Rapoartele Transparency International şi Amnesty International demonstrează că fenomenul  corupţiei lasă o amprentă catastrofală asupra imaginii României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapoartele anuale ale Asociaţia Amnesty International (AI) şi Transparency International (TI) demonstrează că fenomenul  corupţiei lasă o amprentă catastrofală asupra imaginii României în lume. Concret, AI critică proiectele de lege privind dezincriminarea faptelor de corupţie , îar TI ne plasează  pe locul locul 25 din cele 28 de state UE la capitolul Indicelui de Percepţie a Corupţiei.

Proiectele de lege privind dezincriminarea unor fapte de corupţie au provocat proteste în România şi peste hotare, instituţiile europene şi internaţionale au criticat suprapopularea penitenciarelor şi condiţiile de detenţie improprii, iar romii s-au confruntat în continuare cu discriminări, se arată în documentul Asociaţia Amnesty International.

''În luna ianuarie (2017), zeci de mii de oameni au protestat împotriva a două ordonanţe de urgenţă adoptate fără o discuţie substanţială de către guvernul recent format de la acea vreme. Actele normative au extins graţierea persoanelor condamnate pentru anumite fapte de corupţie şi au dezincriminat conduita ilegală oficială. Instituţii naţionale, unele ambasade străine şi Comisia Europeană au criticat legile respective, care apoi au fost abrogate în februarie. În aprilie, a fost prezentat un nou proiect de lege - acordând amnistia pentru sentinţe mai mici de cinci ani de închisoare, inclusiv pentru corupţie -, ceea ce a provocat alte proteste în ţară în timpul anului. Legea nu fusese adoptată până la finalul anului'' trecut, se menţionează în raportul AI.

Raportul notează, de asemenea, că au fost propuse amendamente la legea privind organizaţiile neguvernamentale şi fundaţiile, prin care au fost introduse obligaţii administrative şi financiare suplimentare. ONG-urile naţionale au denunţat noile măsuri, considerate arbitrare, nenecesare şi vagi. Conferinţa organizaţiilor neguvernamentale internaţionale a Consiliului Europei, din luna decembrie 2017, a evidenţiat lacunele cu privire la respectarea standardelor şi a bunelor practici internaţionale. Propunerile, adoptate de Senat în noiembrie, au rămas în aşteptare la Camera Deputaţilor la finalul anului, adaugă Amnesty International în raportul său anual.

România, 48 de puncte din cel mult 100

Transparency International (TI) a lansat raportul anual privind Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) la nivel global, prin intermediul căruia se realizează un clasament al gradului de corupţie în sectorul public, aşa cum este perceput de mediul de afaceri şi experţi independenţi din cele 180 de state incluse în analiză, ţara noastră ocupând  locul 25 din cele 28 de state UE.

Concret, România se menţine cu acelaşi scor, de 48 de puncte, ca şi în urmă cu un an, şi pe acelaşi loc la nivelul Uniunii Europene, la egalitate cu Grecia. Singurele ţări din Uniune care au punctaje mai mici sunt Ungaria (45 de puncte) şi Bulgaria (43 de puncte). La nivelul UE, media IPC este de 66 de puncte, similar cu anul anterior.

Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”. Pentru fiecare stat sunt utilizate între 3 şi 16 surse diferite, metodologiile utilizate de acestea fiind revizuite de Transparency International, pentru a se asigura că îndeplinesc standardele de calitate ale TI.

Noua Zeelandă este cea mai curată

În topul statelor percepute ca fiind cel mai puţin corupte se află Noua Zeelandă, cu 89 de puncte din 100 posibile, şi Danemarca, cu 88 de puncte, urmate de Finlanda, Norvegia şi Elveţia, fiecare cu câte 85 de puncte. Media la nivel global este de 43 de puncte, la fel ca anul anterior. Este pentru prima dată când la vârful ierarhiei se înregistrează scoruri sub 90 de puncte, ceea ce relevă o tendinţă globală de scădere a punctajelor din clasament. În acest context, faptul că Indicele de Percepţie a Corupţiei 2017 calculat pentru ţara noastră este neschimbat poate fi văzut ca o uşoară îmbunătăţire. În următorii ani considerăm că în România, pe lângă mijloacele de coerciţie, este nevoie de o abordare sistematică de prevenire a corupţiei, de responsabilizare a factorilor de decizie şi o mai solidă implicare a comunităţilor locale. Pentru administraţia publică este necesară accentuarea rolului prevenţiei, prin implementarea unor mecanisme transparente şi eficiente pentru eliminarea vulnerabilităţilor la corupţie, pentru cheltuirea eficientă a fondurilor publice şi creşterea integrităţii la nivelul instituţiilor publice. Având în vedere că sectorul privat joacă un rol cheie în modelarea felului în care societatea răspunde fenomenului corupţiei, iar un mediu de afaceri integru şi transparent poate contribui decisiv la dezvoltarea României, considerăm că în sectorul privat este nevoie de o îmbunătăţire a mecanismelor de conformitate şi integritate, în scopul asigurării competitivităţii economice.

Câteva propuneri

În acest context, Transparency International Romania vine cu câteva propuneri constructive în atenţia guvernanţilor, administraţiei publice locale şi mediului de afaceri: 

- Modernizarea standardelor de bună guvernanţă locală, prin implementarea Sistemului de Integritate la nivelul administraţie publice locale (LIS). Un astfel de sistem funcţional poate juca un rol important în vederea consolidării integrităţii locale şi implicit în prevenirea corupţiei. Proiectul se adresează tuturor persoanelor implicate în dezvoltarea comunităţii locale, de la primar şi consilieri locali, la oameni de afaceri, organizaţii neguvernamentale şi simpli cetăţeni. 

- Consolidarea şi dezvoltarea sistemului de management al eticii şi conformităţii la nivelul organizaţiei. Identificarea şi implementarea valorilor de natură etică şi deontologică necesare pentru asigurarea funcţionării eficiente a organizaţiei, a bunei guvernanţe şi a creşterii capitalului de încredere al părţilor interesate în brandul organizaţiei. Toate aceste propuneri sunt în concordanţă şi pot contribui la îndeplinirea Obiectivului general 3 din Strategia Naţională Anticorupţie 2016 – 2020: “Consolidarea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sectoare şi domenii de activitate prioritare”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite