STUDIU Maşinile asigurate, de trei ori mai scump de reparat decât cele băgate în service pe banii propietarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studiul a relevat că preţul mediu practicat de service-urile auto care au trimis oferte de reparaţie pe asigurare RCA este de aproape trei ori mai mare decât costurile reparaţiei unei maşini al cărei proprietar nu are asigurare obligatorie
Studiul a relevat că preţul mediu practicat de service-urile auto care au trimis oferte de reparaţie pe asigurare RCA este de aproape trei ori mai mare decât costurile reparaţiei unei maşini al cărei proprietar nu are asigurare obligatorie

Reparaţiile maşinilor pe asigurare RCA sunt mult mai piperate decât în cazul reparaţiilor făcute pe banii clienţilor, potrivit unui studiu făcut de asigurători.

Firmele de asigurări acuză practici neortodoxe ale unor service-uri auto care ar umfla facturile la reparaţiile maşinilor decontate pe poliţele de asigurare obligatorii (RCA). Concluziile apar într-un studiu realizat de  Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

„Prin acest studiu, s-a urmărit determinarea modului în care o unitate reparatoare auto execută o oferta de reparaţie către un client, pe de-o parte în situaţia în care acesta are autovehiculul asigurat, iar pe de altă parte în cazul în care nu deţine asigurare. Asistăm la nişte creşteri nejustificate de preţuri“, a explicat Mădălin Roşu, responsabilul Secţiunii de Asigurări Auto din cadrul UNSAR. 

Pentru prima parte a studiului, s-au cerut oferte de reparaţie ale autovehiculelor fără asigurare. Concret, un client anonim s-a prezentat în mai multe service-uri cu două maşini avariate, solicitând o oferta de reparaţie, specificând că nu au asigurare. Un număr de 29 de service-uri au transmis o formă de deviz în urma evaluării daunelor.

A doua parte a studiului a cuprins oferte de reparaţie ale maşinilor cu asigurare, folosindu-se devize (calculaţii) de reparaţie extrase din dosare de daune plătite ale asigurătorilor.

Diferenţe uriaşe de preţuri

Studiul a relevat că preţul mediu practicat de service-urile auto care au trimis oferte de reparaţie pe asigurare RCA este de aproape trei ori mai mare decât costurile reparaţiei unei maşini al cărei proprietar nu are asigurare obligatorie.

De exemplu, pentru revopsirea unei bare de protecţie pentru o Skoda Octavia, fără asigurare, ofeta medie de preţ a fost de 501,03 lei, faţă de 1.505,52 lei cât au cerut în medie service-urile în cazul aceleiaşi maşini, dar cu asigurare.

Pentru înlocuirea unui far dreapta, piesă originală, avantajul de preţ mediu achitat este tot în favoarea maşinii neasigurate, cu 528,44 lei, faţă de 814 lei achitaţi în cazul unui autovehicul cu asigurare. 

Studiul UNSAR mai arată că pentru o revopsire bară spate un şofer neasigurat va plăti la service un preţ mediu de 503,15 lei, în timp ce, printr-o asigurare auto se va plăti 1.750,65 de lei.

Maşinile reparate pe RCA, cheltuieli în plus

Service-urile spun însă că studiul reflectă doar o practică izolată şi nu situaţia din piaţă. În plus, în cazurile reparaţiilor făcute pe poliţele de asigurare, costurile service-lor ar fi mai mari. „Nici pe departe nu reflectă situaţia din piaţă. În România, sunt peste 11.000 de service-uri, iar acest studiu este făcut pe 0,3% dintre unităţi. Pe de altă parte, un client plăteşte cash imediat după reparaţie, în timp ce o societate de asigurări chiar şi după două luni jumate. Termenul reglementat prin lege este de 40 de zile, dar în peste 40% din situaţii acest termen se depăşeşte. (...) În cazul unei maşini reparate pe RCA mai sunt şi alte cheltuieli eligibile. Ai nevoie de 2-3 oameni în plus în relaţia cu societăţile de asigurări, pentru că se demontează maşina, se face reconstatare etc. “, a explicat, pentru  „Adevărul“, Dan Barbu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI). 

A crescut numărul dosarelor de daună în baza poliţelor RCA

Pe de altă parte, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, joi, că societăţile de asigurare au avizat, în primele trei luni ale anului, 86.346 dosare de daună în baza poliţelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), cu 11,15% mai mult faţă de trimestrul IV al anului 2017. În total, firmele de asigurări au plătit despăgubiri de peste 256 milioane de lei. Durata medie de plată, la nivel de piaţă, a dosarelor de daună, avizate pentru pagube materiale, a fost de 10,31 zile/dosar, în timp ce durata medie de soluţionare a fost de 33,96 zile/dosar.

Potrivit ASF, trei societăţi de asigurare au cumulat 73,37% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate în primele trei luni ale anului. Este vorba de Euroins (27,16% din total piaţă), City Insurance (26,93%) şi Asirom (19,28%).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite