Jurnaliştii au văzut vizita ca pe un meci cu învingători şi înfrânţi, fiecare cu agenda locală – directiva muncitorilor detaşaţi versus Schengen – şi nu au făcut analiza prin prisma dată de esenţa şi complexitatea agendei. Pentru că, până la urmă, o vizită se măsoară pentru ambii participanţi în funcţie de obiective şi de nivelul de ambiţie asociat rezultatelor estimate. Iar într-o asemenea cheie, lucrurile au stat mult diferit decât în comentariile mai binevoitoare sau mai răutăcioase, mai ales cele venite de la mass media din state europene implicate în competiţii electorale.

Susţinerea principială a lui Macron, motorul reformei europene

Vizita Preşedintelui francez a avut câteva elemente relevante: a avut loc după întâlnirea bilaterală din marja Consiliului European de vară, a făcut parte dintr-un turneu şi a marcat angajarea europeană, euro-conformă, euro-optimistă şi euro-constructivă a României. Filo-europenismul de la Bucureşti şi aspiraţia de a fi în inima Europei, de a contribui la re-energizarea şi relansarea proiectului european, de a fi parte a dezbaterii, au făcut ca România să fie pe această listă a statelor vizitate, de la care Macron a solicitat sprijin, dar să fie şi un aliat important pentru reformele Europei viitorului..

Apoi, vizita a relansat un parteneriat strategic care avea sincope şi răni ale trecutului: de la vânzarea de port-elicoptere Mistral către Rusia (tranzacţie blocată la nivel NATO, şi nave redirecţionate către Egipt, un proces care reliefa egoismul şi excepţionalismul francez al lui Nicolas Sarkozy, care punea, cinic, prosperitatea şi echilibrarea bugetului său deasupra parteneriatul aliat şi a celui strategic cu România şi ignora sau minimiza măcar ameninţarea creată de această tranzacţie în Marea Neagră), la celebra directivă a Ministerului de Interne francez de desfiinţare a taberelor de romi români din Franţa – care a generat reacţia dură a Comisiei Europene anterioare – şi până la obiceiul filmării romilor români cerşind pe Champs Elysees, de fiecare dată când Francois Hollande scădea un procent în sondaje, într-un circ de-a dreptul hilar şi dezgustător. Toate aceste momente au probat mai degrabă sincopele parteneriatului strategic, nu susţinerea şi completarea substanţei lui.

România este un susţinător al lui Emmanuel Macron la nivel european din mai multe motive.

Recuperarea Parteneriatului Strategic România-Franţa a fost naturală deoarece, la nivel economic, relaţiile şi interconectarea sunt majore, la nivel cultural afinităţile sunt evidente, la nivel istoric apropierea e de netăgăduit, iar la nivel strategic, au zburat şi avioane Rafale în exerciţii comune, aşa cum au fost prezente şi nave franceze în Marea Neagră. Deci întâlnirea şi relansarea parteneriatului strategic au fost de bun augur.

Pe de altă parte, România este un susţinător al lui Emmanuel Macron la nivel european din mai multe motive: pentru victoria sa cu un program pro-european, arătând că se poate face campanie europeană victorioasă într-o ţară fondatoare a UE care a respins Tratatul Constituţional, care avea drept candidaţi prezidenţiali eurosceptici, dar şi anti-europeni, care vroiau ieşirea Franţei şi UE şi desfiinţarea, practic a Uniunii; pentru că vine cu programul relansării, reformării şi re-energizării Europei; pentru că atacă principala problemă actuală a modelului european, revizuirea statului bunăstării, welfare state, prin limitarea componentei sociale excesive, pe fondul lipsei de competitivitate şi a creşterii economice infime, şi cu deficite mari. Iar Franţa lui Macron încearcă astăzi tocmai revizuirea constrângerilor contractelor de muncă şi a preeminenţei sindicatelor din economia franceză, acolo unde deţin, ca patroni, monopoluri cheie – SNCF, căile ferate franceze, industria de energie atomică, transportul aerian, domenii care permit resurse şi blocaje majore ale economiei şi şantaj contra statului la orice moment.


FOTO Gulliver/Getty Images

Directiva muncitorilor detaşaţi: un dosar complex şi cu foarte multe nuanţe

Pe fondul susţinerii preşedintelui francez, de plano, pentru a realiza întreprinderile pe care şi le-a propus, a intervenit şi strategia de a nu respinge propunerea de revizuire a directivei muncitorilor detaşaţi. De a negocia, de a cădea de acord că lucrurile trebuie modificate, dar cu respectarea intereselor României. De altfel, această abordare pare una strategică în cadrul administraţiei Iohannis în mai multe dosare europene: trebuie să fim prezenţi la dezbateri, la negocieri, la redesenarea tuturor proiectelor, să participăm la dezbateri şi negocieri întotdeauna, nu să respingem fără drept de apel această perspectivă şi să trebuiască, poate, în viitor, să fim fie izolaţi la nivel european, fie să ne regăsim în al doilea cerc european, exterior miezului european, fie să fim obligaţi să intrăm într-un format gata pregătit, la desenarea căruia nu am participat.

Despre lucrătorii detaşaţi, dezbaterea – în partea sa publică – a scos la iveală, la prezentare şi la întrebări, un preşedinte al României, Klaus Iohannis care ştie la nuanţă dosarele.

Teza fundamentală strategică este că astăzi România negociază la masă, cu toată forţa, fiind recunoscută, apreciată şi respectată, iar punctele sale de vedere ascultate tocmai pentru că e un contributor ferm la viitorul european. O face şi în proiectul viitorului european, şi în proiectul Armatei Europene (proiect cu multe elemente pro şi contra), dar are România de spus şi-şi doreşte să fie parte şi din dezbaterea în cadrul Eurozonei - pentru că, chiar dacă nu suntem membri, reformele din cadrul zonei euro ne afectează ca parte a pieţei comune, deci e normal să fim şi prezenţi la dezbateri, şi parte a deciziei, şi parte a dezbaterii noului Schengen – pentru că noi apărăm o lungă frontieră a UE, o facem cu responsabilitate şi performanţe recunoscute, am îndeplinit tehnic criteriile şi ar trebui să fim deja în interior, ne şi interesează cum va arăta noul Schengen.

Despre lucrătorii detaşaţi, dezbaterea – în partea sa publică – a scos la iveală, la prezentare şi la întrebări, un preşedinte al României, Klaus Iohannis care ştie la nuanţă dosarele, care e capabil să respingă recursul neproductiv la diplomaţia şi ambiguitatea constructivă şi să refuze o susţinere deplină, respectiv să prezinte contexte şi limite ale temei. E o descoperire pe care, personal, o fac după doi ani şi 8 luni de mandat Iohannis şi cred că e o uşurare pentru orice român responsabil să constate această perspectivă. Klaus Iohannis şi-a respectat statutul, a respectat strategia de a-l sprijini pe Macron, dar a respectat şi interesele românilor.

Despre acest subiect, merită spus că nu e vorba despre blocarea liberei circulaţii a forţei de muncă. Că nu e vorba despre muncitorii la negru sau despre muncitorii români care acceptă salarii mai mici în alte state ale Europei. Nu e vorba nici despre specularea diferenţelor financiare între statele europene şi de a lua ajutoare sociale, la altă dimensiune, în statele occidentale, o altă formă de dumping social, reclamată cu precădere în Marea Britanie. Nu. E vorba doar despre lucrători detaşaţi. Angajaţi ai unor companii internaţionale – multinaţionale sau franceze, cu filiale în România şi în Franţa – aceşti muncitori sunt detaşaţi din România în Franţa, sunt plătiţi pentru munca prestată acolo, dar toate dările, taxele, impozitele sunt plătite în România, la nivelul din ţară, deşi munca e prestată în Franţa. Aici ar fi durerea, e vorba deja despre un fenomen, despre circa 500.000 de oameni, susţin estimările franceze.

Preşedintele Macron, în timpul răspunsurilor la întrebări, a recunoscut şi susţine convergenţa, deci politica de coeziune, deci fondurile aferente, o victorie directă a României în această discuţie şi negociere pe nuanţe.

Iar răspunsul lui Klaus Iohannis acoperă faptul că, prin modificarea franceză a directivei europene – menită să îmblânzească şi să apere populaţia franceză, pentru a contrabalansa reformele dure pe piaţa muncii care urmează şi care au constat 10 procente în sondaje pentru Macron (dar reforme pe care le susţinem şi noi, şi statele ce văd un viitor al Europei) – se produc dereglaje şi derapaje în alte zone, cu apa din copaie se aruncă şi copilul, pentru că sunt domenii în care lucrurile sunt diferite şi au altă relevanţă, cum e cazul, de exemplu, în transporturi. Transportatorii români lucrează în Franţa pentru că asta e meseria lor, sunt detaşaţi din cauza perioadei de lucru acolo, dar sunt plătiţi în România. Deci nici ei, nici alţii ca ei nu trebuie să fie afectaţi de modificare, pentru că această posibilitate înseamnă discriminare şi distorsiune pe competiţia în domeniu.

În plus, chiar dacă nu a spus-o în conferinţa de presă Klaus Iohannis, este mai simplu să susţii convergenţa, să susţii o egalizare a salariilor, deci a impozitelor care merg la fondurile sociale în toate statele, pentru că, dacă veniturile şi viramentele sunt comparabile, nu se mai poate specula între aceste diferenţe prin diverse scheme de optimizare ale unor companii cu prezenţe în ambele state. Iar pentru acest pas, trebuie menţinută politica de coeziune, fondurile de coeziune, despre care se vorbeşte tot mai mult că vor fi scoase şi diminuate. Or, Preşedintele Macron, în timpul răspunsurilor la întrebări, a recunoscut şi susţine convergenţa, deci politica de coeziune, deci fondurile aferente, o victorie directă a României în această discuţie şi negociere pe nuanţe. Aşa am şi putut vedea că subiectul a fost abordat şi că, în ciuda Brexitului, Franţa - unul din statele donatoare net – va susţine această politică, precum şi politica agricolă comună, de interes pentru ambele state.

Proiectele militare şi economice: în plin avânt

Comentatorii spectaculoşi şi în fuga după audienţă, sau doar superficiali, au vorbit, cu o expresie devenită celebră, chiar dacă era de campanie electorală, din altă realitate, despre Franţa care vine să-şi ia tainul. Şi aici greşesc fundamental. Nici măcar nu e adevărat: Franţa a profitat de privatizări şi deschideri de pieţe aşa cum a profitat şi România de investiţiile franceze şi cum au profitat ambele state de exporturile produselor fabricate în România. În plus, chiar pe tema elicopterelor multirol, cu destinaţie civilă, soluţia adoptată e una de compromis. Despre alte contracte şi proiecte, eventual despre problemele lipsei profiturilor din scriptele BRD-Societe Generale, discuţia s-a purtat, probabil, putem prezuma, în spatele uşilor închise, la întâlnirea cu premierul Tudose, ştiută fiind reticenţa preşedintelui Iohannis de a intra în teme ce nu fac parte, strict, din conţinutul mandatului său.

Despre contractele şi memorandumul semnate, ele au fost negociate anterior şi semnarea a marcat doar un moment festiv, dar a şi subliniat susţinerea acestora de către cei doi preşedinţi şi a complinit momentul festiv la vârf al relaţiilor româno-franceze. Cât despre substanţă, avem cooperarea europeană bilaterală, dar mai ales o prelungire a contractului Airbus Eurocopter, pentru fabricarea şi vânzarea de elicoptere multirol cu utilizare duală, o prelungire a contractului pe 15 ani, cu 35 de unităţi asumate, deci elicoptere utilitare, ale Internelor şi urgenţelor civile, dar şi producţie pentru export. E partea lucrativă directă a contractului şi nu are a face cu elicopterele de atac, produse de care are nevoie Armata Română şi unde decizia strategică este pentru Bell Helicopters. Dar şi firma americană, pe un proiect Government to Government, are spaţiu de offset şi pe producţia de elicoptere multirol, dacă şi-o doreşte.

În funcţie de cum arată contractul complet, e un câştig pentru România transferul tehnologic sau producţia în România.

E adevărat că, probabil dintr-o inabilitate a companiei de consultanţă românească, sau chiar a Airbus - dar m-aş mira să fi fost coordonată cu vizita de stat - în presa românească a apărut, chiar în ziua vizitei, un articol în care firma franceză cerea licitaţie şi acces la contractul de elicoptere de asalt. În plus, tot în presă, în aceeaşi perioadă, s-au agitat apele cu referire la lipsa de competiţie, ba chiar la o perspectivă de infrigement contra României pe această temă. Şi unele ONG-uri s-au agitat să caute acte şi documente pe domeniu, pentru a cenzura guvernul României. Ei bine, nu se pune problema, există paragraful 3 din legea achiziţiilor publice (directiva europeană aferentă) care marchează excepţia privind contractele între guverne, nu de la companii, şi care fac posibilă achiziţia, pe baze complet legale, a elicopterelor de asalt de la Bell Helicopters. Iar inabilitatea prezentării şi presiunile publice în România ar putea determina şi alte reacţii de scurgere în presă a unor elemente de fugă după caimac, fără să iei şi munca meticuloasă şi aşezată, pe perioadă îndelungată, a cărei publicare nu ar avantaja deloc firma franceză implicată.

În fine, contractul cu MBDA pentru rachete cu rază scurtă şi foarte scurtă este unul util. E vorba despre o companie de top, cu produse extrem de importante, o tehnologie actuală. În funcţie de cum arată contractul complet, e un câştig pentru România transferul tehnologic sau producţia în România, dar şi parteneriatul cu firma franceză.

Ca să fim pe deplin acoperitori ai discuţiilor şi negocierilor de fond româno-franceze, ar trebui să acoperim şi temele legate de viitorul Europei şi apărarea europeană. Discuţiile au avut loc în spatele uşilor închise, există elemente la care putem avea acces, dar, de fapt, pe fond, multe din aceste discuţii rămân secrete, ceea ce înseamnă că evaluarea şi analiza s-ar face pe baza multor speculaţii. De aceea ne vom abţine să intrăm pe deplin în aceste teme. Vom spune doar că abordările sunt nuanţate şi conţin discuţii deschise şi clare pe toate faţetele tematicilor acestor proiecte, care nu sunt respinse de România, dar nici nu sunt acceptate într-o formă prescrisă, ci ţara noastră contribuie la desenarea lor şi-şi apără interesele în cursul acestor negocieri.

Klaus Iohannis a primit un sprijin nuanţat pentru prezenţa la discuţiile Schengen, un loc la masă şi recunoaşterea progreselor şi realizărilor României în materie, nu şi intrarea în spaţiul Schengen la care aspiră.

Pentru a concluziona, avem de a face cu o vizită foarte bună, care a marcat apropierea româno-franceză pe multiple teme, care menţine şi consacră România ca partener la masa deciziilor marilor proiecte de viitor şi a reformării UE, o discuţie în care nimeni nu a pierdut, nimeni nu a câştigat în detrimentul celuilalt, ci ambele părţi au fost fair play şi au expus poziţiile, încercând să înţeleagă una argumentele celeilalte şi să-şi ajusteze proiectele şi aşteptările potrivit acestor reacţii. Macron a plecat având certitudinea susţinerii româneşti pe fondul proiectelor sale europene, strategice, cu susţinerea pentru modificarea Directivei muncitorilor detaşaţi, dar nu în forma radicală propusă de Franţa, ci ţinând cont de nuanţe şi de interesele româneşti, în timp ce Klaus Iohannis a primit un sprijin nuanţat pentru prezenţa la discuţiile Schengen, un loc la masă şi recunoaşterea progreselor şi realizărilor României în materie, nu şi intrarea în spaţiul Schengen la care aspiră. Deci o desfăşurare şi concluzii în spaţiul aşteptărilor realiste, nu al promisiunilor fanteziste, făcute să nu fie respectate.

În termenii limbajului diplomatic din perioada dinainte de 1989, am avut o vizită deschisă, sinceră, prietenească. Părţile au spus ceea ce aveau de spus, îşi cunosc poziţiile, elementele comune, dorinţa de cooperare şi interesul pentru sprijinul reciproc, dar şi limitele susţinerii şi interesele celuilalt. În plus, ambiguitatea constructivă din prezentările discursurilor a fost completată cu răspunsuri directe şi nuanţate la întrebări, care au subliniat atenţia, minuţiozitatea, nuanţele şi responsabilitatea cu care au fost tratate dosarele. Şi, cel mai important, faptul că România are preşedinte.