CRONICĂ Culminaţiile Orchestrei Regale din Stockholm

Pianistul britanic Stephen Hough FOTO: Agerpres

În seara de luni, 23 septembrie, Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm a concertat pe scena Sălii Palatului. Orchestra, cu o sorginte mai mult decât centenară, a fost condusă de finlandezul Sakari Oramo, dirijor principal al acesteia. Muzicianul şi-a dobândit experienţa lucrând cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Finlandeze, cu cea a oraşului Birmingham, cu BBC...

Cronică scrisă de Ecaterina Stan

Lucrarea centrală a programului a fost Concertul nr. 1 în re minor op. 15 pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms, solist britanicul Stephen Hough. Absolvent al celebrei şcoli „Juilliard“ din New York, acesta este şi compozitor, precum şi scriitor. Din păcate, spiritul mediocrităţii a marcat, prin evoluţia pianistului, opera binecunoscută a romanticului compozitor. Modesta tălmăcire a influenţat şi orchestra, care l-a acoperit pe solist; s-au produs decalaje, atacuri imprecise pe care dirijorul nu a reuşit să le evite. Am constatat nu o dată că şi corniştii orchestrei suedeze pot să ofere „chixuri“. Totul a fost parcă mai puţin un concert şi mai mult o repetiţie cu public. Cât despre acesta din urmă, nivelul a fost pe măsură: am remarcat aplauzele de după partea întâi – necuvenite, dar mai ales nemeritate. Au lipsit adevărata vibraţie romantic-brahm­si­ană, energia, relieful dinamic. Pe final a fost cerut un bis, Stephen Hough a oferit Träumerei de Robert Schumann.

Suprapuneri bine realizate

În prima şi a treia lucrare din program, am avut impresia că ascultăm o cu totul altă orchestră decât cea care a acompaniat concertul de Brahms. La început, Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm a prezentat Exquisite Corpse de suedezul Anders Hillborg – o comandă a ansamblului ce urma să fie cântată în 2002, la aniversarea a 75 de ani de la înfiinţare. Prima audiţie a avut loc totuşi la Los Angeles. Impresionat de ororile celor două războaie mondiale, redate de pictorul Max Ernst, Anders Hillborg realizează un colaj sonor interesant, între semne dinamice scăzute, arcuite central într-o culminaţie impresionantă. Suprapuneri instrumentale bine realizate, sonorităţi colorate timbral cu meşteşug au dăruit publicului o realizare interpretativă de calitate. Aplauzele le-a primit cu emoţie şi compozitorul, prezent în sală.

Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm participă şi la decernarea premiilor Oscar.

Concertul Orchestrei Filarmonicii Regale din Stockholm s-a încheiat cu Simfonia a II-a op. 16 (FS 29) Cele patru temperamente de Carl Nielsen. În Sala Palatului nu au revenit toţi cei prezenţi la început. Păcat, căci în simfonia aceasta orchestra a dat adevărata ei măsură! Cu siguranţă că lucrarea este un reper important al repertoriului ansamblului suedez. Sakari Oramo a dat elan şi aplomb opus-ului, orchestra a avut omogenitate şi coerenţă! Danezul Carl Nielsen a scris Simfonia la începutul secolului XX şi i-a dedicat-o lui Fertuccio Buzoni. I-a fost inspirată de o pictură anonimă văzută pe peretele unui pub. Cele patru părţi clasice poartă numele temperamentelor. Aşadar ele sunt Coleric – Allegro collerico, Flegmatic – Allegro comodo e flemmatico, Melancolic – Andante malincolico şi Sangvinic – Allegro sanguineo-Marziale. Farmecul, umorul simfoniei orchestrată cu grija de a oferi fiecărui compartiment ceva pe măsură, au beneficiat de o interpretare foarte bună şi de sincere aplauze din partea publicului. A fost cerut şi un bis. Numele compozitorului şi piesei au fost anunţate de Sakari Oramo, dar nu atât de clar pentru a fi reţinute. Oricum, a fost un dans simfonic primit cu entuziasm!