Alexandru Darie scoate la lumină dosarul lui Bach

Un regizor de teatru (Alexandru Darie) şi un compozitor (Adrian Enescu) şi-au unit talentul pentru a pune în scenă o montare inedită în care îşi dau mâna mai multe genuri artistice: teatrul, dansul, filmul de animaţie şi mai ales muzica: „Dosarele Bach“, care are premiera azi, la ora 20.00, la Teatrul Bulandra.

UN ARTICOL DE GABRIELA HORIA

În spectacolul „The Bach Files“ muzica de Bach e „reinterpretată“ în cheie modernă de Adrian Enescu şi „povestită“ prin teatru şi film de regizorul Alexandru Darie. Avanpremiera acestui spectacol are loc în cadrul Festivalului Enescu pe 2 şi 3 septembrie la Teatrul Bulandra, Sala Grădina Icoanei, ora 20.00. Despre acest spectacol atât de special am vorbit şi noi cu Alexandru Darie.

Cum a ajuns regizorul de teatru Alexandru Darie să facă un spectacol muzical?
Alexandru Darie: Bunul meu prieten şi marele compozitor Adrian Enescu a scris o lucrare muzicală împreună cu Zoli Toth, percuţionistul care conduce formaţia Zoli Toth Project, inspirându-se din opera lui Bach, folosind teme cunoscute şi mai puţin cunoscute, care l-au impresionat în mod special şi a făcut un jazz fusion din povestea asta. Jazz fusion cu Bach. Ei au mai cântat această lucrare şi au avut mare succes chiar şi în străinătate. Adrian mi-a dat să ascult compoziţia lor şi mi-a zis: „Vezi şi tu dacă poţi să faci ceva cu muzica asta“. Am ascultat-o, mi s-a părut foarte interesantă şi provocatoare şi, tot ascultând, tot ascultând, mi-a venit ideea ca, plecând de la muzică, să scriu scenariul unui film noir alb-negru pe care să-l şi realizez folosind tehnica benzilor desenate adăugând în plus actori în carne şi oase. M-am decis adică să fac un film 2 D cu actori şi dansatori 3 D şi cu trupa Zoli Toth Project cântând live pe un scenariu de film noir.

Frumoasa şi Butterfly

Cum se numeşte spectacolul?
M-am gândit să se numească „The Bach Files“, „Dosarele lui Bach“, că tot se scot acum la noi dosare după dosare.

Care e povestea?
Filmul are o poveste foarte simplă. O poveste de iubire, despre căutarea de sine, care are şi umor şi momente dramatice. Acţiunea se petrece în viitor, într-un oraş extrem de dezvoltat, dar foarte poluat, poate fi Tokyo, poate fi Bangkok... În acest oraş straniu, populat de personaje ba comice, ba ciudate, un detectiv particular (că de aia e film noir) o caută pe una dintre descendentele lui Bach. (Când am făcut documentarea, trecând prin toată linia genealogică a lui Bach am descoperit că a avut o mulţime de neveste şi de copii care la rândul lor au avut mulţi urmaşi. Unele dintre aceste personaje apar şi în spectacolul nostrum.) Detectivul o descoperă pe această fată foarte greu de găsit, căci nu are nici telefon, nici cont bancar, se îndrăgosteşte de ea, dar o părăseşte, că aşa e viaţa. Între timp în oraş bântuia un personaj malefic, peste măsură de atrăgător, dar diabolic, numit Butterfly, de care fata se îndrăgosteşte după ce a fost părăsită de detectiv. Butterfly este un demon care-şi poate schimba oricând înfăţişarea, e când tânăr, când bătrân, poate să zboare, e când minuscul, când uriaş... În toată nebunia lui, el o violează şi o distruge fizic şi psihic pe fată lăsând-o în pragul morţii. Aici intervine un arhanghel al oraşului, care reuşeşte să o readucă pe fată la viaţă. Detectivul revine spăşit, îi cere iertare şi-i promite că o va ajuta să se răzbune pe diabolicul Butterfly. Urmează ca în poveşti o luptă între bine şi rău, dar nu spun mai multe ca să nu dezvălui finalul. Sigur că povestea e naivă, e dulce, ca orice bandă desenată, e pe înţelesul tuturor. Animaţia şi actorii vin să susţină muzica lui Adrian Enescu inspirată din Bach, muzica fiind, până la urmă, personajul principal al spectacolului.

„Ar fi bine să rămânem puţin copii“

Vom avea deci muzică, film şi teatru, toate într-un spectacol?
Octavian Neculai a desenat background-ul poveştii, cu peisaje şi o mulţime de alte lucuri pe care le-a adus la viaţă împreună cu o echipă de animatori. Actorii se vor sincroniza, pe scenă fiind, cu animaţia, într-un spectacol de teatru-dans. Coregrafia este semnată de Arcadie Rusu, cu care lucrez pentru prima oară şi de care am fost sincer impresionat. Istorisim practice o poveste de dragoste prin teatru, dans şi animaţie.

Cum aţi ajuns să prezentaţi acest spectacol în cadrul Festivalului Enescu?
A fost dorinţa organizatorilor festivalului să aibă în program această lucrare a lui Adrian Enescu neştiind la vremea aceea că noi vom face un spectacol pornind de la această muzică. Ei s-au arătat interesaţi de proiectul nostru aşa că ne-am pus pe treabă, ne-am mobilizat repetând câte 12 ore pe zi ca să fim gata pentru întâlnirea cu publicul Festivalului Enescu.

În „The Bach Files“ se îmbină mai multe arte care te pasionează: teatrul, filmul şi muzica. Eşti un mare meloman?
Da. Iubesc enorm muzica, şi iubesc într-adevăr şi filmul. Cu această ocazie mi-am amintit că în copilărie adoram benzile desenate. Eram abonat la „Pif“, unica revistă occidentală la care aveau acces copiii din România comunistă. Până pe la 12-13 ani eram pasionat de aceste reviste şi de atunci mi-a încolţit în minte ideea de a face regie de film, ceea ce nu s-a întâmplat însă. Făceam la rândul meu benzi desenate şi la ora de dirigenţie, în faţa clasei, le arătam copiilor şi le spuneam poveşti pornind de la acele desene. Aşa că m-am întors acum în timp, scriind scenariul pentru acest film.

Ţi-a făcut bine întoarcerea în copilărie?
Eu cred că ar fi bine să rămânem măcar puţin copii, mai ales în vremurile astea atât de tulburi, de agitate, de dure şi de nesigure pe care le trăim.

„Actorii au muncit ca nişte câini“

Cine joacă în spectacol?
Protagonista este Raphaela Lei, o chinezoaică născută în România, studentă la UNATC, care debutează cu această ocazie la Teatrul Bulandra. În distribuţie mai sunt: Alin State, detectivul, Adrian Ciobanu, care îl joacă pe Butterfly, Antoaneta Cojocaru este îngerul şi mai sunt 12 tineri extrem de talentaţi, actori şi dansatori extraordinari, care au muncit ca nişte câini 12 ore pe zi.

Într-un top al preferinţelor tale, ce lor ocupă Bach?
Bach este extrem de important pentru mine, pentru că e primul compozitor care mi-a deschis uşa spre marea muzică.

A fost interzis de comunişti

Născut în 1959, Alexandru Darie a absolvit în 1983 IATC, secţia Regie Teatru şi Film. Este fiul cunoscutului actor de teatru şi film Iurie Darie şi al actriţei Consuela Roşu. În 1984, spectacolul cu piesa „Jolly Joker”, de Tudor Popescu, la Teatrul de Stat din Oradea a fost interzis de regimul comunist, iar numele regizorului a fost oprit de la a mai apărea în presă, ceea ce nu a făcut altceva decât să-i crească acestuia cota. Din 2002 până în prezent este directorul Teatrului Bulandra, iar până în 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Ducu Darie a fost căsătorit cu scenografa Maria Miu. Au decis că nu mai pot trăi împreună şi au divorţat. Au continuat să colaboreze profesional. Cei doi au împreună un fiu, Serghei, care a terminat Academia de Arte Frumoase, secţia Grafică, ducând mai departe tradiţia familiei.