta şi împotriva ordonanţei care îi afectează grav, cu convingerea că e mai onorabilă postura de revoltat decât cea de dezamăgit din „categoria Emil Bobu”.