Bucurii şi derapaje în Festivalul enescian al muzicii

Nu poţi să nu fii emoţionat de talentul vânos, consistent, al violonistului francez David Grimal, de atitudinea volitivă univocă, de sensibilitatea ardentă cu care face muzică, cu care îşi convinge coechipierii –  formaţia orchestrală  Les Dissonances; …în drumul pe care aceştia îl parcurg de la datele partiturii la realitatea sonoră din sala de concert.

S-a apropiat cu multă convingere de muzica enesciană, de textul şi subtextul acestei inedite lucrări concertante care este Caprice Roumain pentru vioară şi orchestră, lucrare neterminată şi definitivată de inimosul, de neobositul compozitor, de academicianul Cornel Ţăranu. Este o lucrare spectaculoasă de inspiraţie folclorică, ale cărei surse de inspiraţie depăşesc graniţele ţării şi pot fi găsite pe o arie balcanică extinsă, chiar la Sud de Carpaţi, de Dunăre.

Grimal dispune de o violonistică ce poate aduce marele spectacol al muzicii, de la savoarea timbral coloristică la balansul mişcărilor, la contrastele dinamice care revigorează evoluţia muzicală. Este o lucrare concertantă cu caracter rapsodic, opus de largă extindere ce se aşază în patru părţi.   

 Intreaga structură ar avea de câştigat daca violonistul solist s-ar încumeta să lase de-o parte, eventual, partea secundă; întregul ar dobândi o sporită concizie.

In alt sens; …voi aprecia că din poziţia de solist concertist ai uneori posibilitatea de a conduce inclusiv întregul ansamblu. A cânta însă fără dirijor o lucrare simfonică, conducând totuşi evoluţia muzicală de la pupitrul primului violonist, acest lucru comportă un mare risc.

Am resimţit lipsa diijorului pe parcursul celebrei lucrări Trei Schiţe simfonice „Marea” de Claude Debussy, în parte pe parcursul simfoniei în do minor, a cincea, de Beethoven şi mult mai mult decât atat, pe parcursul primei Simfonii, în do minor, de Johannes Brahms. Este drept, de la pupitrul concert-maestrului poţi determina mişcarea, anume aspecte ce ţin de dinamica sonoră, dar nu poţi conduce mişcarea ideilor, substanţa filosofică a simfoniei brahmsiene. Execuţia, în adevăr, „execuţia” lucrării a fost marcată de accente de-a-dreptul viscerale care nu aparţin muzicii, de o dinamică accentuată, în bună parte egală, ce a uniformizat datele spirituale ale acestui mare opus clasico-romantic.

Dar ! …Simfonia  concertantă pentru violoncel şi orchestră, un opus enescian de tinereţe, a fost excelent prezentată în valorile de bază ale acestei muzici, de către tânărul violoncelist Xavier Phillips; relieful solistic expresiv al liniei instrumentului solist a fost atent integrat evoluţiei unui ansamblu funcţional orientat; căci, de această dată, Les Dissonances nu s-au dovedit a fi în disonanţă cu valorile acestei partituri inspirate de muzica franceză a sfârşitului de secol XIX.

Premiat într-una dintre ediţiile anterioare ale Cocursului George Enescu, Concertul Transilvan pentru vioară şi corzi, lucrare datorată tânărului compozitor Vlad Maistorovici preia şi dezvoltă de o manieră ingenioasă, cu totul spectaculoasă, datele unor formule violonistice lăutăreşti tradiţionale, aplicate unei tematici cunoscute din celebra colecţie Codex Caioni. Este o reuşită de ansamblu; dar aparţine în bună parte colegului său de generaţie, un violonist pe cât de abil din punctul de vedere instrumental pe atât de muzical; Eugen Ţichindeleanu este şi el laureat al Concursului enescian. A fost însoţit de ansamblul  New European Strings condus de eminentul muzician, violonist şi dirijor, Dmitry Sitkovetsky. Pe de altă parte, Simfonia pentru corzi, de Dmitry Şostakovici (FOTO stânga), a pus în valoare capacităţile speciale ale acestui minunat ansamblu, coeziunea timbrală, fermitatea,    echilibrul mişcărilor.

O cu totul altă tipologie artistică dezvoltă această consistentă personalitate a artei violonistice actuale,  doamna Anne Sophie Mutter (FOTO). A evoluat pe scena Atheneului Român în compania formaţiei pe care o conduce; sunt tineri colaboratori, un grup concertant al corzilor,  Mutter Virtuosi. Avem de-a-face cu o larga cuprindere repertorială, de la Krzysztof Penderecki, de la André Previn şi extinsă la repertoriul baroc. Nici muzica lui Bach – dublul Concert în re minor şi nici a lui Vivaldi – ciclul celor patru Concerte Anotimpurile, nu constituie punctul forte al repertoriului, al preocupărilor domniei sale. Mă refer la ornamentaţia inegală în cazul soliştilor, la lipsa de unitate a mişcărilor, la discutabila adecvare timbrală. Mutter este în schimb un maestru inegalabil al repertoriului clasic, acolo unde atinge perfecţiunea. Cu ani în urmă, la Paris, la Théâtre des Champs-Élysées, cu participarea domniei sale am putut audia ciclul sonatelor beethoveniene pentru vioară şi pian; era perfecţiunea întruchipată; …de la mişcarea scenică la privirea marcată de un surâs sobru, la cântul violonistic.

În copilărie a dispus de botezul întru muzică obţinut de la marele Karajan. Iar faptul a marcat-o irevocabil.

Cu totul captivantă, violonistica lui David Gerrett (FOTO) este susţinută de un talent covârşitor, de o abilitate instrumentală cu totul spectaculoasă ce dinamizează un mare opus romantic cum este Concertul în sol minor de Max Bruch. Susţinerea melodică vibrantă este marcată de un bun gust pe care îl regăseşti inclusiv pe parcursul acestui modest opus al copilăriei enesciene care este Balada pentru vioară şi orchestră scrisă la 14 ani. I-a stat alături un recunoscut maestru al baghetei, dirijorul Gianluigi Gelmetti, un pedagog  de mare reputaţie al artei dirijorale actuale, un muzician de extinsă experienţă în domeniul simfonic. In compania orchestrei Filarmonice din Monte Carlo au prezentat un mănunchi captivant de lucrări aparţinând lui Maurice Ravel, Alborada del Gracioso, precum şi celebrul Bolero ingenios introdus de cunoscuta Pavană pentru o infantă… A fost un concert pe parcursul căruia bucuria întâlnirilor cu marele spectacol al orchestrei a fost susţinută de talentul, experienţa şi profesionalismul unor muzicini de vocaţie.