VIDEO Sfârşit de weekend aglomerat pe DN1 şi pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers spre Capitală
0Turiştii care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână pe Valea Prahovei sau pe litoralul românesc s-au întors duminică acasă, astfel că traficul a fost îngreunat atât pe DN1, cât şi pe Autostrada Soarelui, ambele pe sensul de mers spre Capitală. Un elicopter al Ministerului de Interne supraveghează traficul de pe Autostrada Soarelui.
UPDATE Traficul a revenit la normal atât pe DN1, cât şi pe Autostrada Soarelui.
UPDATE Centrul Infotrafic anunţă că traficul se desfăşoară îngreunat la ieşirea de pe A4 şi intrarea pe DN39, la Agigea, din cauza numărului foarte mare de autovehicule şi din cauza diminuării capacităţii de circulaţie a drumului naţional, ca urmare a lucrărilor care se execută la podul de la Agigea (două dintre cele patru benzi ale podului fiind închise - detalii aici).
Şoferii sunt sfătuiţi să se încadreze pe benzile deschise, intercalând autovehiculele unul după celălalt (pe sistem „fermoar”).
De asemena, şi în staţiunea Eforie Nord traficul rutier este extrem de intens, însă autovehiculele sunt în mişcare.
UPDATE Circulaţia rutieră a fost reluată pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, traficul fiind intens. Reamintim că aceasta a fost închisă circa jumătate de oră după ce o autoutilitară a luat foc pe carosabil.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţa că se circulă în coloană pe DN1, de la limita cu judeţul Braşov până în Buşteni, iar în sens invers la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti.
Şoferii care pleacă din Braşov şi merg spre Capitală pot evita aglomeraţia de pe Valea Prahovei circulând pe DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti, cu menţiunea că şi pe acest tronson de drum pot apărea probleme de trafic în zona Măneciu, unde se execută lucrări de consolidare, drumul fiind afectat de o alunecare de teren.
De asemenea, celor care pleacă din zona Bran –Moieciu, poliţiştii le recomandă să folosească şi rutele DN73 Braşov – Bran – Piteşti, A1 Piteşti – Bucureşti sau DN73 Braşov – Bran – Valea Mare-Pravăţ, DN72A Valea Mare-Pravăţ - Târgovişte, DN71 Târgovişte – Bâldana, DN7 Bâldana – Bucureşti, cu precizarea că acest traseu este mai lung şi străbate multe localităţi.
Din cauza numărului foarte mare de autovehicule, traficul a fost deviat de pe DN73 Râşnov prin municipul Braşov către DN1A Săcele - Cheia – Ploieşti.
Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti poate prelua fără probleme valorile ridicate de trafic, însă este posibil ca înainte de lăsarea serii să se circule în coloană la intrarea în Bucureşti dinspre Piteşti. Îi sfătuim pe conducătorii auto care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.
Circulaţie oprită pe A2
Traficul rutier a fost oprit pe Aurostrada Soarelui, pe sensul de mers spre Constanţa, după ce la kilometrul 21 a luat foc o autoutilitară. Centrul Infotrafic precizează însă că circulaţia va fi reluată în scurt timp.
De altfel, valorile de trafic sunt crescute pe sensul de mers către Bucureşti. În cazul în care se formează coloane de maşini, conducătorii auto care le încheie sunt sfătuiţi să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să frâneze din timp.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române reaminteşte şoferilor că prin staţia de taxare de la Feteşti se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24.00, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 (http://www.cnadnr.ro/pagina.php?idg=316 ).
Reamintim faptul că, atât sâmbătă cât şi duminică, traficul rutier pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, precum şi pe celelalte artere de circulaţie, este monitorizat de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. Acesta va survola, şi reţeaua de drumuri publice pe ruta A2 – A4 – DN39.