VIDEO Directoarea unei grădiniţe private din Capitală, reclamată la Poliţie că ar fi bătut trei copii. Mai mulţi părinţi îi iau apărarea
0Directoarea unei grădiniţe private din Capitală, dar şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei, au fost audiaţi, joi, de poliţiştii bucureşteni. Directoarea este suspectată de rele tratamente aplicate minorului după ce ar fi bătut trei copii.
În acest caz, Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au făcut joi o percheziţie domiciliară, fiind ridicat calculatorul directoarei pentru a fi supus unei percheziţii informatice.
De altfel, femeia a fost dusă la audieri, însă momentan nu a fost dispăsă nicio mpsură faţă de aceasta.
„Din datele şi probele administrate într-o cauză, întemeiată pe sesizările a două persoane, a rezultat presupunerea rezonabilă că directorul unei instituţii particulare de învăţământ preşcolar a exercitat acte de violenţă asupra a doi minori înscrişi în programul de învăţământ”, potrivit unui comunicat emis de Parchetul Capitalei.
Cu toate acestea, mai mulţi părinţi care au copii la Grădiniţa Flipper din cartierul Cotroceni s-au arătat uimiţi de acuzaţiile aduse directoarei şi chiar i-au luat apărarea, arată Digi24.
„Eu o ştiu pe doamna directoare de foarte mulţi ani şi nu cred aşa ceva. E un om foarte ok. Am 2 copii chiar, in două grupe diferite, nu sunt de acceaşi vârstă şi nu am avut nicio problemă. Şi copiii sunt aici de foarte mici, au aproape 6 şi 8 ani”, spune mama unor copii.
„Sunt nişte înregistrări video cum dna directoare bătea nişte copii, motiv pentru care şi poliţiştii sunt acum aici. Nu cred, pentru că copiii sunt foarte bine primiţi şi se comportă foarte bine cu ei. Şi sunt îngrijiţi”, spune mama altor copii.
Grădiniţa nu este acreditată
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat, vineri, că Grădiniţa în care copiii erau agresaţi „nu este acreditată şi autorizată de ARACIP şi funcţionează în afara legii, nu este şi nu intră în evidenţa ISMB”, arată Digi24.