UE: Metroul spre Otopeni are o rută nepractică şi ocolitoare. Reacţia Metrorex

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La trei luni după ce am cerut bani europeni pentru finanţarea Magistralei 6 de metrou care ajunge până la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni , responsabilii Comisiei Europene au descoperit problemele proiectului: traseul stabilit în proiect este lungit artificial, iar investiţia a fost subestimată.

Pe hârtie, planurile Ministerului Transporturilor arată că magistrala M6 va pleca de la actuala staţie 1 Mai, va ocoli prin Pajura, Piaţa Montreal şi va ieşi din Bucureşti prin nord, în zona Gării Băneasa. Este vorba de 14 km şi 12 staţii. 

Însă, oficialii de la Bruxelles nu înţeleg de ce această nouă magistrală trebuie să facă un ocol prin Pajura şi, mai mult, de ce pleacă de la 1 Mai şi nu din Piaţa Victoriei. „Dacă linia va fi construită aşa,  o persoană care vrea să ajungă de la aeroport în centrul Bucureştiului sau invers, va trebui să schimbe metroul de trei ori”, atrag atenţia experţii. 

Imagine indisponibilă

Apoi reprezentanţii Comisiei Europene cred că oficialii de la Bucureşti au subestimat investiţia, în planul acestora costurile proiectului fiind aproximate la 1,39 de miliarde de euro. În plus, capacitatea de transport, aproximată de Metrorex la 50.000 de călători pe oră, este considerată de specialiştii UE mult supraevaluată.

Nu se gândeşte în plan mare

„Nu avem coerenţă la elaborarea planurilor. Totul trebuie gândit ca un proiect mare în care sunt incluse, printre altele, inelul rutier, cel feroviar şi legătura cu Aeroportul Henri Coandă. Totul trebuie să fie gândit ca un puzzle format din elemente care se întrepătrund perfect. Sper să se ajungă la un consens cu cei din Comisia Europeană (CE). Numai dacă gândim proiectele ca Magistrala 6 ca un component al unui întreg sistem vom putea avea transport la nivel european în Bucureşti”, este de părere deputatul Lucian Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor. 

Şi Metrorex a venit cu o serie de precizări arătând că proiectul are în acest moment finanţarea asigurată. „Valoarea proiectului este de aproximativ 1,3 miliarde euro (TVA inclus). În acest moment, finanţarea este asigurată: parţial de Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei (JICA), printr-un împrumut în valoare de aproximativ 330 milioane Euro; parţial din bugetul de stat. În decembrie 2017, România a solicitat Comisiei Europene finanţarea proiectului “Magistrala M6. Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (1 Mai – Otopeni)” din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. În martie 2018, Comisia Europeană a transmis observaţii şi solicitări de clarificare cu privire la Cererea de finanţare transmisă”, spun reprezentanţii Metrorex.

Într-un comunicat, aceştia recunosc că la întâlnirea din data de 14 martie dintre reprezentanţi ai companiei, ai Ministerului Fondurilor Europene, ai Ministerului Transporturilor cu trimişii Comisiei Europene cei din urmă au cerut o serie de clarificări. Acestea se referă la variantele de traseu analizate şi justificarea valorii proiectului (costul total şi costul unitar) raportat la costurile proiectelor similare de construcţie a metroului din Bucureşti. Metrorex mai spune că va aduce clarificari pe care le va transmite în termenul solicitat de Comisia Europeană, respectiv două luni de la data primirii cererii de clarificare.  ;

Oficialii europeni sunt păţiţi

Întrebările oficialilor europeni vin după ce în luna februarie agenţii Oficiul European de Luptă Anti–Fraudă (OLAF) au luat la verificat acte din ograda Ministerul Transporturilor în legătură cu plăţile făcute de Metrorex către constructorii magistralei 5 de metrou Drumul Taberei. Concret, descinderea a avut loc la sediul Metrorex de unde au şi fost ridicate documentele. OLAF suspecta plăţi supraevaluate către consorţiul de firme condus de Astaldi în care s-au mai asociat companiile FCC Construccion - Delta ACM - AB Construct. Conform unor surse, respectivele plăţi s-ar fi făcut cu complicitatea unor angajaţi Metrorex, companie deţinută de Ministerul Transporturilor. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite