Studenţii de la Medicină sunt interesaţi de domeniul nediscriminării şi vor să-i cunoască mai bine pe cei vulnerabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discriminarea romilor este cea mai des întâlnită în Est
Discriminarea romilor este cea mai des întâlnită în Est

Datele unui raport de evaluare făcut printre studenţii la medicină care au urmat  cursul opţional ”Etică şi non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate”, derulat în cinci Universităţi şi Facultăţi de Medicină din România, arată că aproape 80% din ei consideră că prin intermediul participării la curs le-a fost stimulat interesul pentru domeniul nediscriminării.

Raportul de evaluare a fost prezentat, la Tulcea, de Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială din Bucureşti în cadrul seminarului “Educaţie pentru nediscriminare în învăţământul universitar medical românesc – evaluare, perspective şi sustenabilitate”.

La evenimentul desfăşurat în aceste zile participă profesorii şi activiştii care au luat parte la implementarea cursului de non-discriminare în România.

Prezenţa persoanelor vulnerabile, utilă studenţilor

În cadrul aceluiaşi raport, studenţii chestionaţi au precizat faptul că prezenţa la curs a unor persoane care să facă parte din grupurile minoritare, nu doar pe criteriul etnic, persoane care au fost victime ale fenomenului discriminării, ar fi de mare folos pentru ei.

De asemenea, studenţii participanţi la curs au declarat că vor recomanda  cursul şi altor colegi, fiind foarte important pentru ei să cunoască diferitele forme şi aspecte ale fenomenului discriminării in sistemul medical.

Cunoaştere aprofundată a grupurilor-ţintă

Organizatorii seminarului îşi propun un dublu obiectiv:
** evaluarea derulării demersului "Etica şi Non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate" în cadrul a 5 Universităţi şi Facultăţi de Medicină, precum şi analizarea sustenabilităţii pe termen lung a educaţiei pentru nediscriminare în învăţământul universitar medical;
** aprofundarea noţiunilor de discriminare, precum şi a celor legate de trăsăturile culturale ale grupurilor vulnerabile prevăzute în cadrul cursului.

Evenimentul se adresează factorilor de decizie, cadrelor didactice din cadrul universităţilor partenere şi experţilor implicaţi în cadrul demersului care vor preda şi/sau vor spriijni cursul opţional "Etica şi Non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate" în anul universitar 2014-2015.

Seminarul este organizat în cadrul proiectului ”Training medical students to prevent discrimination in the health system from Romania”, desfăşurat la nivel naţional în perioada octombrie 2013 - iulie 2014 şi finanţat de Roma Health Project, Open Society Foundations, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Cursul a intrat în curricula universitară

Începând cu anul 2010, Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială a iniţiat şi desfăşurat o campanie de advocacy pentru elaborarea, introducerea şi predarea în Universităţile de Medicină şi Farmacie din România a unui curs universitar ce tratează aspecte legate de etica medicală în relaţie cu non-discriminarea pacienţilor de etnie romă.

În anul 2010, împreună cu UMF „Gr. T. Popa” din Iaşi, ADIS a elaborat cursul universitar “Etică şi nondiscriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate”. Acesta a fost introdus ulterior în curricula a 5 Universităţi şi Facultăţi de Medicină din România.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite