Miza nu e doar situaţia cabinetului şi imaginea sa, dar şi gestiunea speranţelor romanilor, de la cetăţeanul de rând, la antreprenorul onest care aştepta în decembrie ca lucrurile „să înceapă să se mişte în sfârşit”. 
 
Contextul e mai simplu şi clar decât pare, de aici şi forţa aşteptărilor. PSD a scos un scor istoric la alegerile din decembrie, ceea ce înseamnă o aşteptare socială enormă de schimbare, pe varii paliere: social, economic, politic. Guvernul a început însă cu planul judiciar şi s-a poticnit, dosarul fiind păsat mai departe unde trebuia să fie de prima dată, la Parlament. În ianuarie s-au luat mai multe măsuri economice cheie, care însă nu au fost mediatizare concludent căci pe de o parte echipă nu era încă formată, şi pe de altă parte, lumea era mai ocupată la TV şi în stradă decât la admiraţia pentru acţiunea economică guvernamentală. Aşadar, în mod ironic, PSD s-a ţinut mare parte de cuvânt/platformă electorală, dar lumea nu a apreciat din motivul simplu că a fost zgomot, cauzat de alte iniţiative PSD. 
 
Dincolo de persoană premierului şi de personalitatea variilor miniştri, e nevoie de un restart al acestui cabinet. Acest reset nu poate fi însă doar unul comunicaţional, ci şi unul de strategie politică şi de politici publice. Mai jos sunt 5 direcţii simple (formulate ca întrebări şi răspuns) care pot face munca acestui executiv mult mai uşoară: 
 
1. De ce guvernezi / Ce plan ai pentru ţară? E cheie ca executivul să explice oamenilor în maximum 2 paragrafe (şi să repete prin comunicatori în spaţiul public) de ce guvernează şi în ce direcţie. Dincolo de rezultatul alegerilor, e importantă destinaţia, care e proiectul de ţară, din perspectiva guvernamentală, până în 2020. 4 ani sunt foarte mult în viaţa politică şi nu există bani pentru măriri salariale sau tăieri de taxe în fiecare lună. Lumea nu numai că va înceta să mai aprecieze la un moment dat „atenţiile” economice, dar va începe să aibă dubii cu privire la sursele financiare. Asta presupunând că se întâmplă scenariul optimist şi funcţionează reţeta economică propusă (scenariul pesimist fiind măriri urmate de „oops, nu mai avem bani”): ca să funcţioneze însă, e nevoie e optimism economic (nu doar de consum), or actualul cabinet nu inspiră, cel puţin pe moment, optimism.
Nu poţi trece anul 2017 doar cu Legea salarizării unitare şi Fondul Suveran.
2. Cine eşti şi ce vrei de la noi? Lucru valabil atât pentru Premier cât şi pentru miniştrii săi. E important să se vadă clar că Premierul şi Miniştrii săi au personalitate şi o anumită autonomie de acţiune, mai precis că sunt oameni cu „voinţă, valori, viziune” în cantităţi rezonabile, şi nu simpli executanţi. E important să vedem, în varii domenii, politici publice articulate simplu şi clar: nu poţi trece anul 2017 doar cu Legea salarizării unitare şi Fondul Suveran. Desigur, aici progresul depinde şi de semnalul de respiro din partea liderului PSD Dragnea, dar să nu uităm că „puterea nu se dă, se ia”. Ministerele nu pot aştepta ok-uri pe whatsapp din Kiseleff, zilnic, căci la câte ok-uri sunt de dat, e deja coada, şi ţara rămâne blocată. 
 
3. Apropo de blocaj: cât mai stau până dau drumul la proiecte? Dezvoltarea ţării suferă masiv: au existat aşteptări masive toamna trecută că după „haosul/indecizia” de sorginte tehnocrată, vom avea de a face cu un guvern care ştie ce vrea şi care va aproba proiecte de dezvoltare a ţării, de la nivel de infrastructură, la orice alt plan de construcţie sectorială. În schimb, dincolo de măriri de pensii şi salarii, nu se văd planurile de investiţii şi asta înnebuneşte sectorul privat, şi mai ales antreprenorul român, care fie va ajunge la faliment, fie la export exclusiv, fie la concedieri pe fundal de exasperare. Nu e chiar cel mai bun mod de a promova crearea de locuri de muncă. Şi, dacă nu întăreşti capitalul local, cum poţi creşte ca ţară? Mai ales în contextul în care pari să ai probleme în creştere - de principiu - cu capitalul străin. Orice guvern are nevoie de aliaţi, nu poate antagoniza categorii întregi economice, fie şi pe termen scurt. E adevărat că opoziţia parlamentară e slabă, dar va creşte opoziţia de alt fel, cum s-a văzut în ianuarie şi februarie. 
 
4. Ne hotărâm şi noi odată dacă suntem patrioţi, naţionalişti sau pur şi simplu actori rămaşi agăţaţi în narativul de campanie din toamnă? Dacă tot se rezolvă cu sectorul privat românesc, mai sus, a sosit momentul să ne uităm şi la capitalul străin care se şterge periodic la ochi când mai citeşte vreo ştire cu conspiraţii şi multinaţionale. E mai simplu decât pare: ori negociezi cu oamenii aceştia elegant să „lase” mai mulţi bani în ţară dar le dai stabilitate, ori le transmiţi clar că nu îi vrei aici (dar ai alternativă la ei? nu), cu riscurile de imagine şi de uşi închise aferente. Şi investitorii străini, ca şi cei români, merită respect şi stabilitate, nu doar financiar-fiscal, ci şi comunicaţional: dacă vrei să plătesc mai multe taxe şi impozite ca multinaţionala poate că e ok, dar dă-mi motive să vreau să rămân pe piaţă, ca şi stabilitate, investiţii, potenţial de profit pe termen mediu şi lung, nu îmi spune doar că îmi trimit angajaţii în stradă la comanda lui Soros. În august va fi momentul adevărului, componenta bugetară, şi, dacă continuă narativul naţionalist („patriotic”, whatever), cine va aduce investiţii în toamnă, ca să compenseze gaura de la buget? Atât actualii, cât şi noii investitori trebuie „serviţi” rapid, eficient, fără corupţie: ţara are nevoie de bani, nu ni se face o favoare că se investeşte în „buricul pământului”, dacă nu vrem noi banii, îi iau vecinii.
„România First” se face cu cap, nu cu izbitul cozii de pământ.
5. Facem ceva sănătos cu privire la mândria naţională şi politica externă, respectiv comerţul exterior? Dacă tot majoritatea parlamentară a dat un guvern mandatat să fie mai prezent la masa Bruxellesului şi mai mândru că poziţionare în plan extern, să facem asta ca la carte. Asta înseamnă, în primul rând, contribuţie la masa ideilor în marile dosare de interes pentru partenerii noştri (= respect intelectual, „peer to peer”), dar şi capacitatea de a-ţi apăra inteligent interesele, fie ele politice, economice, de imagine sau influenţa (= respect competitiv, când nu te mai aliniezi pur şi simplu consensului, fără însă a deveni un Gică Contra). O intrare în normalitate la acest capitol presupune mesaje periodice ale Premierului şi miniştrilor în presa internaţională, dând o voce clară României, pe varii subiecte, dar şi promovarea capitalului naţional la export. Când a fost ultima dată când am văzut o delegaţie de oameni de business români mergând cu Premierul sau Preşedintele într-o vizită bilaterală cheie? Dacă tot ne dorim un loc la masa deciziei, să învăţăm de la cei care ştiu să facă o politică externă şi de comerţ globală, de la americani, britanici, germani şi francezi. „România First” se face cu cap, nu cu izbitul cozii de pământ.