Tăceri asurzitoare în scandalul dezinfectanţilor diluaţi

Sunt mulţi aceia dintre noi care încă îşi mai amintesc de celebrul muzicolog Iosif Sava. De Seratele sale muzicale de la TVR şi de istoria lor nu întotdeauna foarte fericită, nici în comunism şi nici după aceea.

Ne amintim şi despre deciziile aiurea în urma cărora marele muzicolog a fost îndepărtat, în primăvara lui 1998, din Televiziunea publică ca şi despre ceea ce s-a întâmplat după aceea. Atunci când PRO TV şi Adrian Sârbu i-au întins teleastului o mână, ajutându-l să îşi mai continue o scurtă vreme munca la nou lansatul canal Acasă tv. Povestea nu a ţinut, însă, prea multă vreme, căci Iosif Sava a murit pe 18 august 1998. Era de multă vreme bolnav de cancer, însă nu teribila maladie a fost cea care l-a răpus.

La câteva zile de la decesul său, celebrul ziarist Cristian Tudor Popescu, pe atunci încă la Adevărul, publica pe prima pagină a ziarului un cursiv intitulat Cine l-a ucis pe Iosif Sava? Textul era perfect şi vehement ca întotdeauna, doar pronumele interogativ din titlu nu era întocmai conform realităţii. Căci în cursivul cu pricina nu despre cine l-a ucis pe Iosif Sava era vorba, ci despre ce.

Or, acel ce erau nimic altceva decât infecţiile nosocomiale, intraspitaliceşti, atât de perversul pioceanicus despre care auzim atâtea în zilele din urmă. Fiecare dintre ele aducând noi şi cutremurătoare informaţii despre primejdia de moarte ce o reprezintă pentru bolnavi şi medici deopotrivă spitalele româneşti. Care nu doar că sunt cele mai multe vechi şi precar dotate, cu personal puţin şi prost plătit. De aproape zece ani încoace ele au devenit ţinta unei imense, incredibile afaceri de corupţie pe punctul de a le metamorfoza din spitale în morgi.

E cu certitudine vorba despre o afacere criminală, despre un omor cu premeditare, cu multe dedesubturi şi mulţi protagonişti. Dintre aceştia din urmă doar unul fiind cunoscut deocamdată. Am în vedere, desigur, firma Hexi Pharma, un colos ce pare că s-a prăbuşit în nici două săptămâni, oricum îndată după ce Gazeta Sporturilor şi Cătălin Tolontan au început dezvăluirile despre criminalele-i afaceri. Ale căror victime au fost bolnavii şi medicii din România, deopotrivă.

Cunoaştem, aşadar, aşa după cum spuneam mai sus, doar ceea ce s-a întâmplat la primul capăt al firului. Şi fiecare zi ce trece ne mai aduce un element despre cât de mare, gros, pervers şi criminal a fost capătul cu pricina. Nu mai departe decât miercuri, 11 mai 2015, dl. Victor Strâmbu, secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii, a făcut cunoscute cutremurătoarele rezultate ale analizelor, rezultate furnizate chiar în aceeaşi zi de ICECHIM. Institutul din al cărui raport aflăm că 14 din 14 produse testate erau diluate de cel puţin 1000 de ori.

Tot miercuri am mai aflat că în unele spitale dezinfectantul folosit de doctori atunci când se spală pe mâini a fost, în unele cazuri, diluat în aiuritorul procent de 2500%, fapt de natură să pună în primejdie viaţa celor ce trebuiau salvaţi, ca şi a salvatorilor. Iar în ediţia sa joi, Evenimentul zilei publica informaţia că mai multe rapoarte succesive ale diverselor instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii au avertizat în repetate rânduri asupra gravităţii situaţiei. Un ultim astfel de raport a fost comandat în timpul ministeriatului lui Nicu Bănicioiu, încheiat şi predat în primele zile când Cabinetul de ministru a fost ocupat de dl. Patriciu Achimaş Cadariu. Care l-a semnat şi l-a uitat fără să facă ceea ce ar fi trebuit să facă, adică să anunţe cu maximă repeditate organele în drept. Ceea ce îl cam face pasibil de acuzaţia de neglijenţă în serviciu, dacă nu cumva chiar de ceva mai mult. Acuzaţii de care nu e exclus să trebuiască a avea parte şi mulţi dintre predecesorii săi.

Şi iată că joi, printr-un interviu acordat portalului republica.ro, medicul Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de terapie intensivă de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, amplifică discuţia, aducând în prim-plan totala lipsă de eficienţă a medicamentelor generice contra feluritelor infecţii pe care e silit să le folosească. Din înalt ordin. O lipsă de eficienţă plătită cu multe vieţi, al căror număr nu îl vom şti pesemne niciodată. Spusele doctorului Cîrstoveanu nu pot să nu ne pună pe gânduri şi să nu ne determine să ne întrebăm cât de riguros sunt respectate reţetarele şi dozajele substanţelor din toate medicamentele, ieftine sau scumpe, produse străine sau indigene, pe care le cumpărăm din farmaciile româneşti.

Ceva se întâmplă însă, ceva nu tocmai curat, ba chiar pesemne e murdar din cale afară de vreme ce nu ne parvin deloc informaţii despre ceea ce s-a petrecut la celălalt capăt al acestei mega-afaceri de corupţie. Indiscutabil, cea mai mare, cea mai murdară, din istoria post-decembristă. Afacerea care a transformat România şi spitalele ei într-un echivalent al Cernobîlului sovietic de acum 30 de ani.

Ceva se întâmplă, ceva ni se ascunde. Nu de oricine, nu oricum şi, cu siguranţă, nu fără motiv. SRI-ul nu scoate o vorbă şi pare a nu băga în seamă solicitările care îi cer să desecretizeze avertizările pretins a fi fost transmise instituţiilor abilitate ale Statului, inclusiv Preşedinţiei României. Avertizări despre care şi fostul prim-ministru Victor Ponta, şi fostul preşedinte Traian Băsescu spun că nu îşi amintesc să le fi primit vreodată.

Doamna Laura Codruţa Kövesi ba vorbeşte în dodii, ba o dă cotită, având parcă grijă să-şi distrugă cu fiecare nouă declaraţie caraghioasă nu doar prestigiul personal, ci şi pe acela al DNA-ului pe care îl conduce.

Parlamentarilor prinşi cu sarcinile politice, dar şi politicianiste specifice campaniei electorale puţin le pasă, deşi firesc era să ceară demult explicaţii, să se reunească în sesiune de urgenţă, să vrea să afle tot.

Iar preşedintele Klaus Iohannis parcă ar fi dispărut iarăşi de tot din peisajul românesc, nici măcar importantul eveniment de ieri de la Deveselu neputând să ne reamintească existenţa sa. Aceasta când firesc ar fi fost ca domnia-sa să fi convocat demult o şedinţă de urgenţă CSAT în urma căreia să se ia decizii pe măsura gravităţii situaţiei. Nerezolvată nici de retragerea produselor Hexi Pharma din spitale, nici de anchetarea de către DIICOT a patronului şi nici de insolvenţa anunţată a firmei.

E o tăcere ce ne-a cam asurzit urechile. Parcă e cazul, totuşi, ca ea să se sfârşească odată. Şi nu oricum. Ci prin comunicarea publică a întregului adevăr. Indiferent de ce cutremure politice ar putea să stârnească el.