Nu fiindcă dl. Teodorovici, binecunoscut drept un apropiat al fostului şef al PSD şi prim-ministru Victor Ponta, ar fi lansat cine ştie ce atacuri nemaiauzite la adresa lui El Lider Maximo, dl. Liviu Dragnea. Ingineraşul care se visează stăpânul absolut al României şi care se comportă ca un fel de alter-ego al lui Nicolae Ceauşescu. Ori pentru că dl. Teodorovici ar fi subminat autoritatea, atâta câtă e, foarte adevărat că foarte puţină, a premierului Mihai Tudose al cărui consilier onorific a mai fost doar câteva ore după ce a răspuns întrebărilor foarte bine ţintite ale jurnaliştilor Claudiu Pândaru şi Florin Negruţiu.

Nu, nici vorbă.

Dl. Teodorovici şi-a îngăduit să apară foarte des la televizor (păcat de moarte!), să gândească cu voce tare, să spună lucruri de bun simţ, să admită adevăruri. Ca, de pildă, că dl. Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor în guvernul Tudose, a făcut o seamă de declaraţii ce nu se cuveneau făcute. Sau că nu se justifică sub nici o formă construirea unui mega-stadion la Alexandria. Ori că veniturile Bisericii ar trebui impozitate fiindcă şi Biserica s-ar cuveni, în fine, să realizeze că trăim în secolul al XXI lea.

Nu e vorbă, Biserica, indiferent de ce rit este, îşi cunoaşte foarte bine şi interesele, şi modul în care trebuie să le administreze în specificul normelor economice ale secolului al XXI lea. Căci altfel cum s-ar explica, de pildă, anunţul făcut public în vreme cu puţină vreme de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului că a achiziţionat acţiuni de la Electrica? Şi aceasta e numai una dintre operaţiunile comerciale ale SC. BOR. SA, al cărui preşedinte al Consiliului de Administraţie este însuşi patriarhul Daniel. Dacă m-am servit de exemplul de mai sus e numai fiindcă îl aveam la îndemână pentru simplul motiv că „beneficiez” şi eu de curentul electric furnizat de compania unde deţine acţiuni respectiva Arhiepiscopie. În consecinţă, cunosc pe propria-mi piele calitatea serviciilor şi felul în care s-a ajuns la profit maxim pe spinarea consumatorilor. Lungimea cozilor de la ghişeele pentru încasarea facturilor e mai mult decât relevantă.

Nu mă îndoiesc că dl. Eugen Teodorovici, recunoscut de mulţi drept un bun economist, ştie nu doar aceste lucruri de detaliu, ci şi cât de mari sunt şi averea, şi veniturile nu numai ale BOR, ci şi ale celorlalte culte din România. Ca fost ministru de Finanţe şi în calitatea pe care o deţinea la data acordării interviului, acelaşi domn Teodorovici cunoştea cum nu se poate mai bine cât de prost stau lucrurile cu bugetul ţării şi cât de arzătoare dorinţa guvernanţilor de a găsi soluţii de supravieţuire. Iar o astfel de impozitare reprezintă una.

Însă, indiferent de comentariile critice la adresa spuselor d-lui Teodorovici făcute de preşedintele Klaus Iohannis, dar şi de dl. Liviu Dragnea, nu cred că propunerea de impozitare a Bisericii a fost motivul demiterii on the spot a consilierului onorific al premierului Tudose.

Contrazicând decizia cu dedicaţie a vicepremierului Sevil Shhaideh, care a aprobat sume imense pentru un megastadion ce ar urma să se construiască în capitala Teleormăniei, dl. Eugen Teodorovici a spus un adevăr. Iar recunoaşterea acelor adevăruri care nu-i convin mai- marelui partidului, la PSD se plăteşte cu funcţia.

Duminică, la emisiunea Ultima ediţie de pe TVR 1, realizată de Claudiu Lucaci, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, dl. Lucian Romaşcanu, s-a lansat în tot felul de exerciţii de retorică. Însă, până la urmă, strâns cu uşa de întrebările intervievatorului, dl. Romaşcanu s-a văzut obligat să admită că din ianuarie, de la preluarea guvernării, şi până duminică, 16 iulie, alianţa PSD-ALDE nu a făcut nimic pentru marcarea Centenarului Marii Uniri. Dl. Romaşcanu a recunoscut chiar că se intenţionează desfiinţarea Departamentului Centenar.

Dacă, mai apoi, dl. Romaşcanu nu şi-ar fi exercitat talentele recunoscute de gargaragiu, nu e defel exclus ca adevărurile recunoscute în cursul emisiunii să fi fost şi ele de natură să îl coste postul.