VIDEO Maestrul Christian Badea: „Ne mândrim şi ne fălim timp de o lună cu o manifestaţie de prestigiu, dar după aceea este foamete“
0
În prima zi de weekend, dirijorul Christian Badea s-a aflat în cortul „Adevărul“ din Piaţa Festivalului, unde a vorbit despre cariera şi proiectele sale. Christian Badea a primit, în anul 1985, Premiul Grammy pentru înregistrarea operei lui Samuel Barber, „Antoniu şi Cleopatra“.
Dirijorul Christian Badea, unul dintre elevii lui Leonard Bernstein, a părăsit România în 1974, cu o bursă Enescu, şi s-a stabilit la New York. A fost dirjior invitat al Metropolitan Opera timp de zece ani, unde a dirijat peste 160 de spectacole. Sub comunism, a studiat la Conservatorul din Bucureşti cu discipoli ai lui Enescu şi ai lui David Oistrakh. Jurnalistul Cezar Paul-Bădescu a vrut să afle care este motivul pentru care revine mereu în România, dar şi care sunt proiectele pe care le are în plan cu tinerii care studiază muzica.
Destinul îl readuce în România
Întrebat de ce revine mereu la România, dirijorul exclude nostalgia şi crede, mai degrabă, că destinul este cel care îl impinge să se întoarcă cu regularitate în ţară. „M-am întors în România, am dirijat un concert, două şi în acelaşi timp am încercat să înţeleg de ce vin eu aici. Încetul cu încetul am început să-mi dau seama că este un fel de ciclu care se închide. Am plecat de aici, dar mă întorc destul de des din cauză că destinul îţi dictează nişte lucruri. Ca să fiu mai specific, am plecat din România în anii ’70 cu o pregătire care era extraordinar de solidă, pe care am dobândit-o de la profesorii de aici, de la şcoala la care am fost, una foarte serioasă. Pentru mine a fost o mare surpriză să constat că la Juilliard School eram la acelaşi nivel cu ceilalţi. A fost foarte reconfortant şi mi-a dat o mare siguranţă.“
Am plecat de aici, dar mă întorc destul de des din cauză că destinul îţi dictează nişte lucruri. Christian Badea, dirijor
Şcoala nu mai este ce a fost
După 30 de ani, Christian Badea mărturiseşte că şcoala nu mai este ce a fost, tocmai acesta fiind motivul pentru care tinerii îşi părăsesc ţara de timpuriu. „Mi-am dat seama că avem aceleaşi talente ca şi în străinătate, pentru că românul, cum se ştie, este născut poet şi muzician, dar din păcate şcoala nu mai este ce a fost. Tinerii votează cu picioarele, pleacă toţi în alte ţări. Pleacă, dar nu pleacă numai ca studenţi, de la 18 ani dispar. Interesant este că pleacă spre profesori care au plecat tot din România. Pleacă în Londra, Boston, dar se duc la Irina Mureşanu, Petrică Munteanu, Corina Belşea, la profesori români.“
Tinerii votează cu picioarele, pleacă toţi în alte ţări.Pleacă în Londra, Boston, dar se duc la Irina Mureşanu, Petrică Munteanu, Corina Belşea, la profesori români.
Dirijorul consideră că dorinţa profesorilor stabiliţi în străinătate de a se întoarce în România, de a contribui la educarea tinerilor, există, dar motivul pentru care nu o fac este faptul că „nu vor să se bată cu morile de vânt, cu birocraţia, cu sistemul“.
Festivalul „Enescu“, un munte fără culme
Christian Badea spune că ideea de bază a fundaţiei sale, Fundaţia de Excelenţă în Muzică, este de a da posibilitatea tinerilor să aibă aici, în România, ceea ce a avut el acolo, în străinătate. „În alte cuvinte, posibilitatea de a colabora foarte strâns cu marii muzicieni ai lumii. În primul proiect am avut muzicieni de la London Symphony Orchestra, de la BBC, unii au fost români, alţii englezi, am urmărit această osmoză între cele două generaţii. Tinerii care sunt aici pot cânta la acel nivel, dar trebuie să aibă ocazia.“
Spune că în proiectele sale nu s-a lovit de sistem pentru că a înţeles că sistemul instituţional de azi este unul blocat, fără speranţe de a schimba lucrurile în bine. „Sistemul este blocat, simplu. De exemplu, Festivalul Enescu este un eveniment foarte important, însă nu face, într-un fel, decât să accentueze faptul că restul instituţiilor sunt asfixiate de nevoie de ajutor, de fonduri, de flexibilitate, de a ţine talentele aici, de a stimula.“
Ne mândrim şi ne fălim timp de o lună cu o manifestaţie de prestigiu, dar după aceea este foamete. Avem, timp de o lună, un fel de sărbătoare puţin extravagantă, de nume, de orchestre. Formidabil, dacă ăsta ar fi culmea unui munte care ar avea o bază destul de mare, dar noi avem doar o culme.
Dirijorul este de părere că banii alocaţi pentru astfel de evenimente artistice sunt puţini şi cultura este defavorizată, nu numai în România. „Ne mândrim şi ne fălim timp de o lună cu o manifestaţie de prestigiu, dar după aceea este foamete, metaforică şi literală, salariile sunt foarte mici. Avem timp de o lună un fel de sărbătoare puţin extravagantă, de nume, de orchestre. Formidabil, dacă ăsta ar fi culmea unui munte care ar avea o bază destul de mare, dar noi avem doar o culme. Sunt mulţi care cu mult curaj şi cu mult entuziasm încearcă să-i ajute pe tineri şi să facă lucruri de calitate.“
Asistentul lui Dorothy DeLay şi „colegul“ lui Leonard Bernstein
Christian Badea consideră că în momentul în care instituţiile nu sunt subvenţionate aşa cum ar trebui, nivelul scade şi talentele se pierd. „Tinerii care au viitor, care îşi dau seama că posibilităţile sunt limitate, pleacă. Nu spun că îi putem ţine aici cu lanţuri, asta nu se poate. Dar eu vreau ca tinerii care pleacă şi lucrează în străinătate să vină să lucreze şi aici, să vină în mod natural. Bucureştiul cu publicul pe care îl are, cu tradiţia pe care o are şi România, în general, cu pasiunea pentru muzică şi cu toate talentele pe care le-a dat de-a lungul timpului, merită să aibă stagiunea pe care acum ne-o dorim, dar nu există.“
Am învăţat faptul că în momentul în care vezi pe cineva, îl asculţi şi îţi dai seama că are talent, îl ajuţi. Aşa merge lumea. Deci am ajuns la o vârstă, la o experienţă, la un nume pe care îl pot folosi pentru a face o diferenţă.
Chiar dacă acum este un dirijor de talie internaţională, Christian Badea spune că nu i-a fost uşor şi s-a lovit de probeleme financiare atunci când s-a hotărât să plece din România, dar mărturiseşte că a întâlnit oameni extraordinari care l-au ajutat şi l-au încurajat. „La un moment dat am fost asistentul faimoasei profesoare de vioara Dorothy DeLay. Am învăţat faptul că în momentul în care vezi pe cineva, îl asculţi şi îţi dai seama că are talent, îl ajuţi. Aşa merge lumea. Deci am ajuns la o vârstă, la o experienţă, la un nume pe care îl pot folosi pentru a face o diferenţă.“
Fiecare trebuie să fie el însuşi, nimeni nu are nevoie, în viaţa muzicală, de o copie.
Christian Badea a vorbit şi despre relatia cu Leonard Bernstein şi spune că nu a fost una de tip maestru-învăţăcel. „Întotdeauan a reunoscut faptul că aveam potenţial, talent şi aveam nevoie doar de informaţii, iar aceste informaţii nu veneau niciodată prin predici. El folosea întotdeauna metoda socratică, te întreba, dar te întreba într-un fel care îţi punea rotiţele în mişcare. Te duceai acasă şi încercai să găseşti nişte răspunsuri, iar ele când veneau deveaneau răspunsurile tale personale. Găseai concluziile care mergeau pentru tine, nimeni nu are nevoie, în lumea muzicală, de o copie. Fiecare trebuie să fie el însuşi, trebuie să găseşti răspunsurile proprii, iar el avea această capacitate de a stimula.“
Începând din 16 septembrie, vizitatorii pot intra în direct, din cortul amenajat în Piaţa Festivalului, în emisiunile „Adevărul Live”, găzduite de jurnalistul Cezar Paul Bădescu. Pe lângă tradiţionalele emisiuni transmise zilnic la 11.00 şi 15.00, pe adevarul.ro, vom avea o serie de transmisii zilnice alături de invitaţi din lumea muzicii, de artişti, de bloggeri adevarul.ro, dar şi de oameni cu poveşti interesante, prezenţi în Piaţa Festivalului. Prima emisiune din studioul „Adevărul Live” l-a avut ca invitat pe violonistul Alexandru Tomescu, cel care cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1702, marţi, 17 septembrie, a fost rândul dirijorului Tiberiu Soare să ne împărtăşească secretele meseriei de dirijor, miercuri, 18 septembrie, editorialistul Sever Voinescu ne-a povestit cum s-a îndrăgostit iremediabil de muzică, joi, 19 septembrie, solistul Zoltán András ne-a dezvăluit drumul parcurs de la muzica rock, „Sarmalele Reci“, la jazz, „Jazzappella“, iar la sfârşitul săptămânii, compozitorul Dan Dediu ne-a vorbit despre irnoie, umor şi seriozitate în muzică.
Se încarcă comentariile...
